Povestea românului care a construit de la zero o afacere de 50 de milioane de euro

Postat la 13 iulie 2016 4319 afişări

Povestea românului care a construit de la zero o afacere de 50 de milioane de euro

Corneliu Bodea a construit de la zero împreună cu fratele său o afacere care valorează mai mult de 50 de milioane de euro, care este prezentă în China şi SUA şi care exportă tehnologii pe patru continente. Tinta pentru următorii cinci ani? Dublarea.

În biroul lui Corneliu Bodea se află numeroase poze cu fiica sa adolescentă, balerină selectată în trupa Teatrului Balşoi din Moscova, despre care glumeşte că „este mai celebră decât mine“. Moscova a devenit astfel locul în care face cele mai dese drumuri, dat fiind că fiica sa s-a mutat acolo, alături de Bruxelles, unde reprezintă de anul trecut România în cadrul Centrului Român al Energiei, poziţie prin care susţine priorităţile sectorului energetic în cadrul Uniunii Europene, şi de Amsterdam, unde are rezidenţa holdingul ABBC. Este concentrat pe activităţile companiei din Europa, în timp ce fratele său, Adrian Bodea, este responsabil de deplasările pe celelalte trei continente pe care grupul ABBC are contracte, cât şi la compania grupului din Cleveland, Statele Unite ale Americii, ori la joint venture-ul din China.

Deşi este licenţiat în inginerie, nu a profesat nicio zi în acest domeniu, alăturându-se fratelui său în afacere încă din timpul facultăţii, în 1994. Corneliu Bodea are o experienţă de aproape 20 de ani în domeniul energetic atât pe partea de produse şi soluţii de automatizare şi SCADA pentru furnizorii de utilităţi (energie electrică, energie termică, gaz), cât şi pe partea de servicii integrate precum proiectarea, execuţia şi mentenanţa liniilor de distribuţie a energiei electrice, administrarea grupurilor de măsură a energiei electrice şi citirea indexului de consum al contoarelor de energie electrică şi gaze naturale. Din anul 2000 până în 2014, a fost vicepreşedinte al Adrem Invest, perioadă în care compania a derulat proiecte pentru furnizori strategici din domeniul energetic: SNTGN Transgaz, Electrica S.A., CEZ România, E.ON, ENEL, E.ON, RADET Bucureşti, CFR Electrificare, RAT Timişoara.

Grupul din care face parte Adrem Invest, alături de Adrem Automation şi Adrem Industries, are ambiţii mari. „Vrem să creştem profitul şi ne-am propus să ajungem la venituri de 100 de milioane de euro până în 2020“, explică Bodea, acţionar al grupului ABBC, pentru care 2015 a fost primul an de funcţionare în această structură şi care va înregistra anul acesta o cifră de afaceri de aproximativ 251 de milioane de lei (57 milioane de euro) - în creştere faţă de anul trecut, când compania a avut o cifră de afaceri de 228 de milioane de lei (cca. 51 mil. euro).

Cea mai mare pondere în cifra de afaceri a grupului este activitatea de servicii energetice – relaţia cu clienţii CEZ, E.ON, Enel, prin care, potrivit lui Corneliu Bodea, se realizează puţin sub jumătate din cifra de afaceri şi unde lucrează şi cei mai mulţi angajaţi, 900 din numărul total de aproximativ 1.000 ai grupului.

La capitolul investiţii pe care le consideră de succes, Corneliu Bodea vorbeşte despre joint venture-ul cu E.ON, prin care au creat compania de servicii pentru gaz şi electricitate SEA Complet (care are 600 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro). Pariul necâştigător pentru afacerile fraţilor Bodea este centrala de cogenerare pe biomasă de la Suceava, o investiţie de aproximativ 90 de milioane de euro, care a început să funcţioneze în iarna 2013-2014. Aceasta a fost afectată de incapacitatea de plată a distribuitorului local de energie, firma Termica a consiliului local, care a intrat în insolvenţă şi acum este în faliment. Termica a creat un volum consistent de noi datorii, ce au pus centrala în situaţia dificilă de a nu-şi putea plăti la zi creditele. Chiar dacă centrala este eficientă şi produce cea mai ieftină gigacalorie din ţară, dificultăţile de care s-au lovit i-au făcut să aibă îndoieli în ce priveşte proiectul. „Investiţia este perfectă, este exact ce mi-am dorit din punct de vedere al tehnicii şi al capacităţii de producţie, dar dacă ne-am fi imaginat care pot fi dificultăţile şi piedicile şi până la urmă lipsa de responsabilitate în sistemul de încălzire centralizată, care este responsabilă de 60% din pierderile de energie care există în România, ne-am fi gândit mai bine dacă să investim“.

Potrivit lui Bodea, acţionarii grupului au finanţat cu aproximativ cinci milioane de euro proiectul anul trecut, astfel încât centrala să se menţină în funcţiune. „Am beneficiat de susţinerea băncii finanţatoare, Raiffeisen Austria, care ne-a restructurat creditele, şi vom încerca în acelaşi timp recuperarea datoriilor cu Termica prin procedura de faliment“, descrie Bodea situaţia de la Suceava. Săptămâna trecută, Thermonet SRL Suceava, un joint venture format dintre asocierea Adrem Invest Bucureşti, Elsaco Botoşani şi Transagent SA Suceava, a câştigat licitaţia pentru transportul şi distribuţia agentului termic în municipiul Suceava, luând astfel locul Termica.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/energie/povestea-romanului-care-a-construit-de-la-zero-o-afacere-de-50-de-milioane-de-euro-15525381
15525381
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.