Cum reuşesc liderii din noua generaţie să facă provocărilor ce vin odată cu funcţiile de conducere sau în dezvoltarea propriilor afaceri

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 14 februarie 2025 62 afişări

„Cât trăieşte omul învaţă” spune o zicală care pare mai actuală ca oricând. Dincolo de experienţele personale şi profesionale care ne şlefuiesc capacităţile şi abilităţile, accesul la informaţii, cursuri şi diferite forme de învăţare sunt acum mai accesibile ca oricând. I-am provocat pe liderii din noua generaţie să răspundă la întrebările: „Cum vă dezvoltaţi continuu abilităţile de leadership şi management? Participaţi la cursuri de specialitate, seminare, citiţi cărţi sau aveţi alte modalităţi?”. Iată răspunsurile lor:

 

Remus Deleanu, preşedinte directorat, Cotnari

Bio:

Remus Deleanu este absolvent de Drept şi a lucrat în mai multe departamente la Cotnari înainte de a deveni preşedintele Directoratului. De la asistenţă juridică la viticultură şi vinificaţie, experienţa sa îl ajută să gestioneze complexitatea activităţilor zilnice.

O carte bună este întotdeauna binevenită, pentru că îţi dă posibilitatea să înveţi lucruri noi, să îţi însuşeşti idei şi să le aplici. Având în vedere că ziua obişnuită se împarte la mine între activităţile specifice de la birou şi timpul petrecut cu familia, cea mai eficientă modalitate de a dezvolta aptitudinile de leadership şi management sunt audiobookurile pe care le ascult, când îmi permite timpul, în maşină.

 

Adrian Herdan, fondator şi CEO, Devhd, Premier ServiceNow Partner

Bio:

Fondator şi CEO al Devhd, consultant în transformarea digitală prin platforma ServiceNow, Adrian Herdan a pornit în aventura antreprenorială în 2016. A transformat Devhd într-un partener de referinţă pentru soluţiile ServiceNow. Eforturile sale vizează tehnologizarea la nivel enterprise şi dezvoltarea de soluţii inovatoare, susţinând echilibrul între viaţa personală şi profesională. Devhd se remarcă ca un partener ServiceNow de tip boutique, oferind servicii de consultanţă strategică, implementare si suport pentru companiile care adopta platforma ServiceNow pentru a automatiza procesele IT şi de business, la nivel enterprise.

  În ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor de leadership şi management, consider că experienţa practică aduce cea mai mare valoare. Deşi particip la cursuri atunci când timpul îmi permite, cele mai semnificative lecţii le obţin din interacţiunea directă cu echipa mea şi cu situaţiile reale de la locul de muncă. În calitate de lider, încurajez o cultură a încercării în echipă, unde membrii sunt încurajaţi să îşi asume riscuri şi să încerce lucruri noi. De asemenea, sunt activ în schimbul de idei şi experienţe cu alţi lideri şi manageri, fie prin participarea la grupuri de discuţie şi reţele profesionale, fie prin colaborarea în proiecte sau iniţiative comune. Această interacţiune îmi oferă o perspectivă nouă asupra practicilor de leadership şi îmi permite să ma inspir şi din experienţele altor antreprenori.

 

Adrian Polec, fondator, Prime Batteries

Bio:

Antreprenorul este principalul acţionar al Prime Batteries Technology din România, o companie care în urmă cu circa un an şi jumătate a atras în acţionariat conglomeratul european EIT InnoEnergy, investind împreună peste 1,1 mld. euro. El este asociat şi în alte companii din diferite domenii, afacerile cumulate ale acestora în 2023 fiind de aproape 100 mil. lei. Cele mai mari afaceri ale sale sunt grupul hotelier APX şi producătorul de detergent marcă privată Sun Industries. Adrian Polec spune că „având în vedere faptul că schimbarea este inevitabilă, obiectivul principal al carierei mele este să rămân relevant în business”.

Călătoresc şi vizitez foarte multe târguri de specialitate. Probabil cel mai important este că mă înconjor cu specialişti şi apoi conectez toată informaţia până la înţelegerea completa a sistemului, apoi decid. 

 

David Alb, CEO, Grupul Senneville

Bio:

Cu studii juridice la bază, David Alb şi-a început cariera în vânzări, trecând de la asigurări la publicitate, şi a ocupat diverse funcţii de conducere, care au presupus coordonarea de echipe – uneori de peste 100 de oameni. De 10 ani activează în industria alimentară, iar sub conducerea sa afacerea Senneville a crescut de la 100.000 lei la peste 18 mil. lei în 2023.

Am construit un advisory board pentru Senneville al cărui prim membru este investitorul şi antreprenorul în serie Marius Ghenea, care ajută echipa executivă a Senneville prin furnizarea de recomandări cu privire la creşterea veniturilor, optimizarea costurilor, gestionarea resurselor umane şi optimizarea finanţării companiei prin finanţări bancare, granturi sau investiţii de capital. În plus, particip constant la evenimente de specialitate, studiez presa naţională şi internaţională pe zonele financiară, antreprenorială şi de retail pentru a  aduce noutăţile în businessul nostru.

 

Cristina Netea, head of Value Proposition and Health Business, NN Asigurări de Viaţă

Bio:

Cristina Netea este head of value proposition and Health Business la NN Asigurări de Viaţă din 2020. Cu peste 16 ani de experienţă în roluri de management în bănci şi asigurări, dintre care ultimii peste 11 ani în domeniul asigurărilor de viaţă şi sănătate, ea dezvoltă astăzi portofoliul de soluţii prin care NN susţine clienţii să protejeze ce contează mai mult pentru ei.  

  Învăţarea este parte din ADN-ul nostru şi nu încetăm niciodată să învăţăm cu adevărat. Fie că vorbim despre cursuri specializate, despre tutoriale online sau doar despre lucrurile pe care le învăţ de la cei din jurul meu, încerc sa rămân curioasă şi să asimilez lucruri noi în fiecare zi, chiar şi atunci când unele dintre ele nu ţin neapărat de domeniul meu de expertiză.

 

Alexandru Stoinea, General Manager, ASBIS România

Bio:

Este general manager al ASBIS România din 2023, când a preluat această funcţie după trei ani petrecuţi în companie la conducerea diviziei consumer. Cu o carieră de 17 ani în IT, care include atât poziţii în companii locale, cât şi internaţionale, dar şi o experienţă de antreprenoriat, Alexandru Stoinea este licenţiat în economie şi urmează un program de Executive MBA de la Quantic School of Business and Technology din Washington. Principalul său obiectiv de carieră este să capete cât mai multă experienţă pe o poziţie de conducere astfel încât să îşi poată ajuta colegii şi compania în care lucrează să evolueze.

  Citesc cărţi despre leadership, dar în opinia mea cel mai bine îţi dezvolţi anumite abilităţi prin practică. Oricine interacţionează cu oameni poate fi un lider, nu e nevoie de o funcţie sau de un titlu pe LinkedIn pentru asta. Este o abilitate pe care o avem cu toţii, dar, dacă nu o dezvoltăm şi nu o practicăm, nu o putem aplica. Asta nu înseamnă că toţi îşi doresc să fie lideri, unii nu îşi doresc şi este ok. 

 

Alexander Stoica-Marcu, cofondator, Flaminjoy

Bio:

Alexander Stoica-Marcu este cofondator al Flaminjoy, un martech-startup care remodelează industria de influencer marketing din regiune. Pasionat de tehnologie, cu o viziune îndrăzneaţă şi visător, după cum se descrie el însuşi, Alexander Stoica-Marcu se dedică de câţiva ani soluţiilor inovatoare pentru branduri.

  Un lider adevărat inspiră oamenii pe care îi conduce, le dă un scop şi îi pune în evidenţă, dezoltându-le potenţialul. De aceea, în opinia mea, trebuie să aibă o abordare holistică, să ştie câte puţin din toate şi să înţeleagă cât mai mult. De aceea, citesc mult online, urmăresc oameni din industrie, încerc să fiu la curent cu tot ce mişcă în industria de martech, particip la conferinţe de industrie şi colaborez cu mulţi oameni din domeniu, unde împărtăşim noutăţi. În plus, particip activ la programe de dezvoltare personală şi de coaching pentru a-mi dezvolta abilităţile de comunicare, de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor într-un mod eficient şi echilibrat.

 

Oana Adjudeanu, head of business operations, Colliers Romania

Bio:

Coordonează operaţiunile de business la Colliers România şi este specializată în gestionarea eficientă a timpului şi a proiectelor. Ea prioritizează sarcinile în funcţie de importanţă şi urgenţă, menţinând o comunicare deschisă cu echipa.

  Încurajez mereu învăţarea continuă, conştientă de evoluţiile rapide din jurul nostru. Recent, am parcurs un training individual de public speaking, descoperind tehnici ce m-au impresionat. A fost o experienţă deosebită, evidenţiind cum detalii aparent mici pot avea un impact surprinzător în comunicare, inspirând şi influenţând profund.

 

Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR

Bio:

Cu o experienţă de peste 22 de ani pe piaţa insolvenţei şi restructurării şi aproximativ 1.100 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR, liderul pieţei de insolvenţă, distribuie anual peste 100 mil. euro creditorilor.

  Învăţarea continuă este una dintre valorile noastre şi reprezintă un avantaj competitiv esenţial, mai ales într-un domeniu atât de fluid, precum cel al restructurării. Nu cred că există o reţetă exactă pentru dezvoltare, ci o abordare în armonie cu profilul fiecăruia şi cu cariera aleasă. Personal cred că o combinaţie între actualizarea constantă a competenţelor tehnice, explorarea trendurilor şi învăţarea prin experienţele acumulate conduce la un bun echilibru în acest sens.

 

Mathieu Bauduin, CEO, Leroy Merlin Romania

Bio:

Fost sportiv profesionist, executivul şi-a început cariera în retail cu un program de practică în timpul unui master de comerţ internaţional desfăşurat la Auchan Le Havre, Franţa, retailer parte a grupului ADEO, alături de Leroy Merlin. În 2014 a fost cooptat în echipa Leroy Merlin Franţa, unde a început ca manager de sector al magazinului, evoluând, de la director de magazin în 2018, la director regional în 2021, pentru ca anul trecut să vină în România în rolul de director regional nord-est, fiind responsabil de dezvoltarea şi coordonarea magazinelor din Iaşi, Suceava, Bacău, Ploieşti, Târgovişte şi Constanţa. A preluat rolul actual în iunie 2023 şi, cu toate că locuieşte în România de numai un an şi câteva luni, deja vorbeşte limba română. Executivul este căsătorit şi are o fetiţă de şase ani.

  Pentru a-mi perfecţiona abilităţile de conducere şi de management, am şansa de a face parte dintr-un grup precum Adeo, care organizează în mod regulat cursuri de formare şi seminarii despre autocunoaştere şi noi metode de management. Fac parte dintr-un grup deschis care se inspiră din cele mai bune practici de pe piaţă şi mă expune la noi perspective. De asemenea, citesc articole inspiraţionale şi vorbesc cu mentori şi colegi pentru a împărtăşi experienţe şi sfaturi practice. Îmi cultiv în mod constant curiozitatea şi deschiderea pentru a fi la zi cu tendinţele actuale şi pentru a găsi noi surse de inspiraţie.

 

Alexandru Bonea, cofondator şi CEO, Meta Estate Trust

Bio:

Alexandru Bonea este un antreprenor în serie, cu un istoric de business în trei ţări. El este iniţiatorul proiectului Meta Estate Trust, prin care a adus în piaţa din România un model de business ce oferă o punte de legătură între piaţa imobiliară şi piaţa de capital. Are o experienţă de peste 7 ani în sectorul real estate, perioadă în care a coordonat investiţiile imobiliare ale Grupului Delta Studio şi dezvoltări imobiliare în domeniul rezidenţial şi a lansat proiecte în Portugalia, Dubai şi România. El spune că obiectivul său este să crească compania fondată în 2021, Meta Estate Trust, la pragul de 100 mil. euro active. „Consider că acesta este pragul critic de care această companie trebuie să treacă pentru a putea deveni un adevărat REIT (real estate investment trust – n.red.) pe piaţa locală.”

  Este un dans între teorie şi practică. Consider că este foarte util să ai o bază teoretică pe care să o dezvolţi prin practică. Studiile şi cursurile pe care le-am făcut în facultate m-au specializat în acest sens şi asta mai ales în contextul în care în paralel lucrăm într-o organizaţie cu 200 de angajaţi. Este foarte diferit să faci un curs de management fără să ai experienţă şi să faci acelaşi curs şi cu o oarecare experienţă. Practica te pune în poziţia în care poţi intui aplicabilitatea teoriilor pe care le înveţi, iar teoriile îţi alimentează intuiţia pentru a practica mai bine arta managementului.

 

Vlad Vlădescu, East Balkans snacks marketing manager, PepsiCo România

Bio:

Cu peste 13 ani de experienţă în marketing, Vlad Vlădescu a creat şi dezvoltat mărci, contribuind la expansiunea businessurilor în sectoare precum FMCG şi automotive. El spune că provocările cele mai mari sunt să rămână concentrat pe ceea ce contează - priorităţi, învăţarea continuă într-un mediu informaţional aglomerat, networking - păstrarea şi creşterea „reţelei”.

  „Learning by doing” mi se pare cea mai importantă - învăţarea din feedbackul echipei şi din experienţele zilnice. Nu cred că există o reţetă, însă îmi place să citesc continuu, particip la diferite conferinţe şi cursuri de leadership şi management. 

 

Delia Paceagiu, director operaţiuni, NETOPIA Group

Bio:

De formaţie avocat, se ocupă în prezent de coordonarea operaţiunilor în cadrul grupului NETOPIA. Ea s-a alăturat echipei în urmă cu 6 ani, în calitate de legal & compliance director, şi a preluat rolul de director operaţiuni în 2023, în cadrul procesului de reorganizare a grupului ca urmare a achiziţiei pachetului majoritar de acţiuni de către fondul de investiţii INNOVA Capital. Delia Paceagiu crede în ideea de work-life balance la nivel principial, însă nu crede că e ceva ce poate fi realizat zi de zi.

Sunt în permanentă căutare de cărţi, podcasturi şi cursuri dedicate pe chestiuni de leadership şi management. De foarte mare ajutor este şi participarea în calitate de membru în diverse grupuri de lucru şi comunităţi de business.

 

Ştefan Ţăpescu, fondator şi COO, Youni

Bio:

Este fondatorul Youni, o platformă care sprijină studenţii în a-şi găsi drumul educaţional potrivit, conectându-i cu programe internaţionale de învăţământ superior. Firma a avut o cifră de afaceri de 550.000 de euro, iar Ştefan anticipează o creştere semnificativă în 2024.

Cred în învăţarea continuă. Particip la conferinţe şi webinarii din domeniul educaţiei şi tehnologiei, citesc cărţi despre leadership şi management, şi îmi dezvolt competenţele prin interacţiunea cu alte personalităţi din domeniu. Îmi place să fiu la curent cu tendinţele din industrie şi să învăţ de la experienţa altora. Chiar adorm în fiecare seară pe un video/carte audio despre tehnologie, politică şi educaţie.

 

Mircea Olariu, retail channels senior manager, BAT Romania Trading

Bio:

El a început să lucreze din liceu pentru a-şi cumpăra prima chitară electrică, a condus trupe rock şi a experimentat eşecul în afaceri la 20 de ani. De peste 14 ani, BAT a devenit, povesteşte el, a doua sa familie, unde a crescut, învăţat şi evoluat, de la merchandiser până la poziţia pe care o ocupă în prezent. „Cred cu tărie că fiecare persoană poate străluci dacă se află în locul potrivit şi este înconjurată de oamenii care să-i susţină dezvoltarea, fructificând ceea ce este de valoare în fiecare dintre noi.”

  Ascultare activă şi introspecţie. De cele mai multe ori, răspunsurile sunt în jurul nostru, dar alegem să le ignorăm şi să credem că singurul punct de vedere valid este cel propriu. Piaţa în care operăm este una foarte dinamică, oferind oportunitatea de a experimenta idei sau abordări noi şi de a primi feedback într-un timp relativ scurt. Evident, BAT investeşte extrem de mult în dezvoltarea capabilităţilor funcţionale şi de leadership şi mi-ar fi greu să enumăr multitudinea de programe la care am participat. De la traininguri funcţionale, la „Manage Self & Others” şi până la cel mai recent „Level Up your Coaching” condus de fabuloasa Hilde Jaspaert.

 

Mihaela Pisai, digital & technology platform director, Coca-Cola HBC Romania

Bio:

Are o experienţă de 16 ani în domeniul bunurilor de larg consum, iar în 2013 s-a alăturat Coca-Cola HBC România. În urmă cu doi ani a preluat rolul de digital & technology platform director în cadrul companiei.

  Fac parte dintr-o organizaţie în care creşterea personală şi profesională sunt nu doar o valoare, ci şi o realitate. Avem la dispoziţie multe instrumente de învăţare continuă, atât prin platformele interne cât şi prin cursuri externe. În cadrul organizaţiei am obţinut certificările de Scrum Master (Agile), facilitator Design Thinking, am participat la cursuri de Leadership şi Change Management, iar pentru acesta din urmă dau mai departe cunoştinţele însuşite prin sesiunile de training intern. Mi-am extins portofoliul de arii de învăţare şi prin iniţiative personale - cu subscripţii Masterclass şi podcasturi pe care le ascult cu interes. Pentru că am o fetiţă de şapte ani, în ultima perioadă au dominat cărţile din sfera parentingului, însă recent m-am reîntors la cărţile de business - ultimele citite au fost Drive a lui Daniel Pink, care dezbate conceptul de motivaţie, şi Atomic Habits a lui James Clear.

 

Cristina Fuioagă, director Taxe, PwC România

Bio:

Face parte din departamentul de impozite directe al PwC România din 2009, având o experienţă de 14 ani în domeniul consultanţei fiscale. În prezent este director specializat în fuziuni şi achiziţii, cu o experienţă solidă în domeniul energiei.

Întotdeauna am fost deschisă la noi oportunităţi de învăţare şi am căutat să îmi îmbunătăţesc abilităţile în mod constant. Anul acesta, în cadrul PwC am fost norocoasă să urmez un curs de Adaptive Leadership Navigator, precum şi unul dedicat de vânzări şi nu numai. Separat, în particular am urmat un curs online de Strategic Leadership prin platforma Coursera, ascult podcasturi (Mind Arhitect, Pauza de Bine), urmăresc documentare/video-uri (e.g. din platforma TED, seriile lui Cătălin Moise) şi sunt mare fană citit. Chiar şi din cărţile de parenting am învăţat foarte multe lucruri utile despre relaţiile umane, care funcţionează foarte bine atât la cei mici cât şi în mediul de lucru.

 

Mihai Ştefan, strategy, innovation & transformation head, Novartis România

Bio:

Absolvent al Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF „Carol Davila” şi al unui EMBA de la Tiffin University, Mihai Ştefan are peste zece ani de experienţă în marketing, vânzări, market access, strategie, inovaţie şi transformare în industria farmaceutică.

  Cea mai valoroasă metodă de învăţare este să abordezi fiecare moment cu o curiozitate nestăvilită şi ascultând activ. În weekend citesc diverse publicaţii şi ascult podcasturi când conduc. Aleg câteva cărţi de leadership anual şi particip la traininguri oferite de companie.

 

Nico Grandori, director, Adobe Technology Services România

Bio:

Nico Grandori lucrează pentru Adobe România de aproape 14 ani şi în prezent este director of Adobe Technology Services România, o organizaţie de aproximativ 80 de ingineri şi nu numai, ce oferă servicii „shared” către echipele de produs.

