Radu Dumitrescu, Deloitte România: De la idee, la finanţare, la vânzare sau preluare, până la integrare - o privire asupra companiilor din tehnologie din perspectivă M&A

Autor: Radu Dumitrescu, Deloitte România Postat la 26 martie 2024 35 afişări

De mai mulţi ani, rapoartele privind piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions – M&A) indică faptul că volumul şi valoarea tranzacţiilor în domeniul tehnologiei cresc constant.

Radu Dumitrescu, Deloitte România: De la idee, la finanţare, la vânzare sau preluare, până la integrare - o privire asupra companiilor din tehnologie din perspectivă M&A

De mai mulţi ani, rapoartele privind piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions – M&A) indică faptul că volumul şi valoarea tranzacţiilor în domeniul tehnologiei cresc constant. Analizele Deloitte arată, de asemenea, că acesta se află în top din perspectiva numărului de tranzacţii. Companiile din tehnologie reprezintă potenţiale ţinte de achiziţie pentru diverşi investitori, inclusiv pentru jucători din cu totul alte sectoare (financiar, energie, sănătate etc.), care îşi doresc să utilizeze tehnologia dezvoltată de acele companii. Cumpărătorii, indiferent de industria şi specificul lor, îşi asigură astfel accesul la tehnologii de vârf, la angajaţi valoroşi sau la soluţii noi, adesea patentate, care îi pot ajuta să rămână competitivi sau să devină lideri pe anumite pieţe. Iar interesul pentru astfel de soluţii este uriaş, după cum ne arată şi povestea primului „unicorn” românesc, care vine tot din zona de tehnologie.

Tranzacţiile de M&A oferă companiilor de tehnologie o cale de a-şi extinde prezenţa la nivel global, iar România se înscrie în acest trend. În ultimul timp, au fost anunţate o serie de tranzacţii importante, cu valori cumulate de sute de milioane de euro, în care jucători internaţionali au cumpărat companii dezvoltate în România de antreprenori locali.

Potenţialul României în domeniu este evident şi produce efecte în economia naţională. Ponderea valorii adăugate brute a sectorului IT&C în PIB-ul României a avut o tendinţă ascendentă, ajungând la 8,2% în primul trimestru din 2023, semnificativ peste media zonei euro, de 4,8%, conform datelor Eurostat. Cu abordarea potrivită, ţara noastră se poate dezvolta şi mai mult în acest domeniu care va influenţa viitorul în mod semnificativ.

O idee fără finanţare rămâne doar o idee

Foarte important pentru orice companie de tehnologie, indiferent că se află la început de drum sau în faza de dezvoltare, este suportul financiar. Bineînţeles că ideea care duce la crearea unei noi soluţii tehnologice este importantă, însă, fără susţinere financiară, fără investiţiile unor business angels sau ale unor fonduri de investiţii, aceste companii nu se pot dezvolta şi nu pot avea acces la pieţe regionale sau chiar globale. Numeroasele finanţări de zeci de milioane de euro atrase de companii de profil ne indică un trend crescător în acest sens.

Ce vrea să vadă un investitor?

Pentru a atrage investitorii, un model de business solid şi o strategie clară de piaţă sunt esenţiale. Planul de business ar trebui să evidenţieze modul în care compania îşi propune să-şi monetizeze produsele sau serviciile şi să-şi extindă prezenţa pe piaţă. De asemenea, investitorii sunt interesaţi să înţeleagă riscurile asociate afacerii şi modul în care acestea sunt gestionate. În plus, un plan de business ar trebui să abordeze în mod transparent şi aspecte precum concurenţa, reglementările şi vulnerabilităţile tehnologice.

În discuţia cu un potenţial investitor, o companie trebuie să prezinte clar modul în care urmează să utilizeze fondurile atrase pentru a sprijini creşterea şi dezvoltarea afacerii. Planurile ar trebui să evidenţieze investiţiile propuse în cercetare şi dezvoltare, extinderea pe anumite pieţe şi consolidarea capacităţii operaţionale.

Viaţa posttranzacţie

Un alt aspect crucial în tranzacţiile din domeniul tehnologiei este reprezentat de procesul de integrare în urma achiziţiei. Integrarea sistemelor şi a infrastructurii tehnologice este esenţială pentru a asigura un flux operaţional fără sincope. Acest proces poate implica migrarea datelor, consolidarea platformelor software

şi alinierea proceselor operaţionale. De asemenea, sunt importante integrarea din punctul de vedere al culturii organizaţionale şi facilitarea colaborării între echipele provenite din companiile implicate în tranzacţie. O comunicare clară şi deschisă poate contribui la reducerea incertitudinii şi a rezistenţei la schimbare.

Identificarea şi realizarea sinergiilor sunt cruciale pentru valorificarea beneficiilor tranzacţiei. Acestea pot include economii de costuri, îmbunătăţirea produselor sau serviciilor existente şi accelerarea inovaţiei.

Atragerea şi retenţia angajaţilor cheie sunt esenţiale pentru succesul unui proces de integrare, iar planurile de compensare şi programele de dezvoltare a carierei pot juca un rol important în menţinerea acestor angajaţi.

Sectorul tehnologic este în mod inerent dinamic, caracterizat de inovaţie constantă şi de transformare profundă. El rămâne atractiv pentru investitorii care caută inovaţia, care îşi doresc să se extindă pe anumite segmente de piaţă, să se poziţioneze competitiv şi să-şi atingă anumite obiective financiare. Activitatea de M&A în domeniu are aşadar toate premisele pentru a rămâne robustă. Însă este important de reţinut că succesul unei tranzacţii în acest domeniu depinde în mare măsură de alinierea strategică, de integrarea eficientă şi de capacitatea de a gestiona provocările ce derivă din reglementări şi din diferenţele de cultură organizaţională.

Radu Dumitrescu este Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.