„Vedem schimbări radicale în comportamentul consumatorului de la an la an, piaţa se polarizează şi apar constant elemente surpriză”

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 18 septembrie 2024 111 afişări

„Vedem schimbări radicale în comportamentul consumatorului de la an la an, piaţa se polarizează şi apar constant elemente surpriză”

...spune Andreea Pârvu, care are o experienţă de 20 de ani în domeniul financiar şi deţine, la 40 de ani, funcţia de CFO în cadrul Flanco Retail. În opinia sa, dezvoltarea personală trebuie să fie continuă în viaţa fiecăruia, de aceea, spune ea, „chiar şi în acest moment, pentru a evita stagnarea, am ales să fac un MBA”.

„CFO, mamă şi soţie”, este autodescrierea foarte scurtă a Andreei Pârvu, care mărturiseşte că evoluţia sa profesională a fost diferită de planurile sale de la începutul carierei. Ea conduce acum departamentul financiar al Flanco Retail, companie pentru care prima jumătate a acestui an a adus plusuri peste media pieţei. Compania a încheiat primele şapte luni din 2024 cu o valoare a vânzărilor de 650 milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Prin comparaţie, piaţa produselor electro-IT a crescut în valoare cu aproximativ 9%.

Anul acesta a fost marcat de proiecte importante pentru retailer. Repoziţionarea ca prima reţea de magazine Smart Discounter din retailul electro-IT românesc şi o nouă identitate de brand au presupus începerea unui proces complex de reamenajare a magazinelor, care se va întinde pe parcursul a trei ani. În prima jumătate a anului, Flanco a deschis cinci noi magazine în oraşe importante din ţară, printre care al doilea magazin din Braşov, al doilea din Focşani, a patra locaţie în Piteşti şi a 11-a din Capitală. Totodată, retailerul a achiziţionat primele sale două proprietăţi de real estate, în care va dezvolta de la zero magazine tip greenfield.

Ce perspectivă aveaţi în urmă cu 20 de ani în ce priveşte evoluţia profesională?

Coincidenţa face ca fix acum 20 de ani să am primul meu job... Eram doar un copil, visam la un job care să îmi permită să călătoresc cât mai mult şi, cel mai important, ţinteam la independenţa financiară. Am avut şi un plan care presupunea ca după primul an de muncă să-mi cumpăr maşină, plan care mi-a şi reuşit; ce-i drept, vârsta maşinii pe care mi-am cumpărat-o era mai mare ca a mea, însă acest detaliu nu era unul important pentru mine la acea dată. Jobul visat nu l-am avut niciodată, era în contradicţie cu planurile de învăţământ de la acea dată. Părinţii au fost cei care mi-au insuflat de mică, atât prin exemplul lor personal cât şi prin alte modalităţi, importanţa studiilor. Chiar şi în acest moment, pentru a evita stagnarea, am ales să fac un MBA. Consider că dezvoltarea personală trebuie să fie continuă în viaţa fiecăruia dintre noi.

Realitatea a coincis cu gândurile de atunci?

De la călătoriile mult visate, în realitate tot parcursul meu profesional s-a desfăşurat la un birou. Am fost foarte motivată la acea dată de rezultatele mele - atât profesionale cât şi financiare - şi permanent ţinteam mai sus şi voiam mai mult. Astfel, la nici trei ani distanţă, conduceam primul meu business care a fost unul de succes. Uitasem definitiv de planul iniţial... Preocupările mele erau în sfera dezvoltării din punctul în care mă aflam. Era vizibilă diferenţa dintre mine şi toţi colegii de facultate: stăpâneam o meserie în domeniul financiar şi, în acelaşi timp, îmi permiteam să merg în orice destinaţie, fără să fiu nevoită să stau „la mâna” părinţilor pentru a mă ajuta din punct de vedere financiar.

În ce priveşte următorii 20 de ani, cum vă aşteptaţi să se schimbe lumea / domeniul în care activaţi / compania în care lucraţi acum?

Greu de estimat o evoluţie în cadrul industriei elecro-IT, în contextul în care vedem schimbări radicale în comportamentul consumatorului de la an la an, piaţa se polarizează şi apar constant elemente surpriză. Ca niciodată, în ultimii ani am învăţat să ne adaptam schimbărilor majore din jurul nostru. Şi asta consider că este cel mai important: capabilitatea de a te adapta la prezent, ţinând cont de toate schimbările tehnologice, de exigenţele şi comportamentul noilor generaţii.

Andreea Pîrvu,, CFO, Flanco Retail SA

Cifră de afaceri (2022): 1.063 mil. lei

Profit net (2022): 4,7 mil. lei

Număr de angajaţi (2022): 1.438


BUSINESS Magazin  a lansat şi anul acesta anuarul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, în cadrul căruia a fost inclus şi profilul Laurei Toncescu, managing partner, Toncescu şi Asociaţii SPRL – KPMG Legal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LEADERSHIP,
Andreea Pârvu,
flanco retail,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.