BCE este prima mare bancă centrală care va taxa banii păstraţi de bănci în conturi. Dobânda este -0,1%
Banca Centrală Europeană (BCE) a redus joi dobânda de politică monetară la un nou minim record, de la 0,25% la 0,15%, şi a coborât rata la depozitele constituite de bănci la -0,1%, devenind astfel prima mare bancă centrală care va taxa banii păstraţi de bănci în conturi BCE.
Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare va fi scăzută de la 0,25% la 0,15%, dobânda la facilitatea de creditare marginală va coborî de la 0,75% la 0,4%, iar cea la facilitatea de depozit va fi redusă de la 0%, la -0,1%, se arată într-un comunicat al BCE. Banca va clarifica pe parcursul zilei de joi modul în care va fi implementată rata negativă la facilitatea de depozit. Dobânda de politică monetară se afla la 0,25% de la începutul lunii noiembrie.
BCE este prima dintre marile bănci centrale care încearcă să folosească rate negative ale dobânzilor la depozitele băncilor comerciale. Obiectivul acestei măsuri este să convingă băncile să crediteze în loc să depoziteze banii în conturi la BCE. Preşedintele BCE, Mario Draghi, va susţine o conferinţă de presă după anunţarea deciziei băncii.
Analiştii anticipau că BCE ar putea folosi mai multe instrumente de politică monetară pentru a sprijini economia zonei euro.
Printre acestea se aflau reducerea dobânzii cheie şi a ratei de 0% plătită de bănci pentru a păstra banii la BCE, un nou program de creditare prin care băncile să primească finanţări mai ieftine ca să suplimenteze creditarea, introducerea de lichidităţi în sistemul financiar prin oprirea "sterilizării" achiziţiilor de obligaţiuni dreulate în timpul crizei zonei euro, un program pentru achiziţia de pachete de împrumuturi acordate IMM-urilor pentru a încuraja băncile să acorde credite, precum şi un program total de relaxare cantitativă - în care ar tipări bani pentru a creşte masa monetară şi a accelera inflaţia.
Banca Angliei a decis de asemenea, joi, să menţină dobânda de politică monetară la minimul de 0,5%, şi a păstrat nivelul programului de achiziţii de obligaţiuni la 375 miliarde lire sterline.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro