Ce te poate învăţa "Seinfeld" despre leadership
Serialul "Seinfeld" este recunoscut drept unul dintre cele mai bune sitcom-uri din istorie şi are nenumăraţi fani în întreaga lume. De-a lungul celor nouă sezoane sunt abordate diferite teme, dar pariem că nu ştiai că serialul conţine învăţăminte de leadership.
Mulţi dintre noi nu ne vedem propriile defecte (ale tale sau ale companiei pe care o conduci), dar alţii le văd uşor. Mai jos poţi afla de ce este important să fii conştient de propriile defecte şi cum te poate ajuta asta să fii un lider mai bun, notează site-ul Inc.com
Într-un episod, Elaine se află în postura de a conduce compania unde era angajată după ce şeful cel mare a trebuit să părăsească funcţia. Nu putea să-şi dea seama de ce întregul staff o evita şi nu o mai respecta când o făcea atunci când nu era preşedintele companiei. Bineînţeles, a dat vina pe George.
Totul a început la o petrecere când Elaine a vrut să-şi arate mişcările de dans. Ea credea că este o dansatoare bestială, dar spre amuzamentul telespectatorilor (şi al angajaţilor companiei) mişcările ei sunt de tot râsul. Nici George, nici Jerry nu a vrut să-i zică că din cauza dansului, angajaţii nu o mai respectă, dar noroc cu Kramer care-i spune fără ocolişuri că este o dansatoare foarte proastă.
Ce trebuie reţinut din acest episod este faptul că liderii au nevoie să-şi asculte "Kramerii" angajaţii care spun adevărul. Este important deoarece adevărul se filtrează pe scara ierarhică astfel încât informaţia care ajunge la CEO nu este chiar cea reală. De aceea, este important ca un şef de companie să asculte ce au de spus angajaţii lui, ce-i deranjează, ce trebuie îmbunătăţit în organizaţie, la afacere etc.
Trebuie să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă, să fii atent la ceea ce comunică angajaţii tăi - ce spun, postura, tonul privirea, ezitările acestor. Un lider excelent trebuie să asculte cel puţin 50% din timp.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro