Vanghelie, întrebat dacă Ponta va mai fi premier în toamnă: Cred că nu a fost premier niciodată
Marian Vanghelie a spus, luni, întrebat dacă crede că Victor Ponta va mai fi premier în toamnă, că nu crede că acesta a fost vreodată premier.
Marian Vanghelie s-a prezentat, luni, la Tribunalul Bucureşti, unde judecătorul a verificat măsurile preventive ale celor din dosarul său de corupţie.
Întrebat la ieşire dacă crede că Victor Ponta va mai fi premier în toamnă, MarianVanghelie a spus: ”Eu nu cred că Victor Ponta a fost premier niciodată”.
De asemenea, întrebat despre mediul politic, Vanghelie a răspuns: ”V-am spus că există un ciclu - unii-s mari azi, mâine sunt alţii mari, nu mă mai interesează pe mine. Pe mine poate să mă intereseze ce va urma în politica românească în următorii ani”.
Întrebat despre acuzaţiile din dosarul său şi dacă a primit vreodată bunuri sau bani din presupusele fapte de corupţie imputate de anchetatorii DNA, Vanghelie a susţinut că a mai primit ”o clopotniţă la o biserică”.
”Am trimis zece camioane de apă la sinistraţii de la Botoşani, s-a numit comisionul meu. Concret, când se va demonstra că am primit ceva eu, pentru mine, atunci pe mine nu ma veţi mai vedea în spaţiul public. Înseamnă că eu nu mai însemn nimic, nu mai valorez nimic”, a mai spus fostul edil.
El a susţinut că acuzaţiile din dosarul său reprezintă ”o poveste”: ”Mi-a spus un avocat care a fost şi procuror. Mi-a spus ca este ca şi dosarul lui Ceauşescu, a fost la fel. Întelegeţi?”.
Întrebat dacă a denunţat pe cineva la DNA, fostul primar a declarat: ”Cele mai bune denunţuri sunt cele pe care le spui public. Dacă vreau să spun acum ceva de cineva cred că toţi cetaţenii şi toată lumea va spune că a vrut să spună, că bravo lui, cinste lui sau să mă înjure. Când faci un denunţ scris, înseamnă că nu ai mai gândit tu, ci ai gândit constrâns de împrejurări şi are o altă conotaţie”.
Referitor la perioada arestului preventiv şi cea a arestului la domiciliu, Marian Vanghelie a spus că cel mai mult l-au ”întărit” mesajele de la oameni.
Întrebat dacă ar reveni la Primăria Sectorului 5, Marian Vanghelie a spus că este posibil, dacă oamenii consideră că merită.
”Dacă ei consideră că revilioanele şi tot ce am făcut eu se pot tranforma în zeci de milioane în rechizitoriu şi să mi se pună sechestru pe avere, atunci nu mai revin..”, a mai spus Vanghelie.
El a mai spus că a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru că vrea ca totul ”să reintre într-o normalitate”: ”Am cerut control judiciar şi pentru că urmează să devin tată. Am cerut şi pentru că vreau să intru într-o stare de normalitate...”.
Primarul suspendat al sectorului 5 Marian Vanghelie a fost eliberat din arest preventiv în 10 iulie şi este judecat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, au decis magistraţii instanţei supreme.
Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată de DNA, în 7 iulie, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.
În acelaşi dosar urmează să fie judecaţi, sub control judiciar, şi omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Sorin-Ştefan Ciocan, pentru spălare de bani şi directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată şi pe Marin Dumitru, în stare de libertate, pentru dare de mită.
Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20% din încasări.
"Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)", conform procurorilor anticorupţie.
Anchetatorii susţin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani lichizi, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului – unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.
De asemenea, au fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, au fost oferite ceasuri, s-au încheiat contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie şi au fost achitate sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.
Mai mult, procurorii arată că alte "foloase necuvenite" au constat în: suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Marian Vanghelie, suportarea costurilor de renovare ale unor magazine aparţinând unei societăţi comerciale, controlată de primarul suspendat, dar şi de achitarea costurilor aferente unor petreceri private.
"În vederea atribuirii acestor contracte şi pentru a facilita efectuarea plăţilor aferente acestora, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel fie nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, fie şi le-a îndeplinit în mod defectuos, vătămând drepturile patrimoniale ale Sectorului 5 din Bucureşti (vătămare constând în cheltuirea în mod nejustificat a resurselor băneşti aflate la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale). Astfel, pentru ca societăţile comerciale controlate de către inculpatul Dumitru Marin să dispună de resursele băneşti necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, contractele de achiziţii publice au fost încheiate la preţuri mult superioare faţă de valoarea reală a serviciilor prestate. În acest fel, costurile reale de execuţie a lucrărilor, şi implicit valoarea efectivă a acestor lucrări, au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor", potrivit rechizitoriului DNA.
Astfel, potrivit sursei citate, prejudiciul total cauzat bugetului sectorului 5, prin activitatea infracţională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei.
În aceeaşi perioadă, "o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operaţiuni de spălare de bani", procurorii susţinând că au fost utilizate circuite financiare fictive, desfăşurate de Vanghelie, Niculae şi de Laura şi Sorin Ciocan, având rolul de a disimula produsele, obiect al infracţiunilor.
Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Adrian Murgoci într-un dosar separat, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
"În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor. Până în acest moment, Consiliul Local al sectorului 5 nu s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul cauzat", precizează DNA.
Dosarul va fi soluţionat de Tribunalul Bucureşti.
Marian Vanghelie este primar al sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice - Partidul Social Românesc.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro