Camelia Ene, MOL Romania: Mă motivează foarte mult feedbackul, dacă se poate pe loc, la cald, este cel mai valoros instrument, care indică cu precizie ce trebuie îmbunătăţit
Cifră de afaceri (2020, potrivit datelor publice): 5,5 mld. lei
CARTE DE VIZITĂ
• Camelia Ene a preluat, din noiembrie 2016, funcţia de Country Chairman & CEO MOL România, după aproape 10 ani petrecuţi în cadrul companiei;
• S-a alăturat echipei MOL România în martie 2007, în funcţia de Shop Offer Manager, iar în octombrie 2010 a preluat şi atribuţiile de coordonare a departamentului de marketing. În mai 2013 a devenit Head of Retail, fiind responsabilă de coordonarea întregii activităţi a reţelei de staţii de servicii MOL România;
• Înainte de a se alătura MOL România, a activat în companii din domeniul FMCG, acumulând o vastă experienţă în vânzări, relaţii comerciale şi management;
• Este licenţiată în economie în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi a absolvit programe customizate de studii aprofundate în domeniul industriei de petrol şi gaze în cadrul Thunderbird School of Global Management din Statele Unite.
Sunt pasionată de sport, cu precădere de sporturile de echipă, şi cred că performanţa nu poate fi atinsă fără efort individual. Astfel, îmi găsesc motivaţia în echipa mea şi în fiecare dintre proiectele noi prin care reuşim să oferim mereu servicii şi produse de calitate clienţilor noştri. De asemenea, mă motivează foarte mult feedbackul, dacă se poate pe loc, la cald, este cel mai valoros instrument, care indică cu precizie ce trebuie îmbunătăţit.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro