Aşa să tot faci afaceri. Au cumpărat o casă cu un dolar iar acum este evaluată la 2,4 milioane de dolari - GALERIE FOTO

Postat la 17 februarie 2018 424 afişări

George şi Nancy Corbett au cumpărat, în 2006, o casă abandonată din Palmetto, Florida, pentru un dolar

 Era o construcţie în stil victorian, dar condiţiile din Palmetto nu permiteau reabilitarea completă a casei; cei doi au decis, astfel, să plătească 250.000 pentru a muta casă în Tampa Bay, Florida.

Cei doi au plătit urcarea casei pe un bac, transportul pe apă şi descărcarea ei la 32 de kilometri distanţă. Soţii Corbett s-au apucat apoi de renovare; ei au estimat că pot readuce frumuseţea vilei în trei ani, dar au subestimat munca necesară.

A durat astfel şapte ani pentru ca vila să fie gata, iar investiţia s-a ridicat la 1,9 milioane de dolari. Ei au listat-o apoi la preţul de 5 milioane de dolari, dar puţini s-au arătat interesaţi.

Casa s-a vândut în cele din urmă în 2014 pentru 1,15 milioane de dolari şi a reapărut recent pe site-urile de imobiliare din Tampa Bay, Florida la un preţ de 2,4 milioane dolari.

Vila are 650 de metri pătraţi, lift interior şi chiar o piscină de tip lagună, cu propria cascadă artificială.

Sursa: Daily Mail

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.