“Nu văd încotro mergem. Nu mai poate fi vorba de profit. Câştig un salariu, la fel cum şi dumneavoastră câştigaţi un salariu. În cinci ani, nu cred că vom mai fi aici“, spune Denisa, proprietara unui magazin în centrul Bucureştiului. Chiria mică şi faptul că lucrează ea însăşi cu familia în magazin au ajutat-o să nu închidă. Problemele au început când un Mega Image a răsărit la nici 50 de metri de magazinul său. Într-o lună vânzările au scăzut cu un sfert. În şase luni, cu jumătate. Argumentul principal pe care clienţii l-au găsit la concurenţă îl spune tot ea: preţul mai mic.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să cumpăr Coca-Cola de la raft de la concurenţii mei ca să pot să o vând la un preţ normal. Preţul lor e mai bun chiar decât cel al distribuitorului Coca-Cola. Şi atunci cum să mai rezişti?“, se întreabă retoric Denisa. De doi ani de zile a discutat împreună cu familia care ar putea fi planul B. Însă nu l-au găsit. Mai întâi au încercat să găsească preţuri mai mici la alţi furnizori, însă puterea de negociere a marilor retaileri îi face să nu fie la fel de competitivi. „Am zis să încercăm un magazin de haine pentru copii mici. Au şi nişte prieteni un astfel de magazin şi nu a mers. Apoi ne-am gândit la o covrigărie. Dar pentru asta e nevoie de un vad bun, ceea ce noi nu avem. Încă nu ştim ce să facem.“

Fireşte, vecinii şi clienţii fideli încă îi preferă magazinul, însă mai degrabă pentru cumpărături de mică valoare, precum cafea, ţigări sau răcoritoare. O soluţie găsită de alţi patroni de magazin, însă una costisitoare, a fost cea a vânzării pe datorie. Maria, proprietara unui magazin situat la parterului unui bloc de pe strada Năsăud din Bucureşti, face asta de cinci ani. „Nimeni nu poate să vândă aşa, chiar dacă au cele mai bune preţuri. Îmi cunosc toată clientela, iar de cei care nu îmi dau bani am scăpat de câţiva ani. Cine plăteşte la timp primeşte şi pe caiet“, povesteşte negustoarea. De aceea are şi preţuri mai piperate, dar clientul le acceptă ca pe un soi de dobândă.

E una dintre variantele care se practică de multă vreme în rândul micilor comercianţi, dar care a devenit un factor de diferenţiere mai ales pe timp de criză. Există însă şi comercianţi care au ajuns să aibă de încasat sume importante, aşa că au încetat asemenea practici. „Stocul meu de marfă e de 4.000 de lei, iar de încasat de la clienţi am 3.500-4.000 de lei, de aceea o să mă opresc“, spune Aurel, proprietarul unui magazin din Bolintin Vale.

Unii dintre marii retaileri, precum Metro sau Selgros, ai căror clienţi erau tocmai micile magazine şi chioşcuri, au dezvoltat în ultimii ani şi sisteme de franciză menite să îmbine unul dintre punctele forte ale comerţului tradiţional, adică apropierea dintre proprietar şi client, cu avantajele comerţului modern: o imagine unitară, organizare modernă a magazinului, dar şi aspecte care le lipsesc comercianţilor, precum marketing, promovare şi instruire pentru angajaţi.

Măsura vine după ce din 160.000 de magazine de proximitate au mai rămas 80.000 la nivel naţional. Lansat în urmă cu doi ani de către Metro, programul La Doi Paşi a atras circa 1.000 de magazine francizate, potrivit celor mai recente date disponibile. Magazinele deschise în franciză de Metro Cash & Carry au în medie 70 de metri pătraţi, însă suprafaţa poate varia între 40 şi 200 mp, pentru a putea permite funcţionarea după un regim de autoservire. Remodelarea unui magazin după conceptul stabilit de Metro Cash & Carry costă în medie 5.000 de euro, însemnând amenajarea spaţiului cu echipamente noi şi cheltuieli de marketing. Compania impune preţurile maximale şi un număr minim de produse achiziţionate de la retailer.