Cred că pentru a fi un leader bun trebuie să fii un om mai bun, să înveţi să gestionezi discuţii dificile, să ai empatie şi să creezi un mediu sigur pentru ca oamenii să îşi poată exprima liber opiniile. Nu poţi face asta doar în contextul de muncă. Ca atare, da, fac cursuri şi citesc cărţi de dezvoltare personală, nu numai de leadership. Cel mai recent curs este unul al lui Paul Olteanu (Process Communication Model) şi două dintre cărţile mele preferate sunt „Difficult Conversations”, Bruce Patton, Douglas Stone, and Sheila Heen şi „Radical Candor”, Kim Scott. 

 

Edward Alexandru Creţescu, CEO, Regista / preşedinte ANIS

Bio:

Cu peste un deceniu de experienţă în IT, Edward Creţescu conduce transformarea digitală a administraţiei publice. Odată cu recenta sa alegere ca preşedinte al ANIS şi reprezentant al industriei de IT, el şi-a extins aria de acţiune, susţinând industria la nivel naţional. Obiectivul său este transformarea Regista „într-un jucător european pe piaţa de digitalizare a administraţiei publice, pentru că suntem lideri în România şi avem experienţa şi cunoştinţele necesare şi, în special, avem validarea din piaţă pentru un produs software foarte bun pe care putem să-l exportăm.”

Am un mod mai diferit, încerc să învăţ în mod direct, întâlnindu-mă cu alţi manageri, lideri, să încerc să iau meserie de la ei. Poţi să citeşti cărţi sau să mergi la cursuri, dar mie cel mai eficient mi se pare să învăţ direct de la cei care au făcut asta, care au experienţă reală în leadership.

 

Ioana Feurdean, head of private sector, strategic customers, Vodafone România

 Bio:

Are o experienţă de peste 15 ani în industria de telecomunicaţii, mai ales în zona comercială a clienţilor strategici şi segmentul wholesale. S-a alăturat echipei Vodafone în 2019, iar în prezent este responsabilă de dezvoltarea strategiei de vânzări a departamentului pe care îl coordonează şi identificarea oportunităţilor ce pot aduce inovaţie în companiile clienţilor.

În urmă cu 10 ani, am urmat cursuri de programare neuro-lingvistică care m-au ajutat să-i înţeleg şi să interacţionez mai bine cu cei din jur. Au urmat apoi programe de leadership şi cursuri specializate. Îmi asum roluri de mentorat şi coaching pentru a învăţa din experienţa altora, iar feedbackul colegilor îmi oferă oportunitatea să identific punctele mele forte şi zonele unde mă mai pot dezvolta.

 

Alexandru Daniel Slavu, Chief Operating Officer, e-Mobility Rentals

  Bio:

Este COO la e-Mobility Rentals, responsabil de dezvoltarea proiectelor de infrastructură pentru vehicule electrice cu baterii interschimbabile. A jucat un rol esenţial în inovaţia tehnologică a bateriilor şi stabilirea infrastructurii de Swap Station.

Sunt implicat într-un proces de dezvoltarea profesională continuă. Însă, pentru că vorbeam de taskuri şi  priorităţi mai devreme, în ultimii doi ani m-am preocupat să rămân conectat la noile tehnologii, la reglementările în continuă schimbare privind producţia în domeniul mobilităţii urbane, la evoluţia proiectelor de smart city din România şi din lume, la trendurile şi schimbările necesare pe care le impune planeta. Aşadar energia şi atenţia se duc în această direcţie care este atât de necesară unui business cu ambiţii de game changers cum este e-Mobility Rentals.

 

Anca Aurora Dache, sales director - Retail Channel, Kärcher România

Bio:

Absolventă a Facultăţii de Cibernetică şi Statistică Economică (ASE), şi-a început cariera la Domo, iar pe parcursul călătoriei profesionale a navigat şi alături de Dyson şi Whirlpool România. În 2023, s-a alăurat echipei Kärcher România, în poziţia actuală.

Cel mai important instrument de dezvoltare a abilităţilor de leadership este, pentru mine, practicarea leadershipului permanent, exersarea şi dezvoltarea stilului de management în mod continuu. Particip la seminarii, citesc cărţi, ascult podacsturi, dar practica alături de echipă este cheia pentru dezvoltare.

 

Dragoş Rădoi, chief actuary, Allianz-Ţiriac Asigurări

Bio:

Cu o experienţă de peste 10 ani în cadrul Allianz-Ţiriac Asigurări, Dragoş Rădoi coordonează în prezent departamentul de actuariat financiar al companiei. Anterior, el a coordonat activităţile de analiză şi monitorizarea performanţelor portofoliilor de asigurări. Este absolvent al ASE şi are un master în Pieţe Financiare Internaţionale de la The University of Southampton, UK.

Consider că am fost norocos să lucrez cu manageri remarcabili, care şi-au lăsat o amprentă puternică asupra stilului de leadership pe care încerc să-l practic şi mi-au oferit un model către care să aspir. Am participat şi la cursuri de specialitate şi sunt o metodă bună pentru a învăţa partea teoretică a managementului. În plus, îmi place să citesc şi să urmăresc studii de caz  care prezintă soluţii practice implementate de către alţi lideri, indiferent de domeniu, la provocările pe care le-au întâmpinat. De asemenea, încerc să urmăresc permanent feedbackul direct sau indirect al oamenilor cu care lucrez şi cred că este cel mai bun indicator pentru dezvoltarea abilităţilor de management şi leadership.

 

Victor Ugron-Adam, Head of Expansion, Pepco

Bio:

Şi-a început cariera în real estate în 2010, într-o companie deţinută de grupul Pepkor în Australia, iar patru ani mai târziu s-a alăturat echipei Pepco în poziţia de expansion manager. La scurt timp, a devenit property manager pentru România, iar din 2021 ocupă poziţia de head of expansion pentru România, Bulgaria, Grecia. El a fost implicat în expansiunea grupului în Spania şi Italia şi a contribuit direct la deschiderea a peste 600 de magazine în ţările pe care le gestionează.

În măsura în care timpul îmi permite, încerc să particip periodic la cursuri şi workshopuri de leadership pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele teoretice si practice despre managementul echipei şi dezvoltarea abilităţilor interpersonale. Am participat, de asemenea, la un program de mentorat în urma căruia am acumulat cunoştinţe valoroase care m-au ajutat în atingerea obiectivelor profesionale, dar şi a celor personale. Încerc să citesc cărţi, articole şi studii de caz despre leadership, astfel încât să fiu la curent cu cele mai recente tendinţe şi practici. 

 

Radu Popa, director adjunct abator, Transavia

Bio:

Director adjunct la Transavia, Radu Popa este parte din a doua generaţie a afacerii de familie. De profesie inginer în industria alimentară, el gestionează activităţile de zi cu zi ale abatorului, având o experienţă de peste 8 ani în companie.

Familia mea mi-a insuflat dorinţa de a învăţa şi de a evolua constant, de a aprecia şi respecta ideile şi opiniile celor din jur. Încă de la primele zile de muncă în Transavia am înţeles că progresul necesită muncă asiduă şi dedicare zilnică şi că nu există o reţetă magică prin care să devii cel mai bun peste noapte. Aceste principii le urmez şi în ceea ce priveşte dezvoltarea mea profesională, dar mai ales în zona de leadership, unde trebuie să câştigi şi să întreţii încrederea oamenilor, să îi inspiri şi să îi motivezi ca să îşi depăşească limitele. Apreciez foarte mult diversitatea surselor de învăţare şi aplicarea lor în practică drept cheie pentru dezvoltarea mea continuă ca lider autentic şi empatic şi ca profesionist. Particip la cursuri de formare profesională pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele şi competenţele, citesc articole ştiinţifice, cărţi şi materiale relevante pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente tendinţe şi practici din domeniu. Pe lângă literatura de specialitate, citesc şi beletristică, ultima carte care m-a bucurat fiind „Nostalgia” de Mircea Cărtărescu, care m-a îmbogăţit sufleteşte şi mi-a oferit o perspectivă diferită asupra aspectelor umane şi sociale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.