Povestea tânărului care la doar 24 de ani a devenit campionul mondial al patiseriei şi îngheţatei
Yazid Ichemrahen avea 19 ani când a câştigat titlul de cel mai bun patiser din Franţa. i-au trebuit încă doi ani să cucerească apoi titlul european, iar după alţi trei ani a devenit campionul mondial al patiseriei şi îngheţatei. Era anul 2014. Nu îi place să vorbească despre asta, însă îi place să stea în bucătărie şi că creeze opere de artă comestibile. Nu de alta, dar în ultimii ani gastronomia mondială s-a transformat astfel încât a devenit cea de-a opta artă.
Astfel, în final, ce contează? Forma sau gustul? Amândouă, crede tânărul patiser care are acum 26 de ani. Spune că a început să gătească încă din copilărie, şi a crescut practic în bucătărie, acolo unde se simte confortabil şi astăzi. „În final, ceea ce realizez trebuie să îmi facă mie plăcere, şi abia apoi clienţilor. Dacă nu-mi va plăcea mie, nu cred că ei îl vor aprecia”, a spus Yazid Ichemrahen. Chef-ul francez a fost prezent recent la Bucureşti cu ocazia evenimentului Fete de la Gastronomie. Este a doua oară când ajunge în România, de fiecare dată la Bucureşti, oraş pe care l-a descoperit în mică măsură în timpul unor plimbări prin zona centrală, pe la „casa lui Ceauşescu” (Casa Poporului), pe Calea Victoriei şi prin centrul vechi.
„Dacă ar fi să creez o prăjitură dedicată Bucureştiului, una care să-mi amintească de oraş, aş folosi ciocolată, multă ciocolată. Mi se pare că Bucureştiul nu are multe ciocolaterii unde să se parieze atât pe produs cât şi pe design”, povesteşte el.
Bucureştiul nu se află pe lista oraşelor sale preferate, cel puţin nu încă. Aminteşte de New York, oraş care l-a cucerit iremediabil şi unde se vede locuind. Are o energie aparte metropola numită Centrul Universului şi spune că i-ar plăcea ca peste circa doi ani să îşi deschidă acolo prima patiserie-cofetărie.
Momentan are 15 patiserii în zona de sud a Franţei, în special în zona Avignon. Vrea să se extindă, însă nu are planuri bine conturate. În România însă antreprenorul Cristian Preotu, care deţine împreună cu soţia sa mai multe businessuri în domeniul gastronomiei de lux, printre care şi reţeaua de magazine Comtesse du Barry, spune că se gândeşte la o colaborare cu tânărul patiser. El vorbeşte fie de o colaborare la nivel de reţete pentru celelalte businessuri ale lui, fie de deschiderea unei cofetării în franciză.
Preotu deţine mai multe afaceri în distribuţie, retail şi HoReCa, cu afaceri cumulate de peste 6 milioane de euro. Antreprenorul controlează astfel cinci magazine de gastronomie Comtesse du Barry în România şi unul în Serbia, două de modă pentru copii sub brandul Petit Bateau, un restaurant franţuzesc, unul cu specific japonez şi o ciocolaterie sub brandul Michel Cluizel. Mai mult, are şi o afacere de distribuţie de vinuri din Franţa în special, dar şi din Italia, Australia sau SUA, vinuri pe care le livrează către retaileri precum Mega Image (20 dintre magazinele companiei), Metro Cash & Carry, Selgros sau Real. Pe lista de clienţi se mai găsesc şi circa 40 de restaurante din Bucureşti şi alte câteva din ţară.
Astfel, colaborarea cu Yazid Ichemrahen nu ar fi prima de acest gen pentru Preotu în contextul în care antreprenorul român mai are alte trei francize franţuzeşti.
„Pe Cristian (Preotu, n.red.) l-am cunoscut acum câţiva ani printr-un prieten comun care lucrează tot în domeniul gastronomiei. De atunci am ţinut legătura, iar acum sunt a doua oară la Bucureşti cu el. De fiecare dată mi-a mai dezvăluit câte ceva din secretele acestei capitale”, povesteşte patiserul. La rândul său, Preotu afirmă că a mers special la Avignon să îl cunoască pe campionul mondial al patiseriei şi îngheţatei. „Ce m-a surprins cel mai mult este că ai nişte produse create de campionul mondial, care arată ca adevărate opere de artă şi care costă foarte puţin, circa 4 euro. Este o afacere care cred că ar putea prinde şi în România.”
Antreprenorul român nu exclude însă o colaboare cu Yazid Ichemrahen doar pe partea de consultanţă, patiserul francez fiind consilierul multor afaceri de profil din toată lumea. În businessul de patiserii el mai are un asociat, care preferă însă discreţia, iar Yazid Ichemrahen spune că este un „silent partner”.
Yazid Ichemrahen este însă maestrul patiser, în bucătărie el fiind cel care decide ce ingrediente foloseşte, în ce combinaţii şi ce rezultat vrea să obţină. „Nu am ingrediente pe care să le consider a fi preferate. Îmi place să gătesc cu ciocolată şi cu fructe însă nu mă limitez.” Patiserul francez găteşte încă din copilărie, şi spune că pasiunea pentru dulciuri a venit din interior. Nu a avut pe nimeni să îl inspire iniţial, mai ales că a crescut o perioadă într-un orfelinat. Originar din oraşul francez Epernay din nordul Hexagonului, el a fost crescut ulterior de o familie adoptivă care mai avea doi copii, pasionaţi la rândul lor de patiserie. Astfel, miercurea după-amiaza, după ce mergea la şcoală, dacă era cuminte, recompensa sa era că putea pregăti o prăjitură cu iaurt. „Cred că viaţa mea a început din nou după ce mi-au fost recunoscute meritele în patiserie. M-a convins să continui faptul că am văzut în ochii altor oameni plăcere după ce mi-au gustat produsele”, scrie el pe site-ul propriu.
Faptul că nu a fost legat de familie i-a permis însă să călătoreasă şi să înveţe de la cei mai buni din domeniu, experienţă care l-a făcut riguros şi atent; spune că dezvoltarea sa se datorează atât muncii asidue cât şi oportunităţii de a cunoaşte şi de a învăţa de la unii dintre cei mai cunoscuţi chefi din lume. Avea 14 ani când a făcut primul său internship la maestrul patiser Vincent Dallet, pentru ca apoi portofoliul său de colaborări să crească. Ulterior, a lucrat pentru unii dintre cei mai importanţi chefi din hexagon şi în restaurante decorate cu „constelaţii Michelin”, precum Relais & Châteaux La Chèvre d’Or din satul Eze sau Cordeillan-Bages din Gironde. Apoi, a fost ajutor de patiser la restaurantul cunoscutului Joël Robuchon din cadrul Hôtel Métropole din Monaco. De atunci până astăzi însă Yazid Ichemrahen a dezvoltat propriul său business, a devenit cel mai bun patiser şi cofetar din lume şi oferă consultanţă multor restaurante cotate a fi printre cele mai bune din lume. „Mi-amintesc de unul dintre primii mei angajatori. Era cotat la vremea aceea ca fiind campionul mondial la patiserie; mi-a spus atunci că responsabilităţile nu se oferă, se preiau. Această frază mi-a ghidat cariera încă de atunci şi m-a ajutat să evoluez rapid pentru a ajunge cine sunt astăzi.” Şi planurile sale nu se opresc aici.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro