Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie articole publicate de I.L. Caragiale şi Ion Vinea în care autorii descriu atmosfera din Parlamentul vremii, pentru a arăta cum interesele pot uni Puterea şi Opoziţia şi cum imaginea forului legislativ de turmă behăitoare a rămas şi va rămâne neschimbată în conştiinţa colectivă, un exemplu recent fiind adoptarea legii privind eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“În legendarul său eseu, 1907, Din primăvară pînă-n toamnă, I.L. Caragiale descrie astfel şedinţa Parlamentului din 12 martie 1907 în care Liberalii lui I.C. Brătianu au fost votaţi şi de Conservatori pentru investirea unui Guvern care să reprime Răscoala:

<Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale... În publicitatea românească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exhibiţiuni se numesc «scene înălţătoare». Toată lumea a plîns, miniştri de azi, miniştri de ieri, deputaţi, senatori, publicişti, raportori şi tribunale publice; şi-n faţa lumii acesteia atît de emoţionate, doi mari între mari fruntaşi, un conservator şi un liberal, s-au strîns în braţe cu efuziune şi s-au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinţi tot trecutul – care, ce-i drept, cam avea nevoie de spălat: în căldura luptelor de pînă ieri a celor două facţiuni, primul nu numea pe al doilea decît «trădător de neam», iar acesta pe acela «fiul lui Belzebut». Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă ieri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de heruvim În faţa primejdiei, pentru amîndouă egal de ameninţătoare, facţiunile de guvernămînt duşmane îşi dau mîna spre restabilirea ordinii.>

Îmbrăţişările şi pupăturile celor două partide, pînă mai ieri afişîndu-se în public (cel puţin în planul datului din gură) ca sfîşiindu-se reciproc sînt explicate de marele analist prin spaima care cuprinsese oligarhia în faţa incendiului naţional al Răscoalei.

Au trecut de atunci peste un secol. Moravurile s-au mai îmblînzit. Românii nu vor pune în veci de o Răscoală, oricît de jupuiţi ar fi de oligarhie. Trăncăneala pe Facebook ţine loc de ieşire în stradă cu furci şi topoare. Înjură Guvernul, aplaudă pe cei care se luptă cu Mafia şi gata! s-au răcorit.

Şi cu toate acestea, miercuri, 17 februarie 2021, în Parlament s-au petrecut scene de îmbrăţişări şi pupături între partide pînă mai ieri duşmane amintind de cele din şedinţa de acum un secol şi ceva.

PNL, USRPLUS şi PSD s-au pupat şi s-au îmbrăţişat în văzul naţiunii, votînd umăr la umăr, într-o atmosferă de delir, Proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Pînă mai ieri, pentru PNL şi USRPLUS, PSD era Ciuma Roşie. Pentru PSD, PNL şi USRPLUS erau Febra Galbenă. Acum Febra Galbenă s-a pupat pe gură cu Ciuma Roşie. Febra Galbenă nu s-a temut că astfel se va îmbolnăvi de Ciumă. Iar Ciuma Roşie nu s-a temut că va lua, prin schimbul de salivă, Febră Galbenă.

Cum se explică această împăcare între cele două tabere duşmane?

Răspunsul ni-l dau declaraţiile patetice de după vot ale celor care conduc partidele autoare şi susţinătoare ale Proiectului.

Prin votul dat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, parlamentarii celor trei partide au schimbat imaginea Parlamentului în opinia publică.

Pînă acum – au zis Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş şi Marcel Ciolacu – imaginea Parlamentului era dezastruoasă. Parlamentarii erau consideraţi de români nişte îmbuibaţi, nişte puturoşi, nişte inşi gata în orice moment să-şi voteze privilegii.

Acum parlamentarii, într-o unanimitate delirantă, şi-au votat eliminarea unor privilegii pe care, între noi fie vorba, tot ei îl votaseră.

Cît spirit de sacrificiu, cîtă dăruire pînă la martiriu, pentru interesul naţional!

Aşa vor fi presupus liderii PNL, USRPLUS şi PSD că au reacţionat românii la ştirea despre votul din Parlament.

Aşa să fie?

S-a spus (cel mai mult) despre acest vot c-a fost populist.

UDMR, parte din Coaliţia de Guvernare, s-a pronunţat împotriva proiectului.

Celelalte două componente ale Coaliţiei ar fi trebuit să dea înapoi.

Dacă se destramă Coaliţia?!

N-au dat.

Au apelat pur şi simplu, pentru a face majoritatea, la PSD, pînă mai ieri un partid despre Klaus Iohannis spunea c-ar trebui scos de pe scena politică.

S-a spus (cel mai puţin) că acest vot a lăsat să se înţeleagă posibilitatea unei noi majorităţi în Parlament. Dacă PNL şi USRPLUS au fost de acord să voteze Proiectul PSD şi dacă PSD a pus între paranteze faptul că Opoziţia nu pactizează cu Puterea, înseamnă că momentul se poate repeta. Acum, noua majoritate s-a alcătuit împotriva UDMR. Mîine, ea se poate forma lăsînd pe dinafară USRPLUS.

Nesfîrşite sînt căile miş-maşului cînd vine vorba de politicieni!

Nu s-a pus însă întrebarea dacă votul şi-a făcut efectul mult trîmbiţat de liderii partidelor. Dacă a schimbat cu ceva părerea proastă a românilor despre Parlament.

Sub titlul Behăitul intermitent al parlamentarilor, am comentat cîndva tableta lui Ion Vinea, Şedinţa de luni a Camerei, apărută în Adevărul din 30 iunie 1926.

Scria Ion Vinea:

<Poate vibraţiile invizibile ale cupolei, încinse, de zinc, de peste aşezămîntul Adunării, ori poate numai întrecerile guturale din şedinţa de ieri au lipsit de orice vlagă sfatul deputaţilor în după- amiaza somnolentă de iunie.

E zăduf. Alesul naţiunii se simte mai bine la bufet decît în dezbateri. Grija sa de căpetenie e să-şi improvizeze mai degrabă un evantai decît un discurs şi să-şi zvînte chelia sau ceafa cu o batistă. Din această mulţime toropită, pornesc totuşi strigăte, interjecţii, articulaţii neîntrerupte, o rumoare asurzitoare dar inexpresivă, asemenea behăitului intermitent al unei turme în trecere>.

Observam, plecînd de la această tabletă, că imaginea asta, de turmă behăitoare, despre Parlament a dominat perioada interbelică şi a revenit spectaculos după 1989.

De 30 de ani, Parlamentul e ţinta batjocurii, atît din partea presei, cît şi a opiniei publice.

Cu toate acestea – remarcam – Parlamentul interbelic a votat legi. Multe dintre ele sînt invocate azi ca strălucite.

Şi după decembrie 1989 Parlamentul a votat legi şi cu toate acestea imaginea Parlamentului de turnă care behăie e o permanenţă în conştiinţa colectivă.

Ea nu exprimă un adevăr, ci un clişeu.

Şi acest clişeu nu o să piară din conştiinţa românilor.

Şi dacă parlamentarii şi-ar vota sinuciderea în direct şi la oră de vîrf!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro