Producătorul de îmbrăcăminte Braiconf din Brăila, cu o istorie de 70 de ani, relansează brandul şi extinde portofoliul, dedicat până acum bărbatilor, cu produse pentru femei şi întreaga familie

Autor: Roxana Rosu Postat la 11 decembrie 2024 26 afişări

Producătorul de îmbrăcăminte Braiconf din Brăila, cu o istorie de 70 de ani, relansează brandul şi extinde portofoliul, dedicat până acum bărbatilor, cu produse pentru femei şi întreaga familie

Producătorul de îmbrăcăminte Braiconf din Brăila, cu o istorie de 70 de ani, relansează magazinul online odată cu extinderea portofoliului, dedicat până acum bărbatilor, cu produse pentru femei şi întreaga familie.

Toate produsele sunt create în fabrica din România şi includ colecţii de cămăşi, rochii-cămaşă, pijamale, dar şi aşternuturi şi articole industriale, din bumbac şi in.

Cunoscută în special pentru cămăşile bărbăteşti, Braiconf mizează acum diversificarea gamei pentru a acoperi o piată cât mai extinsă. În ultimii ani, reprezentanţii producătorului au anunţat că au ca obiectiv modernizarea mărcii româneşti, cu atenţie sporită acordată componentei online, modernizării tehnologice a fabricii şi diversificarea gamei de produse.

În primele şase luni din 2024,  Braiconf a raportat un profit net de 1,73 mil. lei, de peste două ori mai mari decât rezultatul net din aceeaşi perioadă a anului 2023, la afaceri de 7,7 mil. lei, cu 42,5% mai mic.

Compania a cerut în vară Guvernului să intervină pentru salvarea industriei textile din România, un „sector de tradiţie, dar care merge către dispariţie“. În 2023, România a produs textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de puţin sub 23 de miliarde de lei, cu circa 125.000 de salariaţi, în domeniu activând 9.400 de com­panii.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
produse,
extindere,
producator,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.