Micile bucurii dintr-un an prost: băncile au fost în acest an vedetele bursei
Băncile au fost în acest an vedetele bursei, în timp ce companiile din energie şi-au pierdut din strălucire din cauza barilului ieftin la petrol. Dividendele au mai îndulcit din pierderile alimentate de turbulenţele de pe pieţele externe, iar brokerii se aşteaptă ca finalul de an să aparţină tot instituţiilor de creditare.
Bursa de la Bucureşti a avut o evoluţie plată în acest an, cu indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, raportând un minus de 1%. Indicele BET-NG, care reuneşte companiile din energie, s-a corectat cu minus 11%, în timp ce bătrânele SIF-uri şi Fondul Proprietatea, reunite în indicele BET-FI, au scăzut cu circa 1%. Distribuţia de dividende către acţionari, în unele cazuri mai consistente decât în anii trecuţi, le-a adus SIF-urilor bunăvoinţa investitorilor.
Deşi 2015 se prefigurează ca fiind cel mai prost an din 2011 încoace, investitorii se pot bucura că nu a fost mai rău. Bursa din Varşovia, de exemplu, s-a corectat cu 8%, iar bursa de la Sofia s-a ieftinit cu peste 15% în acest an. Nici bursele mature nu au evoluat prea bine: indicele bursei american Dow Jones are un minus de 3,3%, iar bursa germană a fost prinsă de furtuna Dieselgate şi are un modest plus de 3,5%. Însă bursele mature au recucerit nivelurile de dinainte de criză, lucru cu care bursa de la Bucureşti nu se poate mândri încă. Indicele BET se tranzacţionează în prezent la circa 7.000 de puncte, sub maximul istoric de 10.000 de puncte atins în vara anului 2007.
În luna aprilie, cea mai bună lună din acest an (plus de 6,6% pentru bursă), indicele BET a recucerit nivelul de 7.400 de puncte, nemaiatins de la prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers în toamna anului 2008. Însă nivelul nu a fost menţinut şi din cauza turbulenţelor de pe pieţele externe: teama de un Grexit, prăbuşirea bursei chineze şi incertitudinile privind o potenţială creştere a dobânzii de referinţă de către Fed (Banca Centrală a SUA), prima astfel de operaţiune din ultimul deceniu.
La extrema opusă s-a situat luna august, când bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit cu 8%, trasă în jos de turbulenţele cauzate pe pieţele financiare de prăbuşirea bursei chineze.
Privind însă în detaliu, o serie de acţiuni s-au desprins de pluton şi au adus investitorilor randamente ridicate, care au ajuns şi la 25% cum a fost cazul titlurilor Banca Transilvania (simbol bursier TLV) sau chiar la 160% în cazul acţiunilor mai puţin lichide, cum este cazul titlurilor producătorului de materiale de construcţii Teraplast Bistriţa (simbol bursier TRP). Luând în calcul dividendele plătite de companii, randamentele totale ajung şi la 77% în acest an.
Acţiunile producătorului de utilaje Comelf Bistriţa (CMF) şi cele ale Conpet Ploieşti (COTE) au adus investitorilor cele mai mari randamente totale (evoluţie acţiuni plus dividende). La Comelf, acţiunile au câştigat 70% în acest an, randament care se adaugă la un câştig din dividende de 7%. În cazul Conpet, acţiunile au accelerat cu 30%; alături de cele 8 procente din randamentul dividendului, rezultă un randament total de 38%.
La Romgaz însă, scăderea acţiunilor „a mâncat“ tot câştigul din dividende. Acţiunile Romgaz s-au corectat cu 14% în acest an, iar dividendele au adus un câştig de 10%.
La Transgaz, investitorii care au încasat dividendele au avut rezultate mai bune decât cei care au mizat exclusiv pe aprecierea acţiunilor în acest an.
Companiile listate la bursa din Bucureşti au recompensat investitorii cu dividende ridicate în acest an. Cele mai mari randamente ale dividendelor au urcat şi la 12% la companiile mai puţin lichide precum producătorul de confecţii Conted Dorohoi (CNTE), iar, pentru companiile mari, maximele au fost de 10% cum a fost cazul Transelectrica şi Romgaz. (Randamentul dividendului măsoară cât cash primeşte un investitor pentru fiecare leu investit într-o acţiune. Acest indicator este folosit luând valoarea brută a dividendului, însă investitorul încasează dividendul net, după ce i-a fost reţinut impozitul de 16%.)
Aşteptările investitorilor sunt ca acest indicator să fie peste nivelul dobânzii bancare, având în vedere că investiţia în acţiuni implică asumarea unui risc ridicat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro