Statiunea din Banat care renaste din propria cenusa
Investiţiile făcute în ultimii ani de mediul privat în staţiunea milenară de pe Valea Cernei au început să genereze încasări tot mai mari de către industria hotelieră.
Cererea pentru vacanţe în staţiuni balneare este în creştere de la un an la altul, în timp ce interesul pentru litoralul românesc este în scădere. Investiţiile realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare şi tratament au schimbat percepţia că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecţiuni şi au inclus produsul în oferta mai multor agenţii de turism, astfel că în 2017 s-au înregistrat vânzări mai mari cu 20% faţă de anul precedent, şi chiar peste. Interes ridicat a fost anul acesta şi pentru staţiunile montane şi Delta Dunării, în timp ce pentru litoral s-au înregistrat vânzări sub aşteptări. Şi valoarea sejururilor vândute pe vouchere de vacanţă este sub aşteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro.
Din datele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, familiile cu copii, care au preferat pentru vacanţa lor hoteluri cu aquapark, bazine termale, centre SPA, au fost principalii clienţi în acest an. Staţiunile cele mai cerute sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, la un sejur mediu de 7,5 nopţi.
„Pe litoral a fost un sezon cu multe provocări, care a început fulminant, cu vânzări foarte mari pe pachetele de Închirieri Timpurii, vânzări care s-au mai atenuat spre mijlocul verii, şi din cauza vremii, care a fost capricioasă, şi din cauza faptului că destinaţii externe precum Antalya au atras mai mulţi români anul acesta”, a declarat Adrian Voican, prim-vicepreşedinte ANAT,
scrie expressdebanat.ro