Cum a reuşit Oriflame să crească într-un an când consumul a continuat să scadă
Pentru producătorul suedez de cosmetice Oriflame, 2011 a fost cel mai bun din istoria de peste 15 ani pe piaţa locală. Jumătate din acest record i se datorează Karolinei Georgieva, care a preluat în vara anului trecut poziţia de managing director pentru Oriflame România şi care are planuri mari pentru mandatul său.
Primul job pe care Karolina Georgieva l-a avut în cadrul Oriflame a fost de director general. Nimic neobişnuit până aici, doar că la angajare Karolina Georgieva era foarte tânără şi singura sa experienţă era de un an în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Camerei de Comerţ din Macedonia. Era angajată cu contract pe perioadă determinată şi i se promisese că după un an va primi spre semnare un contract pe perioadă nedeterminată. "După un an am mers la şeful meu să îi amintesc de contract. El mi-a spus atunci să am răbdare, că mai durează. La scurt timp după, am deschis un ziar şi mi-au picat ochii pe anunţul Oriflame. Căutau managing director", povesteşte Karolina Georgieva, care este originară din Macedonia, are acum 42 de ani şi împlineşte deja peste 15 ani în cadrul Oriflame. "Am fost totodată primul angajat al Oriflame în Macedonia", îşi aminteşte ea. Prima poziţie pe care a ocupat-o în cadrul companiei suedeze de cosmetice a fost de managing director pentru operaţiunile producătorului din Macedonia, iar, după ce şi-a încheiat mandatul, a plecat în Bulgaria, unde a rămas trei ani, şi apoi în Serbia timp de şapte ani.
În august anul trecut s-a mutat cu familia în România, unde a înlocuit-o pe Pavlina Marinova. Din Bucureşti conduce operaţiunile Oriflame pentru România şi alte opt state din zona Balcanilor. România este, potrivit Karolinei Georgieva, cea mai mare dintre toate după valoarea cifrei de afaceri. Karolina Georgieva se fereşte să ofere cifre, însă spune că 2011 a fost un an record pentru Oriflame România. Recordul anterior, din istoria locală de peste 15 ani a companiei, a fost 2008, când afacerile se ridicau la 122 milioane de lei (33 milioane de euro). Odată cu instalarea crizei financiare, reducerea consumului şi-a pus amprenta şi asupra businessului Oriflame, care a scăzut la sub 100 de milioane de lei, cel mai scăzut nivel de după 2005.
Cum a reuşit businessul Oriflame să crească într-un an când consumul a continuat să scadă? Declinul consumului a început în 2009, însă s-a temperat ulterior până la minus 3% anul trecut. "Am reuşit să creştem pentru că am reuşit să atragem noi reprezentanţi şi noi clienţi. De asemenea, a crescut numărul de produse vândute şi valoarea comenzii fiecărui reprezentant", spune Karolina Georgieva, care se fereşte din nou să ofere cifre. Valoarea comenzilor a crescut odată cu creşterea numărului de produse, în condiţiile în care românii s-au orientat în principal către produsele la reducere sau la ofertă. Fiecare catalog Oriflame - în fiecare an există 17 astfel de cataloage - are peste 1.000 de produse. Dintre acestea, mai bine de jumătate sunt la ofertă. "Faptul că avem atâtea oferte a contribuit la creşterea vânzărilor anul trecut."
Deşi cei mai mulţi clienţi Oriflame caută produse la preţuri mici, noua şefă a Oriflame recunoaşte că şi segmentul premium are o evoluţie pozitivă. Românii cu venituri peste medie au fost mai puţin afectaţi de criza financiară decât cei cu venituri medii şi mici. Această situaţie nu este însă caracteristică doar pentru piaţa locală.Karolina Georgieva a călătorit în toată lumea cu jobul. "Avem conferinţe în toate colţurile lumii." În România a venit în august pentru a doua oară. Prima vizită o făcuse în urmă cu un deceniu.
"Acum pare o altă lume. Ţara s-a dezvoltat foarte mult în această perioadă." Deşi se află în România de mai puţin de un an, noul şef al filialei locale a Oriflame spune că se simte ca acasă, deoarece există o serie de similarităţi între culturi. "Prima mutare a fost cea mai grea. Apoi m-am obişnuit, ba chiar a început să îmi placă." Pentru moment nu are încă planuri pentru o nouă mutare, rămâne în Bucureşti pentru a administra un business de pe o piaţă pe care o evaluează la peste 900 de milioane de euro.
Despre piaţa locală de cosmetice Karolina Georgieva spune că a crescut uşor anul trecut, trend care se va menţine şi în 2012. "Cu siguranţă însă rata de creştere va fi sub 10%." Piaţa de cosmetice a început să crească anul trecut - potrivit informaţiilor Oriflame - după doi ani de declin. Şi businessul Oriflame din România va continua să crească. "Este miza noastră pentru acest an." Deşi este optimistă atât în privinţa pieţei, cât şi în privinţa businessului pe care îl conduce, noul şef al Oriflame România spune că nu vom vedea ratele de creştere din perioada de boom înainte de 2015: "Ne mai trebuie câţiva ani să ne revenim. Şi nu vorbesc doar de România, ci de toată Europa".
Criza financiară i-a făcut pe români mai precauţi şi mult mai sensibili la preţ. Karolina Georgieva mai spune că există o limită de preţ peste care românii nu sunt dispuşi să treacă. "Dacă majorezi preţul chiar şi cu puţin peste nivelul pe care ei sunt dispuşi să îl plătească, nu mai cumpără."Totuşi, pe termen mediu şi lung, România este piaţa cu cel mai mare potenţial de creştere din regiune. "Nu va fi greu să triplăm vânzările din România." Cel mai mare potenţial vine din zona rurală, deoarece localnicii au un număr limitat de alegeri. Jucătorii care activează în domeniul vânzărilor directe - cum este cazul Avon, Oriflame şi Amway - au posibilitatea de a pătrunde prin intermediul reprezentanţilor în zona rurală, unde alţi competitori nu au acces. Pentru moment, avansul se face cu paşi mărunţi. Economia şi apetitul consumatorilor dictează pentru moment mărimea paşilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro