Poluarea cu metan creşte alarmant. Oamenii sunt principalii responsabili
Poluarea cu metan, un gaz cu efect de seră, creşte alarmant, iar oamenii sunt principalii responsabili. Cercetătorii au descoperit că în 2020, lumea a eliberat în atmosferă cu 12% mai mult metan decât în anul 2000.
Rob Jackson, director al Global Carbon Project şi autor principal al studiului publicat în Environmental Research Letters, avertizează: „Metanul este o ameninţare climatică pe care lumea o ignoră. A crescut mult mai mult şi mai rapid decât dioxidul de carbon".
În 2020, s-au emis 670 de milioane de tone de metan în atmosferă. Emisiile cauzate de om au crescut cu 18% în ultimii 20 de ani, notează AP.
Nivelul actual de metan din aer este de 2,6 ori mai mare decât în era preindustrială. 65% din metanul emis provine acum din activităţi umane, faţă de 60% în anul 2000.
Principalele surse de metan produse de om sunt extracţia de cărbune, petrol şi gaze (creştere de 33% în 20 de ani), depozitele de deşeuri (creştere de 20%) şi agricultura (creştere de 14%).
Deşi metanul rămâne în atmosferă doar aproximativ 10 ani, efectul său de încălzire este mult mai puternic decât al dioxidului de carbon. Experţii cred că reducerea emisiilor de metan ar putea aduce beneficii rapide în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Bill Hare, CEO al Climate Analytics, consideră studiul „foarte îngrijorător" şi subliniază necesitatea reducerii emisiilor de metan cu peste o treime pentru a menţine încălzirea globală sub 1,5°C.
Jackson avertizează că tendinţa actuală ne îndreaptă spre o încălzire de 3°C, dublu faţă de ţinta Acordului de la Paris. El adaugă că, deşi ţările au promis în 2021 să acţioneze împotriva metanului, efectele nu se văd încă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro