DE ORIGINE BELGIANĂ, JAN GLAS A VENIT ÎN ROMÂNIA PENTRU PRIMA DATĂ ÎN 1997. PLANUL ERA SĂ STEA DOAR DOI-TREI ANI, NU 17, „CA NEBUNUL“, ÎNSĂ A AJUNS SĂ CONDUCĂ TPA HORWATH, O COMPANIE CU O CIFRĂ DE AFACERI DE 3,5 MIL. EURO, PE CARE A RIDICAT-O DE LA ZERO, IAR ROMÂNIA S-A DOVEDIT A FI ţARA CARE I-A OFERIT MULT MAI MULTE POSIBILITĂţI DECÂT AR FI AVUT ÎN VEST. Vine la birou în fiecare dimineaţă pe bicicletă şi tot de pe bicicletă a văzut aproape toată România, preferata sa fiind zona Transilvaniei, pe care o aseamănă cu Toscana şi despre care spune că are un potenţial fantastic, care se va păstra dacă românii nu vor mai pune peste tot termopane.

Prin ochii belgianului, România a făcut progrese enorme în ultimii 17 ani, deşi crede că românii au uitat lucrurile acestea şi văd doar părţile negative. Sugestia lui este să dezvoltăm o app pe iPhone care să ne ducă în urmă cu 17 ani, iar cine a uitat cum era atunci să se poate întoarce în timp, să vadă cum era viaţa, cum se trăia de fapt. Regretă că nu a făcut poze şi nu şi-a notat mai multe despre cum a găsit România în 1997, când a venit pentru prima dată aici, la un an după alegerile câştigate de Emil Constantinescu, într-o perioadă de euforie, când se credea despre România că va fi noul ”tigru din est„.

Se afla în Polonia în 1989 şi era obişnuit să vadă o ţară ieşind din comunism, astfel că nu a fost un şoc total când a văzut căruţele şi drumurile proaste. La acea vreme lucra pentru Deloitte în Belgia şi a avut posibilitatea să vină în România pentru a realiza auditul unui program derulat de guvernul flamand. Până la acea dată călătorise în Europa de Est, iar România era de fapt singura ţară din această zonă pe care nu o vizitase. Proiectul a durat câteva luni, pentru ca apoi să aibă o nouă oportunitate, aceea de a veni aici pentru o mică firmă de consultanţă cu capital belgian, Claves, pentru care a lucrat aproximativ un an. La finalul anului 1999 a pus bazele propriei firme de consultanţă în contabilitate, Quintus, o afacere mică, în care de la femeia de serviciu până la şeful cel mare ”nu erau prea mulţi paşi„.

„Aveam trei posibilităţi deoarece Claves nu era de viitor pentru mine: mă puteam întoarce în Belgia, dar asta era exclus pentru că odată ce am trăit şi am lucrat în străinătate ar fi fost greu să mă mai întorc în ţară. Aveam 29 de ani atunci. Am spus că ar fi frumos să rămân în străinătate şi să mai lucrez pentru câţiva ani. Acesta era planul iniţial, nu să stau aici ca nebunul 17 ani. O variantă era să rămân în România şi să lucrez pentru o firmă mai mare, pentru o multinaţională, şi altă variantă era să încep propria afacere. Am ales propria afacere pentru că se potrivea mai bine cu caracterul meu.„

Cu avantajele unei experienţe de şase ani în cadrul Deloitte şi a faptului că deja învăţase limba română, nu i-a fost greu să-şi găsească primii clienţi, firme belgiene, care erau în căutarea unor parteneri. În primele şase luni a lucrat singur, iar pentru diferite proiecte subcontracta firme de contabilitate. După şase luni a venit ideea de a se extinde, prima mişcare fiind aceea de a atrage un partener român, un expert contabil. ”Acesta a fost primul mare pas pentru mine. E mult mai bine să ai o parte mai mică din ceva mai mare, decât să rămâi cu 100% din ceva mai mic. În plus şi viitorul este asigurat.„ Al doilea mare pas a fost reprezentat de extinderea portofoliului de servicii, astfel că după contabilitate au apărut auditul, serviciile de legal şi taxele. A treia mişcare a fost mutarea în sediul pe care compania îl foloseşte şi acum, într-o vilă veche.

Anul 2007 avea să aducă marea schimbare pentru Jan Glas, când Quintus a fost integrată în grupul austriac TPA Horwath, integrare care a venit cu un flux de clienţi austrieci şi germani, aceştia fiind şi astăzi cei mai mari clienţi ai companiei.

Consideră că România mai are multe de oferit în ceea ce priveşte businessul. ”Sunt un optimist înnăscut şi văd evoluţia României pozitivă, dar nu de pe azi pe mâine, ci pe termen mai lung, de zece ani. Macroeconomic, cifrele sunt tot mai bune. România este în top creşteri în comparaţie cu celalte ţări din UE. Creşterile de 3-4% vor apărea însă după zece ani. România are un avantaj permanent care niciodată nu va fi distrus dacă ne comportăm normal: încă 20 de ani de acum încolo va fi cea mai potrivită locaţie pentru producţie pentru firmele care vor să-şi pună eticheta made in UE pe produsele lor.„

Costurile de producţie reduse şi numărul mare de locuitori sunt principalele atuuri ale României, după părerea lui Jan Glas, care ar putea fi folosite mai bine dacă ar creşte numărul celor care muncesc cu acte, iar salariaţii ar ajunge mai mult de 3,2 milioane, cât sunt acum în prezent (fără bugetari), la o populaţie totală de aproximativ 20 de milioane. Ar mai fi nevoie de creşterea numărului de IMM-uri, de fabrici de talie mică, care, odată dezvoltate, ar putea pune în mişcare întregul angrenaj economic.

”Ne aducem prea mult aminte de Nokia, producător care a venit, a luat peste 1.500 de oameni, iar când a închis şi a plecat, a izbucnit un scandal mare şi totul s-a transformat într-un dezastru. Economia nu este făcută doar din Nokia. Sunt foarte multe firme care au 10, 20 sau 40 de angajaţi şi România are posibilităţi mari de creştere aici. Avem încă lipsă de forţă de muncă. Punctele negative ale României sunt birocraţia este prea mare, numărul exagerat de bugetari din total angajaţi şi numărul în scădere al copiilor.„ În opinia lui Jan Glas, cel mai îngrijorător aspect pentru România este faptul că populaţia este în diminuare, numărul bătrânilor fiind în creştere, pe fondul unei natalităţi tot mai reduse. În 2013 România a avut pentru prima dată după al doilea război mondial sub 180.000 de nou-născuţi, un record negativ, care a apărut la 25 de ani de la revoluţie şi într-o perioadă de creştere economică.

Pentru managerul pasionat de ciclism, contabilitatea nu a fost singurul proiect antreprenorial, belgianul cochetând o vreme cu un business legat de timpul liber al bucureştenilor. ”Împreună cu patru alţi prieteni eram cei mai mari vizionari„, glumeşte acum, amintindu-şi cum au investit împreună în Amsterdam Café, pionierul barurilor şi cafenelelor care au inundat centrul vechi al Capitalei zece ani mai târziu. ”La acel moment credeam că zona Lipscani va fi plină de baruri. Din păcate noi am deschis acest proiect în 2000-2001, adică zece ani mai devreme. Era unicul bar pe Covaci, o imensitate de proiect. Din punct de vedere financiar a fost cea mai proastă investiţie din viaţa mea, dar din punct de vedere emoţional a fost cel mai haios şi cel mai interesant.„ Acum un astfel de proiect nu îl mai tentează şi preferă ca în timpul liber să meargă prin ţară cu una din cele cinci biciclete pe care le are sau să ajungă la evenimente precum Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia.