Cinteză: Pierderile sistemului bancar pentru anul trecut au fost "mult mai mari" de 2 miliarde lei
Băncile au înregistrat anul trecut pierderi cumulate "mult mai mari" de 2 miliarde de lei, acest nivel fiind deja depăşit în luna noiembrie, iar în decembrie s-au adâncit, a declarat miercuri directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
"Când se vor publica cifrele pe rezultatele băncilor veţi vedea că atunci când am spus că vor avea o pierdere de peste 2 miliarde de lei am fost optimist. Au fost mult mai mari la noiembrie, iar în decembrie au fost şi mai mari", a afirmat Cinteză în faţa Comisiei de Buget-Finanţe, în cadrul dezbaterii pe tema creditelor în franci elveţieni, dând astfel replica unei propuneri a deputatului PSD Ana Birchall.
Birchall a propus, printre altele, ca băncile să constuie din propriul profit un fond de solidaritate socială, pe baza căruia să se intervină în cazuri sociale.
Cinteză explică pierderile masive ale sistemului bancar prin valoarea ridicată a provizioanelor pe care instituţiile de credit au fost nevoite să le constituie pentru acoperirea creditelor neperformante, mai ales în contextul curăţării bilanţurilor, proces început din vara anului trecut, după o directivă a BNR.
"Pierderea la 30 noiembrie a băncilor este foarte mare pentru că au făcut provizioane, vârful a fost peste 23% la rata creditelor neperformante, în noiembrie ajunsese la 14,6%, la decembrie cred că este sub 13%", a spus Cinteză.
El a precizat că nu toate băncile s-au aliniat cerinţelor BNR de a-şi curăţa portofoliile, până la sfârşitul lunii septembrie, cu promisiunea că vor încheia demersurile până în decembrie.
La finalul lunii noiembrie a anului trecut, Cinteză afirma că băncile aveau deja la 30 septembrie pierderi care totalizau aproape 1,6 miliarde de lei.
"Pe fondul provizioanelor mari care s-au înregistrat, şi vă spun că mai urmează multe provizioane, la 30 septembrie sistemul are o pierdere de 1,58 miliarde lei. Pierderea va depăşi lejer 2 miliarde de lei", spunea directorul BNR la acel moment.
Sistemul bancar a încheiat anul 2013 cu un profit cumulat de 497 milioane de lei, în condiţiile în care 23 de bănci au raportat un profit de 2,05 miliarde lei, iar 17 bănci au avut pierderi însumate de 1,55 miliarde lei.
În anii anteriori, sistemul a raportat pierderi de 2,3 miliarde lei în 2012 şi de 777 milioane lei pentru 2011.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro