Vreme de patru ani, din care au trecut doi, Marius Pintilie are mandat la sediul Linde Gas din Germania, cu rol principal de a acorda suport de specialitate în cadrul noilor proiecte dezvoltate de grup în Europa de Est şi Orientul Mijlociu. Însă Linde Gas este doar una dintre companiile care folosesc talentele locale la nivel global.

43% dintre companii se aşteaptă ca numărul angajaţilor expatriaţi să crească în următorii doi ani pentru a răspunde nevoilor de business, spunea recent Ilya Bonic, preşedinte şi partener senior al Mercer Talent, la lansarea studiului anual Cost of Living. În plus, Germania este una dintre destinaţiile preferate de românii care aleg să-şi continue cariera peste hotare, spune Oana Botolan Datki, SEE managing paner în cadrul Consulteam: „În ultimul timp, Germania şi ţările nordice sunt pe primele locuri în preferinţele românilor, deşi nu este uşor să te relochezi acolo din cauza mediului extrem de competitiv şi chiar restrictiv pe alocuri. Oricum, în orice ţară ar fi, românii care au o carieră de succes au tendinţa de a trece pe contracte locale şi de a rămâne în acea ţară. Desigur că este vorba mai curând despre ţări din Europa de Vest,  SUA sau Canada şi mai puţin despre ţările exotice”.

Drumul gălăţeanului până la München a fost presărat cu o sumedenie de experienţe. În vara lui 1990, ca şef de promoţie al Facultăţii de Mecanică, specializarea maşini termice şi frigotehnie, făcea parte din prima generaţie de absolvenţi de după Revoluţie. „Respiram aerul libertăţii şi mă bucuram, în primul rând, de faptul că puteam spera la o repartiţie bazată doar pe criterii de valoare şi nu pe considerente de ordin politic, ori legate de apartenenţa socială”. Mărturiseşte că nu avea, la terminarea studiilor, nicio idee despre direcţia în care să se îndrepte şi nu ştie ce l-a îndemnat să opteze pentru un post de inginer pe platforma siderurgică gălăţeană.

Îşi aminteşte însă că după ce a apărut lista cu posturi disponibile, a bătut la poarta unui fost director „cu timiditatea şi stângăcia unui astfel de demers, m-am prezentat şi i-am spus că aş dori să ştiu câte ceva despre aşteptările pe care le aveau de la un tânăr absolvent care nu ştia nimic despre oţel, dar care totuşi era tentat să aplice pentru un loc de muncă la Sidex”.

În primii doi ani a lucrat ca inginer de proces, responsabil cu coordonarea unui schimb de salariaţi care asigurau monitorizarea şi coordonarea unui sistem vital din combinat, respectiv instalaţiile de oxigen, azot, argon şi aer comprimat. „Din vara în care m-am angajat şi până în iarnă încercam cu disperare să descifrez tainele meseriei. Citeam, citeam, dar parcă totul era în altă limbă.” A învăţat, povesteşte el, că într-o fabrică de oxigen nu este loc pentru interpretări sau greşeli, iar responsabilitatea unui inginer depăşeşte cadrul strict tehnic de a asigura buna funcţionare a sistemelor şi echipamentelor. „Eram în primul rând răspunzător de viaţa celor cu care lucram, iar acest lucru nu este deloc uşor”. Îşi aminteşte că se gândea cu nelinişte la momentul în care „veteranii” de la care învăţa meserie urma să se pensioneze.

Primul test din carieră a fost în 1991, când i s-a propus să preia un schimb ca inginer de proces responsabil în Fabrica de Oxigen nr. 2 şi Secţia de Compresoare. „Eram nedumerit şi chiar furios că abia ce începusem să mă simt confortabil, a apărut o nouă provocare.” A acceptat, cu jumătate de gură, iar ulterior decizia s-a dovedit a fi inspirată, pentru că în noua funcţie a parcurs adevărata şcoală a meseriei, nu numai din cauza proceselor specifice, ci şi datorită complexităţii şi dimensiunii sistemelor.

„Până spre sfârşitul lui 1992, cuvântul de ordine a fost studiul individual şi analizele pe marginea evenimentelor de zi cu zi, ceea ce a făcut ca sentimentul de confort să se facă din nou simţit.” N-a avut parte de prea multă linişte, pentru că i s-a cerut să se ocupe de ceva cu totul nou, adică de project management pentru o investiţie, respectiv montajul şi punerea în funcţiune a două unităţi de separare a aerului, iar acest proiect l-a ţinut ocupat până în 1996. „A fost o perioadă pe care o pot caracteriza «de la agonie la extaz», dar o veritabilă şansă, pentru că am lucrat cot la cot cu echipa de Engineering Cryogenmash Russia, fapt care mi-a permis să pătrund cu adevărat în tainele meseriei.”

La puţin peste 30 de ani, a avut de înfruntat un alt moment dificil în carieră. În 2002, la un an după privatizarea Sidex Galaţi, „am fost pus în faţa unei provocări extreme, să preiau coordonarea uzinei de utilităţi la nivelul platformei”. Coordona un sistem tehnic vital şi 3.000 de oameni, iar vreme de doi ani a experimentat noţiunea de „foc continuu”, iar viaţa sa şi a familiei s-a schimbat radical. „Eram în permanent contact cu tot ceea ce reprezenta fluxul siderurgic, de la mişcarea barjelor cu minereu pe Dunăre la procesul final de laminare a oţelului. A fost o perioadă foarte grea în care am învăţat că analiza de detaliu şi tenacitatea pot face diferenţa dintre succes şi insucces.”