Cel mai mic oraş din România care va avea o Sală Polivalentă. Cum va arăta clădirea în care vor încăpea 10% dintre locuitori
În oraşul Blaj (Alba) se va construi o sală polivalentă de peste 2.000 de locuri, în care vor încăpea 10% din locuitori, investiţia ajungând la 32 de milioane de lei. Decizia s-a luat deoarece sala de sport în care joacă echipa de volei feminin, campioana României, a devenit neîncăpătoare.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că ”blăjenii au fost întotdeauna mari iubitori de sport” şi îl ”tot întreabă când începe construcţia”, fiind nemulţumiţi că echipa de volei îşi desfăşoară meciurile de acasă din Liga Campionilor la Sibiu, deoarece sala din localitate nu îndeplineşte condiţiile necesare unei astfel de competiţii.
”Avem un contract cu Federaţia Română de Volei prin care, în următorii cinci ani, după ce va fi gata, o punem la dispoziţie gratis pentru toate meciurile loturilor naţionale. Şi celelalte echipe din judeţ, de handbal, de baschet, vor juca la Blaj meciurile din cupele europene. Am luat decizia înfiinţării ei având în vedere că avem această echipa mare, că oamenii iubesc acest sport. Dacă la Alba Iulia exista sală polivalentă nu mai făceam. Suntem cel mai mic oraş din România care va avea o sală polivalentă. La dimensiunea ei, va fi una dintre cele mai frumoase din ţară”, a spus primarul din Blaj.
Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro