Retragerea lui Biden din cursa prezidenţială deschide noi uşi pentru democraţi: Unele dintre cele mai mari nume din politica democrată americană, de la Hillary Clinton la George Soros şi-au anunţat sprijinul pentru Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă
La câteva ore după decizia lui Joe Biden de a se retrage din cursa prezidenţială, unele dintre cele mai mari nume din politica democrată - de la Hillary Clinton la Gavin Newsom şi George Soros - şi-au manifestat public sprijinul faţă de vicepreşedintele Kamala Harris în cursa electorală pentru Casa Albă, scrie Bloomberg.
O convenţie deschisă care va avea loc luna viitoare la Chicago, unde componenţii de vârf ai partidului îşi pot susţine punctul de vedere, ar genera entuziasm în rândul alegătorilor şi ar putea oferi o perspectivă de interior a politicilor democrate. Mulţi dintre donatori şi-au manifestat deja susţinerea pentru Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă.
În timp ce democraţii plănuiesc următorul pas după decizia istorică a lui Biden de a se retrage în faţa sondajelor descurajatoare şi a îngrijorărilor cu privire la acuitatea mentală a actualului lider al SUA, în vârstă de 81 de ani, persoane cheie din interiorul partidului, donatori şi strategi ai democraţilor se luptă pentru a influenţa cine va fi ales ca înlocuitor al lui Biden. Unii membri ai democraţilor sunt de părere că alţi potenţiali candidaţi ar putea avea şanse mai mari împotriva lui Trump decât Harris.
Democraţii au fost criticaţi pentru că l-au izolat pe Biden de orice contracandidat, chiar dacă îngrijorarea a crescut cu privire la capacitatea sa de a face campanie, unii susţinători fiind de părere că promovarea candidaturii lui Harris fără un proces competitiv ar putea genera o imagine de ansamblu proastă pentru partid.
Dar mulţi lideri democraţi recunosc, de asemenea, riscul de a o ocoli pe cea mai importantă femeie de culoare din partid, care are un puternic impact asupra a două blocuri electorale cruciale, femeile şi alegătorii de culoare din SUA.
Numeroase personalităţi democrate şi reprezentanţi ai partidului s-au grăbit să o sprijine pe Harris, în vârstă de 59 de ani, cu declaraţii de susţinere din partea fostului ministru al muncii Robert Reich, a guvernatorului Pennsylvaniei Josh Shapiro şi a senatorului Amy Klobuchar din Minnesota. Alţii, precum fostul preşedinte Barack Obama, au lăudat decizia lui Biden, dar nu au susţinut-o în mod special pe Harris.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro