Bugetul Capitalei, rectificat negativ după ce mulţi consilieri s-au plâns că nu au avut proiectul
Bugetul propriu al Capitalei a fost rectificat negativ, miercuri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce mulţi consilieri s-au plâns că nu au avut proiectul, pentru consultare, înaintea şedinţei.
Încă de la începutul şedinţei, mai mulţi consilieri atât din grupul PDL, cât şi din PPDD au arătat că nu au avut proiectul pentru a-l studia, ei susţinând că se vor abţine la votarea acestui proiect.
Primarul general Sorin Oprescu a arătat, înainte de votarea proiectului, că acesta nu a fost dat consilierilor generali deoarece Ministerul de Finanţe, în urmă cu câteva zile, a redistribuit, printr-o ordonanţă, sume către anumite instituţii, printre care şi Administraţia Spitalelor Bucureşti.
"La ora 18:00 ieri (marţi - n.r.), nu aveam comunicată suma pentru Administraţia Spitalelor şi de aceea nu am afişat proiectul, însă acesta a fost discutat în comisii, în forma lui generală", a explicat Oprescu.
Potrivit primarului general, rectificarea bugetului municipiului Bucureşti a avut în vedere două mari direcţii. "Prima este constituită de faptul că la începutul anului am plecat cu un buget de 3,7-3,75 miliarde de lei, în care a fost introdusă, clar, datoria Guvernului pentru Stadionul 'Lia Manoliu', care este de 350 de milioane", a spus edilul.
Edilul şef al Capitalei a arătat că a doua direcţie, de "până la 700 de milioane de lei", o reprezintă "cotele pe care Ministerul Finanţelor nu le-a repartizat din TVA".
Sorin Oprescu a mai spus că sumele scăzute din bugetul iniţial al municipiului "sunt bani virtuali", precizând că totalul cheltuielilor este, în bugetul rectificat, de 3,43 miliarde lei.
Primarul general a mai spus că banii rectificaţi negativ nu au fost folosiţi şi de aceea a fost atât de uşor ca ei să fie scăzuţi din bugetul iniţial.
"Banii sunt virtuali. Nu ai ce să iei de undeva, pentru că nu au fost repartizaţi. În privinţa cheltuielilor, tot cea rămas necheltuit de la fiecare direcţie se redistribuie la alte direcţii", a mai spus edilul.
Întrebat cum comentează afirmaţiile consilierilor municipali PDL, potrivit cărora RATB şi RADET le-ar fi fost scăzuţi bani, fiind în aproape de faliment, Oprescu a spus că "opoziţia nu mai are loc de exprimare pe stradă, pentru că nu-i mai ascultă nimeni, aşa că au trecut în CGMB".
Tot primarul general a explicat că atât RATB, cât şi RADET au fost tot timpul în subordinea CGMB şi au constituit "puşculiţe" pentru fostele puteri.
"Pentru asta, trei dintre reprezentanţii fostelor puteri sunt în închisoare", a mai spus Oprescu, arătând că şi Corpul de Control al premierului i-a dat dreptate atunci când a afirmat că regiile sunt "puşculiţe" pentru diferite partide.
Pe de altă parte, Oprescu a dat asigurări că nu va creşte preţul la gigacalorie pentru cetăţeni, în perioada următoare.
"Nu se măreşte preţul la gigacalorie pentru populaţie. Noi suportăm subvenţia aşa cum am promis oamenilor. Pe consilierii generali nu i-a preocupat niciodată RADET. Pentru PDL, a însemnat o 'puşculiţă' şi dovada a fost făcută chiar de Corpul de Control al primului ministru", a adăugat Oprescu.
Consilierul general PDL Mircea Raicu a declarat miercuri, înaintea şedinţei CGMB, că prin proiectul de rectificare bugetară sunt obligaţi să taie 648 de milioane de lei, întrucât la începutul anului bugetul municipalităţii a fost umflat prin "estimarea dezastruoasă a veniturilor".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro