CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

Pentru cei care nu ştiu, la ora asta sunt un fel de magaziner-şef la o firmă de logistică. O problemă importantă în munca din depozit este asigurarea securităţii, a protecţiei celor ce operează. Pentru că utilajele sunt grele, 5 km/h este o viteză deja mare, iar spaţiul strâmt creşte dificultatea de manevrare. Pantofii cu bombeu metalic şi uniforma de protecţie sunt mai mult decât necesare. La una din vizitele într-un depozit am rămas surprins să remarc operatorii în tenişi şi chiar şlapi de baie. După ce mi-am revenit din consternare, am chemat echipa managerială la şedinţă şi mi-am expus punctul de vedere cu privire la respectarea regulilor. Adică, guys, dacă tot am investit în echipament de protecţie, ei bine, mă aştept să văd că oamenii îl poartă. Ce greşeală de comunicare...

Şi ca să fac o paranteză, probabil că unii dintre voi aţi auzit şi chiar i-aţi văzut pe Fraţii Marx (o familie de comedianţi, cu succes în vodevilul de la începutul secolului trecut). Tocmai mi-am amintit un episod în care îi explicau retardatului de Groucho cum e cu forma Pământului:

- Băi, ştii cum sunt butonii mei?

- Pătraţi - vine răspunsul.

- Nu, măi, nu ăia din timpul săptămânii, ăia de duminică.

- Aaa, păi ăia sunt rotunzi.

- Aha, deci cum e Pământul?

- Pătrat în timpul săptămânii şi rotund duminica!

Cam aşa şi cu echipamentul de protecţie şi comunicarea către angajaţi: „Băieţi, e la liber, dar dacă vine Olteanu în vizită, să dea naiba să nu-l purtaţi“.

Aşa că am fost nevoit să le ţin unora teoria centurii de siguranţă. Şi profit de ocazie să o spun din nou şi pentru cei ce mă citesc. Vă amintiţi cum s-a implementat în România portul centurii de siguranţă? A fost ceva de genul: „Dragilor, am intrat în Europa, legislaţia europeană spune că e obligatoriu să purtăm centura, o facem şi noi obligatorie, şi ca să ne asigurăm că aţi priceput mesajul, cine nu poartă, primeşte amendă“. Simplu, nu?

S-a comunicat la tot poporul, deci nu poate spune nimeni că nu ştie, iar apoi Poliţia a trebuit să se asigure că se aplică noua regulă. Iar românii au refuzat să accepte schimbarea pentru că fiecare avea câte un număr de telefon la care să sune şi să-l îmblânzească pe „garcea“ care încerca să îl amendeze din cauza lipsei centurii. Pentru că „eu ştiu să conduc, dom’le, n-am eu timp de prostiile astea cu centura“.

Cum s-a întâmplat la alţii? Ei bine, pentru început guvernele lor au investit în ceva reclame, în care o familie stă la semafor sau la intersecţie, vine un aiurit şi îi buşeşte. Consecinţele: dantura spartă în volan, mâini rupte în bord şi alte urmări similare, cu sânge peste tot. Mesajul, simplu, este că accidentul nu e musai din cauza ta şi dacă ai purta centura ai putea scăpa fără atât de multe răni şi probleme. În plus, costă al naibii de mult să repari danturi plesnite, membre rupte, unde mai pui că e posibil să nu mai fie niciodată la fel ca originalele.

După o perioadă a apărut continuarea, în care s-a pus accent pe problema costului reparaţiilor celor ce sunt răniţi în accidente, cost ce trebuia suportat cumva de stat prin asigurările sociale. Iar statul a venit şi a spus ceva de genul: „Uite, ne costă al naibii de mult ca să îi reparăm pe cei ce nu respectă regulile, aşa că ne-am gândit să îi amendăm şi cu banii din amenzi să îi reparăm atunci când se strică. Pentru că nu e corect să umflăm taxele celor ce respectă regulile ca să îi putem repara pe ceilalţi“.

Vă las acum pe voi să vă faceţi o idee dacă acest sistem de comunicare a avut efect.

Tot ce pot să spun este că în ceea ce mă priveşte am priceput că românii nu se prea sensibilizează la astfel de mesaje. O să întrebaţi ce mă face să spun asta, şi vă pot povesti despre un nedorit accident care s-a întâmplat

într-unul din depozite, când o colegă de-a noastră a fost lovită de un echipament. Ancheta a scos în evidenţă faptul că lucrătorul de pe stivuitor nu a văzut-o pe colega noastră când a dat cu spatele şi nici ea nu a văzut maşina şi nici nu a auzit semnalele acustice. Concluzia a fost să le facem vizibile, aşa că am pus girofar pe maşină şi le-am dat veste reflectorizante celor din zona periculoasă. Dacă în depozitul în care s-a produs accidentul nu a fost nicio problemă să implementăm portul vestelor, nu la fel a fost şi în alte părţi. Desi s-a comunicat că e pentru binele lor, ca să fie văzuţi, comentariul lor a fost în genul: „Ce naiba i-a apucat pe manageri de ne dau vestele astea, că numai gunoierii mai poartă aşa ceva?“. Ei nu zău, aşa o să spui şi dacă trece unul cu 2 tone de marfă peste tine?

Ca baba căreia îi călcase unul găina cu maşina, iar şoferul încerca să-şi ceară scuze. La care baba zice: „Nu cred că e a mea, maică, eu nu am găini aşa plate!“.