Decizie fără precedent luată de China pentru a opri dezastrul imobiliar din ţara unde constructorii nu mai au bani să termine proiectele, iar oamenii au rămas cu credite şi fără case

Postat la 17 octombrie 2024 6990 afişări

Decizie fără precedent luată de China pentru a opri dezastrul imobiliar din ţara unde constructorii nu mai au bani să termine proiectele, iar oamenii au rămas cu credite şi fără case

China pare că a găsit o soluţie pentru deblocarea sectorului imobiliar, unde foarte multe proiecte au rămas fără bani, în timp ce milioane de oameni şi-au făcut credite pentru apartamente pe care nu le vor vedea prea curând. Acum, guvernul de la Beijing vrea să ofere dezvoltatorilor împrumuturi care totalizează 562 mld. dolari, pentru a ieşi din impas şi a revigora sectorul, scrie Financial Times.

Aşa-numita listă alba a dezvoltatorilor  a fost vehiculată încă din ianuarie şi include proiecte şi companii eligibile pentru a primi finanţare suplimentară de la băncile locale şi de stat cu care să continue proiectele.

Extinderea sprijinului pentru dezvoltatori vine în urma unui efort recent al Beijingului de a restabili încrederea în economia chineză, unde o încetinire prelungită a sectorului imobiliar s-a combinat cu o cerere slabă din partea consumatorilor, ceea ce a înrăutăţit perspectivele şi a dus la solicitarea unor stimulente fiscale suplimentare.

În septembrie, autorităţile au prezentat măsuri de sprijinire a sectorului, inclusiv reducerea costurilor de împrumut şi relaxarea regulilor pentru achiziţionarea locuinţelor. Aceste planuri, care au fost însoţite de măsuri de stimulare a pieţei bursiere, au alimentat speranţele unei intervenţii majore.

Guvernul lui Xi Jinping, care a intervenit iniţial pentru a ameliora problemele din sectorul imobiliar în 2020, s-a abţinut până în prezent să anunţe stimulente directe, preferând în schimb să încurajeze sectorul bancar de stat din China să acorde mai multe credite.

Semn că sprijinul sporit nu a răspuns aşteptărilor investitorilor, acţiunile dezvoltatorilor imobiliari chinezi cotaţi în Hong Kong au scăzut joi. Indicele Hang Seng Mainland Properties a scăzut cu 6,7 procente pe parcursul zilei.

Zerlina Zeng, şefa strategiei de creditare pentru Asia la CreditSights, a declarat că băncile „ar putea fi reticente în a acorda finanţare suplimentară proiectelor imobiliare incomplete, deoarece trebuie să suporte în continuare riscul de credit”. Ea a adăugat că o mare parte din banii împrumutaţi până în august prin intermediul programului de listă albă au fost pentru refinanţarea datoriilor existente.

Jeff Zhang, analist la Morningstar, a declarat că se aşteaptă la o „accelerare a execuţiei, cu mai mulţi dezvoltatori în dificultate care primesc fonduri pentru finalizarea locuinţelor, ceea ce ar contribui la consolidarea încrederii cumpărătorilor de locuinţe”.

Piaţa imobiliară din China este încă dominată de case nou construite care sunt cumpărate înainte de finalizare, deşi achiziţiile s-au mutat în acest an către proprietăţile existente, pe fondul preocupărilor privind starea dezvoltatorilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.