Cu o inflaţie alimentară năprasnică în regiune, Sărbătorile Pascale vor goli buzunarele est-europenilor
Sărbătorile Pascale îi vor lovi puternic la buzunare pe polonezi, scrie Warsaw Voice. Maioneza şi ouăle sunt cu 40% mai scumpe, în timp ce ceapa şi morcovii costă cu 60% mai mult. Chiar şi cu promoţii, polonezii nu vor putea scăpa de cheltuieli mai mari.
Preţurile au atins niveluri record lună de lună, însă înaintea sărbătorilor, în condiţiile unor cheltuieli mai mari, acestea sunt urmărite mai îndeaproape de consumatori.
În acest an, bugetul de Paşte va creşte puternic în condiţiile în care cele mai populare produse achiziţionate în această perioadă s-au scumpit cu până la 60%, relevă datele culese de UCE Research şi WSB Merito.
Majoritatea polonezilor îşi bazează strategiile de shopping pe promoţii din moment ce preţurile urcă atât de mult. De asemenea, în condiţiile în care mărcile private sunt cu 20-30% mai ieftine, consumatorii se îndreaptă din ce în ce mai frecvent către acestea.
Ungaria a introdus plafoane pentru preţurile anumitor alimente de bază la începutul anului trecut, însă inflaţia preţurilor alimentelor a accelerat de atunci cu aproape 50%. Din cauza plafoanelor, retailerii au început să compenseze pierderile majorând preţurile altor produse. Aceştia au ajuns în cele din urmă să raţionalizeze vânzările de alimente de bază cum sunt cartofii, creând penurii pentru consumatori.
Cursa promoţiilor va continua până în ultimul moment, companiile pregătind oferte suplimentare pentru zilele de dinaintea Paştelui. „Introducem reduceri la cele mai căutate produse în această perioadă, ca făina şi uleiul“, a declarat Grzegorz Pytko, director de aprovizionare în cadrul lanţului local Biedronka.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 16,2% în martie de la un maxim pe mai mult de 26 de ani de 18,4% în februarie, însă preţurile la alimente şi băuturi nonalcoolice au rămas ridicate.
Pentru a domoli creşterea preţurilor, Polonia intenţionează să-şi menţină TVA-ul zero la alimente în acest semestru, existând posibilitatea ca măsura să fie din nou prelungită.
În Ungaria, alimentul preferat de Paşte al maghiarilor este pe cale să se scumpească cu 30-50%. Maghiarii vor avea şuncă din abundenţă în magazine, însă preţurile vor fi extrem de ridicate în condiţiile în care sectorul cărnii întâmpină probleme, potrivit Daily News Hungary.
„În medie, diferite produse bazate pe şuncă ar putea costa cu 35-40% mai mult în acest an comparativ cu anul trecut. Vorbim de numai 40% pentru că dacă preţurile de achiziţie ar fi transferate mai departe către consumatori am putea asista la o scumpire de 50-60% a produselor din carne în magazine de Paşte“, arată Katalin Neubauer, secretar general al Asociaţiei Naţionale din Comerţ.
Salariile reale sunt în scădere în Ungaria de patru luni, astfel încât puterea de cumpărare a populaţiei este în scădere. În plus, preţurile alimentelor sunt extrem de ridicate. Ungaria înregistrează cea mai ridicată rată a inflaţiei din Europa. Potrivit biroului central de statistică al ţării, inflaţia alimentară generală în Ungaria s-a situat la peste 40% în fiecare din ultimele cinci luni.
De Paşte, în afară de promoţii, lanţurile de retail din Ungaria încearcă să concureze între ele şi cu alte măsuri speciale. Unele majorează limita asupra produselor al căror preţ a fost plafonat, în timp ce altele şi-au făcut rezerve din unele din cele mai vânate produse de sărbători.
Anul acesta, maghiarii nu-şi mai fac cumpărăturile de Paşte în ultimele zile şi se uită mai atent la ce cheltuie pe fondul preţurilor mari, notează pezcentrum.hu. Comercianţii încearcă să-şi crească cifra de afaceri prin ridicarea limitelor de cumpărare şi oferind promoţii.
Gyorgy Vamos, secretar general al Asociaţiei Naţionale a Comerţului (OKSZ), arată că va exista un salt şi în acest an, dar acesta va fi determinat în principal de creşterea preţurilor.
„Este bine dacă retailul local va ajunge la nivelul de anul trecut, chiar dacă în anii anteriori de Paşte s-a putut depăşi cu 3-5% volumul de achiziţii din anul precedent“, a declarat acesta.
Ungaria a introdus plafoane pentru preţurile anumitor alimente de bază la începutul anului trecut, însă inflaţia preţurilor alimentelor a accelerat de atunci cu aproape 50%.
Din cauza plafoanelor, retailerii au început să compenseze pierderile majorând preţurile altor produse. Aceştia au ajuns în cele din urmă să raţionalizeze vânzările de alimente de bază cum sunt cartofii, creând penurii pentru consumatori.
În cazul Cehiei, un sondaj realizat recent de serviciul de livrare Kosik.cz în rândul a aproximativ 1.350 de gospodării arată că cehii vor cheltui în medie 2.488 de coroane (121,4 euro) pentru cumpărăturile de Paşte în acest an, plătind cel mai adesea cu până la 500 de coroane în plus faţă de anul trecut, scrie newstream.cz.
Conform sondajului menţionat mai sus, cehii nu vor să renunţe la miel şi la ouă de Paşte.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kosik.cz, Frantisek Broz, ouăle au devenit cu 12-15% mai scumpe faţă de anul trecut.
Un alt serviciu de livrare din Cehia, Rohlik.cz, plafonează preţurile unor alimente selectate din septembrie anul trecut, iar purtătoarea sa de cuvânt Denisa Morgensteinova a declarat că această campanie va fi prelungită cel puţin până la sfârşitul acestei veri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro