Canabis la rang de artă
Niciun spaţiu nu e nepotrivit pentru o expoziţie, par a considera iubitorii de artă, care şi-au folosit propriile case, garaje, ba chiar au organizat galerii de artă şi pe casa scărilor ori în cutii.
Cea mai nouă tendinţă în domeniu se remarcă în California, scrie LA Times, unde proprietarii unui magazin care vinde produse din canabis medicinal, ShowGrow, s-au gândit că acestuia i-ar sta foarte bine ca spaţiu în care clienţii să poată admira tablouri sau fotografii semnate de diverşi artişti şi, dacă vor, să le poată şi cumpăra.
Iniţiativa se înscrie în strategia pe care o au şi alţi comercianţi de produse din canabis medicinal care vor să‑şi schimbe imaginea şi să dea impresia de rafinament. Printre lucrările expuse se găsesc unele semnate de cântăreţul Marilyn Manson, de Zachary Cole Fernandez (autorul recentei vandalizări a semnului Hollywood, pe care l-a transformat în Hollyweed) ori ale artistului stradal Punk Me Tender.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro