Agricultorii/fermierii români, şi cei mari şi cei mici, sunt extrem de revoltaţi şi furioşi pe guvern, pe autorităţile române, pe stat, pe oricine reprezintă statul, pentru că sunt “falimentaţi” chiar la ei acasă de către cei care sunt în fruntea statului prin politicile legate de favorizarea cerealelor din Ucraina în defavoarea cerealelor româneşti.

Totul vine de la invazia produselor agricole, a cerealelor venite din Ucraina, care ar fi trebuit doar să tranziteze România, dar în realitate milioane de tone de cereale rămân pe aici, ceea ce a dus la prăbuşirea preţurilor şi la imposibilitatea agricultorilor români de a-şi vinde propriile cereale.

Portul Constanţa este controlat de către alţii care, spun agricultorii români, “preferă să ia cerealele din Ucraina şi pe noi să ne lase deoparte”.

Ucrainenii, sau cine controlează cerealele lor, au atât de multă marfă încât nu contează preţul de vânzare, ci să îşi vândă marfa la orice preţ.

În aceste condiţii, agricultorii/fermierii români au fost loviţi în plin de preţurile mari la inputuri de anul trecut, de secetă, de creşterea costurilor de finanţare pentru că au crescut dobânzile foarte mult, de scăderea preţurilor la vânzare pentru grâu, cereale etc. cu mult sub preţul de producţie şi, în final, de lipsa cumpărătorilor, pentru că piaţa este invadată de foarte multă marfă.

Pentru că îşi vând foarte greu marfa sau chiar nu pot, fermierii nu au de unde să plătească inputurile luate anul trecut, nu au cum să rambursesze liniile de finanţare de la bancă, nu au cum să plătească utilajele agricole luate cu plata la recoltare, nu au de unde să plătească taxele şi impozitele cerute de stat.

Având în vedere această situaţie, cei care vând inputuri tot reeşalonează plăţile pentru fermieri, în speranţa că îşi vor lua măcar o parte din bani. Băncile cu expunere pe agricultură au început şi ele să reeşaloneze împrumuturile, în speranţa că piaţa se va îmbunătăţi cumva iar fermierii vor reuşi să mai vândă din marfă, chiar şi în pierdere şi să mai plătească o parte din rate.

Problema este că dacă fermierii nu vând marfa nu au bani să reia ciclul de producţie pentru anul viitor, nu au bani de inputuri, nu au bani să plătească serviciile pentru agricultură, nu au de unde să ia capital de lucru, pentru că nimeni nu vrea să le mai dea bani atâta timp cât nu-şi recuperează banii anteriori.

Atât la Conferinţa ZF România irigabilă, organizată împreună cu Banca Transilvania la Craiova, cât şi la Conferinţa ZF Investiţi în România organizată cu CEC Bank la Brăila, tema situaţiei complicate din agricultură a fost în topul subiectelor de discuţie.

Iar toată lumea este foarte nervoasă şi arată cu pumnul către guvern.

“Am prioritizat Ucraina până când am ajuns să ucidem economia românească”, a spus Cătălin Miron, de la compania Transemnal. 

Atacarea Ucrainei de către Rusia şi războiul care, peste trei luni, ajunge la doi ani, au schimbat multe lucruri şi într-un sens pozitiv, dar şi într-un sens negativ.

Din punct de vedere al securităţii militare (NATO şi-a întărit prezenţa în România, ceea ce face ca ţara să fie mai bine apărată) şi securităţii politice, România a câştigat. A câştigat la început din punct de vedere economic, pentru că ucrainenii care au tranzitat România fugind de război şi cei care au rămas aici au contribuit la creşterea consumului. Dar anumite sectoare au fost lovite în plin – industria oţelului, vezi cazul de la Liberty/Sidex Galaţi, plus situaţia din agricultură.

Şi cum remarca un femier, dacă preţul la grâu a scăzut, de ce preţul la pâine a crescut, nu trebuia şi el să scadă?

Problema este că această nemulţumire a fermierilor erodează din ce în ce mai mult la baza încrederii în cei care conduc România.

Fermierii, dar nu numai ei, se tot întreabă ce câştigă România din războiul din Ucraina, pentru că mai mult par să câştige ucrainenii decât fermierii români. Toată lumea înţelege că sunt raţiuni strategice la cel mai înalt nivel care au dus la această situaţie, dar nu trebuie falimentaţi prin asta fermierii şi companiile româneşti.

În aceste condiţii este foarte uşor ca privirea fermierilor să se îndrepte către alte partide, care au un discurs pe limba lor, şi aici AUR câştigă teren. Ca să nu mai vorbim că şi Şoşoacă începe să fie din ce în ce mai prezentă în discuţie.  

Poate preţurile la cereale îşi vor mai reveni, poate guvernul Ciolacu va găsi o soluţie pentru a-i ajuta din punct de vedere fiananciar pe fermieri astfel încât să poată să reia ciclul agricol, dar ce facem cu partea politică?

Agricultura primară nu are o pondere atât de mare în PIB, numai 2% (partea de prelucrare intră la industrie, care are o pondere de 21% în PIB), dar angajează într-un fel sau altul cei mai mulţi oameni din economie. Şi oficial, şi neoficial. Iar aceşti oameni încep din ce în ce mai mult să-şi îndrepte privirea către cei care vorbesc pe limba lor. Adică ce treabă avem noi cu războiul din Ucraina, ce treabă avem noi cu disputa dintre ruşi şi ucraineni, că oricum Crimeea este a Rusiei şi aşa a fost dintotdeauna, de ce trebuie să-i susţinem noi pe ucraineni în detrimentul nostru, etc.?

Să nu avem mari surprize din acest punct de vedere.

Pentru preşedintele Iohannis, pentru cei de la guvern, este uşor să dea asigurări, să vorbească despre securitate militară, politică, dar ce te faci când ajungi la fermă, iar fermierul român nu are unde să-şi vândă marfa, iar dacă o vinde preţul este sub cât a băgat şi este la un pas de a ajunge în situaţia de a i se  lua ferma de către creditori.