Dezastrul din spitalele româneşti este patronat direct de preşedintele Klaus Iohannis. Deşi a convocat întâlniri cu specialiştii în sănătate şi cu experţi pentru a găsi soluţii astfel încât tragedia incendiului de la Piatra Neamţ să nu se mai repete, preşedintele Iohannis nu a făcut nimic concret
Şirul tragediilor din spitalele româneşti a mai adăugat un incendiu la Spitalul de boli infecţioase Constanţa, al treilea ca impact şi ca număr de morţi în mai puţin de un an. De ce nu avem responsabili? Ce a făcut preşedintele Iohannis de la ultima întâlnire cu specialiştii în care a promis soluţii?
♦ Secţiile ATI din trei mari spitale din ţară au luat foc, fără ca nimeni să fie responsabil.
Şirul tragediilor din spitalele româneşti a mai adăugat un incendiu la Spitalul de boli infecţioase Constanţa, al treilea ca impact şi ca număr de morţi în mai puţin de un an. De ce nu avem responsabili? Ce a făcut preşedintele Iohannis de la ultima întâlnire cu specialiştii în care a promis soluţii?
Preşedintele Iohannis a ieşit public după fiecare dintre cele trei incendii mari din spitale şi a declarat că este nevoie de reforme, că vom şti cine sunt responsabilii şi că se vor găsi soluţii. Mai mult, deşi neuzual, chiar Iohannis a convocat întâlniri cu specialiştii şi cu directorii spitalelor pentru a dezbate soluţiile. Nu s-a întâmplat nimic după aceste întâlniri, o spun chiar şefii spitalelor. Aşadar, dacă preşedintele şi-a luat rolul de a găsi soluţii, dar tragediile se repetă periodic, înseamnă că lucrurile nu s-au schimbat, iar Iohannis este direct responsabil de acest lucru.
„Nu s-a schimbat nimic în spitale după tragedia de la Piatra Neamţ“, spunea chiar în urmă cu o săptămână Anca Coliţă, manager la spitalul Fundeni. „Avem 1.000 de paturi, două clădiri mari şi vechi şi doar un inginer tehnic şi 3-4 electricieni. Este imposibil să găsim soluţii tehnice corecte“, spunea managerul celui mai mare spital din Bucureşti unde sunt trataţi bolnavii oncologici. Întrebată în cadrul conferinţei ZF Health & Pharma despre motivul pentru care spitalul nu a angajat direct un tehnician, Anca Coliţă a răspuns simplu: nu avem cum.
„Director tehnic nu avem în organigramă, din păcate salarizarea din servicii administrative este neatractivă, cu greu găsim oameni performanţi. Grilele de salarizare nu pot fi modificate de noi, sunt stabilite prin ordine, e dificil să avem oameni de calitate pe poziţii importante“, a mai spus Coliţă.
De ce nu a propus Klaus Iohannis după tragedia de la Piatra Neamţ sau Matei Balş ca acest lucru să se schimbe şi într-un an spitalele să poată avea specialişti angajaţi? Contextul sanitar este unul critic, în condiţiile în care valul 4 este extrem de agresiv, iar pacienţii stau pe holurile spitalelor.
„Avem chiar şi opt paturi pe hol cu butelii de oxigen. Pentru internări de o zi, adică la evaluare, avem zilnic 60-80 de persoane, iar pe internare continuă 15 persoane în medie“, spunea recent pentru ZF Beatrice Mahler, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti.
Iar cazurile rămân zilnic la un nivel ridicat, de peste 10.000 de pacienţi confirmaţi pe zi, deşi la începutul lunii septembrie numărul nu trecea de 1.500.
Preşedintele a convocat două şedinţe după incendiul de la Piatra Neamţ cu directorii spitalelor şi specialişti electricieni, însă nu s-a întâmplat nimic în urma intervenţiei sale. Întâlnirile de la nivel înalt între Iohannis şi electricieni şi ingineri mecanici au efecte doar pe hârtie, în contextul în care în unităţile medicale nu se schimbă nimic. Astfel, Iohannis este direct responsabil de dezastrul din spitalele care ard, în condiţiile în care s-a implicat în modernizarea circuitelor electrice şi de gaze din spitale, dar concret nu a făcut nimic.
„Astăzi, din păcate, statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii“, a spus Klaus Iohannis vineri, după incendiul de la Constanţa. Iohannis deţine funcţia de şef al statului din 2014. Mai mult, preşedintele s-a limitat la a transmite un mesaj scris prin intermediul site-ului preşedinţiei, fără a ieşi public în conferinţă de presă, având în vedere că, după Colectiv, incendiile din spitale sunt cele mai mari tragedii care s-au întâmplat în România în ultimii zece de ani.
Fără vreun rezultat sau soluţii după tragedia de la Piatra Neamţ din noiembrie 2020, dar cu aceleaşi probleme ale spitalelor româneşti, vechi de zeci de ani, cu instalaţii electrice şi de oxigen depăşite, pacienţii intră în adevărate capcane.
Un raport făcut doar după incendiul de la Piatra Neamţ arată că 302 clădiri funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. În acest context, ministrul sănătăţii, Cseke Attila, face apel la încredere în autorităţi. „Cauza incendiului va fi stabilită de cei de la ISU. Cauzele pot fi multiple, şi legate de infrastructură, de o suprasolicitare a instalaţiei, dar şi de cauze umane. Trebuie să avem puţină răbdare şi încredere în autorităţile statului. În momentul în care vom avea cauza incendiului vom şti cine a greşit şi unde a greşit“, a declarat ministrul Cseke Attila.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro