Peste 2000 de medicamente generice risca sa dispara de pe piata prin prelungirea termenelor de plata
Autoritatile pregatesc o noua lovitura asiguratilor in sistemul public de sanatate. Peste 2000 de medicamente generice ce se adreseaza tuturor ariilor terapeutice risca sa iasa de pe piata sub povara unui cadru legislativ catastrofa, sustin oficialii Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania.
Confruntate cu scaderea contributiilor la fondul unic de asigurari sociale de sanatate si nevoia de a face economii, autoritatile pregatesc prelungirea termenelor de plata de la 210 zile, cat este in prezent, la peste 300.
In realitate, termenele de plata cumuleaza deja peste 300 de zile la producator, pe seama caruia se transfera practic cea mai mare parte din eforul financiar al finantarii pietei farmaceutice. Celor 210 zile stipulate de lege li se adauga intre 30 si 60 de zile - perioada in care se accepta documentele justificative ale farmaciilor, respectiv alte 30 de zile - necesare decontarilor pe lantul de distributie; in plus, multe dintre documentele justificative ale farmaciilor nu sunt primite la plata, fiind reportate pentru o data ulterioara incerta. "Daca proiectul pe care il are in plan Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) va fi implementat, atunci producatorii ar putea primi banii cuveniti pentru medicamentele livrate, dupa mai mult de un an", spune Dragos Damian, presedintele APMGR.
Producatorii romani de medicamente generice sunt cei mai afectati, intrucat au preturile cele mai mici si evident adaosurile semnificativ mai reduse decat in cazul medicamentelor originale. Fapt ce ii face sa fie principala resursa de sustinere a accesului larg la tratament dar, totodata, ii face sa fie si extrem de vulnerabili la orice noua presiune financiara. In conditiile in care acopera aproximativ doua treimi din piata, in volum, dezechilibrul lor se transmite pe intreg lantul de distributie si, in aceeasi masura, catre pacienti. Doua treimi din tratamente sunt puse sub semnul intrebarii, pentru ca nu vor mai putea fi sustinute de companiile producatoare. Disparitia acestora face ca finantarea sa fie transferata in mod ocult, absolut netransparent, in buzunarul pacientului. Desi este asigurat, acesta va trebui sa plateasca in plus pentru unele solutii terapeutice mai costisitoare din cauza modului de compensare impus de catre reglementator, ce face referire la o grupa de medicamente accesibile, dar inexistenta.
Sumele nedecontate in acest moment cumuleaza peste 1,5 miliardede lei, din care mai mult de jumatate reprezinta datorii catre producatorii de medicamente generice. Nu au fost onorate facturile catre farmacii din luna martie-aprilie a anului trecut in valoare de peste un miliard ron. Fapt care a condus deja la intrarea in insolventa a numeroase farmacii independente percum si, pentru prima data in istoria recenta a Romaniei, a doua companii mari de distributie. La acestea se adauga in prezent valoarea facturilor la care CNAS tergiverseaza inregistrarea si a caror valoare se ridica la aproape 500 milioane ron.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro