Budăi: Inspectorii de muncă au amendat benzinăriile cu peste 2,2 milioane de lei
Inspectorii de muncă au dat peste 500 de amenzi în urma controalelor la staţiile de carburanţi, în valoare de peste 2,2 milioane de lei, anunţă ministrul Muncii, Marius Budăi. El precizează că au fost descoperite 11 cazuri de muncă la negru, , iar activitatea unui operator economic a fost sistată.
„Inspectorii de muncă au acordat 2.276 de sancţiuni în cadrul campaniei naţionale privind staţiile de carburanţi, dintre care 1.766 avertismente şi 510 amenzi, în valoare de 2.210.400 lei”, anunţă Marius Budăi.
Potrivit ministrului Muncii, au fost efectuate 2.453 de controale la staţiile de carburant care au 84.389 de angajaţi.
„Au fost descoperite şi 11 cazuri de muncă la negru, iar activitatea unui operator economic a fost sistată”, conchide Budăi.
Desantul instituţiilor statului împotriva companiilor private trebuie să se oprească, spunea, luni, preşedintele PNL, Florin Cîţu: „Dacă există un singur caz de abuz al funcţionarilor împotriva sectorului privat, şefii acestor instituţii vor trebui să plece acasă”.
În urma creşterii preţurilor la carburanţi, mai multe instituţii au efectuat controale la benzinării, iar Guvernul a anunţat aplicarea unor amenzi.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro