Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la legea vânătorii şi a fondului cinegetic

Autor: Departamentul Politic Postat la 25 martie 2015 97 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii de modificare şi completare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, opinând că intervenţiile legislative adoptate sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate şi să afecteze protejarea unor specii cinegetice

"Intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi considerăm că sunt de natură să aducă atingere unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, cum este dreptul de proprietate, să afecteze protejarea unor specii cinegetice şi, în consecinţă, să antreneze declanşarea unei noi proceduri de infringement împotriva României. De asemenea, în opinia noastră, Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în forma transmisă la promulgare, ridică şi probleme de ordin tehnic - legislativ, precum şi de respectare a procedurii parlamentare de adoptare a legilor", se arată în cererea de reexaminare.

Potrivit documentului, prin modificările aduse prevederilor articolului 4 alineatul (1) din Legea nr. 407/2006 (Art.I pct. 2 din legea transmisă la promulgare) se înlătură, pentru vânători, obligaţia de a avea consimţământul proprietarului terenului pe care se desfăşoară vânătoarea, al asociaţiei de proprietari sau al celui mandatat de aceştia în acest scop, instituindu-se, astfel, vânătorilor un drept de servitute legală asupra terenurilor aflate în proprietatea altor persoane.

"Considerăm că o astfel de prevedere contravine flagrant dreptului de proprietate, consacrat de art. 44 din Constituţia României, republicată. Totodată, constatăm că dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie, republicată, este încălcat şi prin introducerea, la articolul 15 din Legea nr. 407/2006 a alineatului (72)-art. I pct. 18 din lege -, potrivit căruia «Proprietarii şi administratorii terenurilor cuprinse în fondurile cinegetice au obligaţia de a permite amplasarea gratuită a instalaţiilor vânătoreşti temporare, care nu afectează folosinţa de bază a terenurilor». În consecinţă, considerăm că modificările şi completările dispoziţiilor menţionate anterior, dar şi a celor conexe acestora afectează grav dreptul de proprietate şi, prin urmare, se impune reanalizarea acestora în acord cu prevederile Constituţiei", subliniază preşedintele.

În cererea de reexaminare se arată, de asemenea, că, prin modificarea Anexei 1 a Legii nr. 407/2006, perioadele de vânătoare pentru o serie de specii de păsări au fost prelungite.

"O asemenea reglementare contravine însă legislaţiei europene în materie şi poate conduce la declanşarea de sancţiuni pentru statul român", se precizează în document.

În acest sens, este menţionat faptul că emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2010 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 - prin care au fost stabilite actualele perioade de vânătoare - a fost determinată de declanşarea unei proceduri de infringement împotriva ţării noastre, Comisia Europeană reţinând că "prin stabilirea unor perioade de vânătoare care nu asigură un regim complet de protecţie, România nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 7 alin. (4) din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice".

"Or, prelungirea perioadei de vânătoare pentru aceste specii de păsări, care, în ţările vecine, membre ale Uniunii Europene, este interzisă complet - speciile respective fiind considerate un bun public de interes naţional şi internaţional – ar avea ca efect juridic, practic, revenirea la reglementarea anterioară, situaţie ce este susceptibilă să atragă declanşarea unei noi proceduri de infringement împotriva României. Prin urmare, ţinând cont de faptul că România a transpus deja în legislaţia naţională Directivele şi Regulamentele europene în materia vânătorii şi a protecţiei speciilor cinegetice, atât prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2010, cât şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2008 – aceasta din urmă fiind încă în dezbaterea Parlamentului -, precum şi de prevederile articolului 148 alineatul (4) din Constituţia României, potrivit căruia «Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării», considerăm că promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în forma actuală, nu este oportună întrucât ar putea expune România unei serii de sancţiuni financiare şi administrative", se mai arată în cererea de reexaminare.

Totodată, şeful statului semnalează că Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, în forma transmisă la promulgare cuprinde 63 de modificări şi completări asupra unei legi care conţine numai 58 de articole.

"În opinia noastră, această modalitate de intervenţie legislativă substanţială asupra unui act normativ contravine prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora «Modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat». În acest sens, considerăm că nici sub aspectul condiţiilor de elaborare a actelor normative, legea nu poate fi promulgată. De altfel, această modalitate tehnic-legislativă defectuoasă utilizată la elaborarea prezentei iniţiative legislative s-a reţinut şi în Raportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală a Senatului care, în calitate de prima Cameră competentă, a respins această lege. Din această ultimă perspectivă, considerăm că Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2007, fiind adoptată numai de către Camera Deputaţilor, nu respectă procedura parlamentară de adoptare a legilor şi contravine jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, potrivit căreia legea este un act ce trebuie adoptat de Parlament şi în conformitate cu principiul bicameralismului consacrat de prevederilor art. 61 alin.(2) din Constituţie, republicată", se mai arată în document.

La începutul lunii martie, Coaliţia Natura2000 i-a cerut preşedintelui Iohannis să trimită la Parlament pentru revizuire proiectul pentru modificarea Legii vânătorii, adoptat în 25 februarie şi trimis spre promulgare, motivând că acesta aduce prejudicii grave dreptului de proprietate şi încalcă acte normative ce corespund cerinţelor UE.

Federaţia de ONG-uri îi scria preşedintelui Klaus Iohannis că, în forma sa actuală, proiectul de modificare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 conţine prevederi care încalcă dreptul constituţional la proprietate si legislaţia naţională care transpune directive europene obligatorii pentru Romania ca stat membru UE.

Concret, dreptul la proprietate este încălcat prin prevederile propuse pentru modificarea articolului 4, prin care se invocă dreptul la servitute asupra tuturor proprietăţilor cuprinse în fondurile de vânătoare de către posesorii permiselor de vânătoare. Dreptul la servitute (care conferă prerogative strict limitate asupra lucrului altuia) este un drept real recunoscut prin grevarea unei sarcini pentru imobilele la care se aplică şi se poate constitui doar în baza unui act juridic, astfel că proiectul de lege adoptat de Parlament este "abuziv", susţineau ONG-urile.

De asemenea, "dreptul de proprietate este eludat complet prin prevederile art. 8, care propune eliminarea prevederii prin care proprietarii de terenuri pot solicita cu prioritate administrarea fondurilor de vânătoare, dacă deţin peste 50% din suprafaţa unui fond de vânătoare", menţionau organizaţiile neguvernamentale.

Propunerea legislativă, iniţiată de parlamentarii Florin Iordache, Ion Mocioalcă, Florin Pâslaru, Angel Tîlvăr, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu, Ioan Chelaru, Ion Rotaru (PSD), Kelemen Atilla-Béla-László (UDMR), Bogdan Ciucă (PC), a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 25 februarie, cu 303 voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi 16 abţineri.

Proiectul de modificarea şi completare a Legii nr.407/2006 - Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic fusese respins de Senat în septembrie 2013.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
CERERE REEXAMINARE,
/actualitate/iohannis-cere-parlamentului-reexaminarea-modificarilor-la-legea-vanatorii-si-a-fondului-cinegetic-14051901
14051901
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.