MedLife a deschis o hyperclinică la Galaţi, după o investiţie de 800.000 de euro
MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, a deschis o hyperclinică în Galaţi, a zecea unitate de acest fel a reţelei, în urma unei investiţii de 800.000 euro, a anunţat compania.
Noua unitate include 16 cabinete medicale, întinse pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, şi oferă servicii de imagistică, analize de laborator, consultaţii şi investigaţii complete pentru peste 20 de specialităţi medicale.
"Inaugurarea hyperclinicii din Galaţi face parte din programul nostru de dezvoltare regională şi marchează intrarea noastră în zona de sud est a ţării. (...) Unitatea noastră din Galaţi este singura care oferă locuitorilor acestui oraş toate specialităţile medicale într-o singură locaţie", a declarat Mihai Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife.
Programul de dezvoltare regională, prin care MedLife vizează extinderea în oraşe cu peste 250.000 de locuitori, prevede inaugurarea a patru hyperclinici anul acesta. După Galaţi, o nouă unitate va fi inaugurată în luna mai la Iaşi, urmate, până la finalul anului, de alte două clinici de mari dimensiuni în Constanţa şi Cluj-Napoca.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro