Balanţa comercială cu produse agroalimentare a României a trecut pe plus, prima dată după 1989
Balanţa comercială cu produse agroalimentare a României a înregistrat în primele nouă luni un excedent de 3,2 milioane euro, comparativ cu un deficit de 494 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii.
"Rezultatul pozitiv a fost obţinut pe fondul creşterii susţinute a exporturilor de produse agroalimentare, cu precădere în ţările terţe şi reprezintă o premieră în perioada postdecembristă, marcată anual de deficite comerciale rezultate din schimburile de produse agroalimentare", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Importurile de produse agroalimentare aferente anului 2013 sunt mai mici, la nouă luni, decât cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului anterior, aceste fiind cifrate la 3,506 miliarde euro în timp ce exporturile sunt de 3,509 miliarde euro.
România a exportat în primele nouă luni ale anului curent peste 8,1 milioane de tone de produse agroalimentare în ţările intra şi extracomunitare, în creştere cu peste 36% faţă de aceeaşi perioadă din 2012.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro