Era şomeră când i-a venit această idee simplă de afacere iar acum deţine o avere impresionantă - GALERIE FOTO
Michelle Mone nu a avut o experienţă prea plăcută în primii anii de afaceri. A fost dată afară de la primul ei job deoarece a minţin în CV-ul ei. Totuşi aceast lucru nu a oprit-o şi a creat unul dintre dintre cele mai reprezentative branduri de lenjerie din lume.
În prezent, antreprenoarea are o avere estimată de 30 milioane de dolari.
Fondatoarea Ultimo a crescut într-o parte săracă a oraşului Glasgow, Scoţia şi a părăsit şcoala la 15 ani pentru a deveni model pentru a-şi ajuta financiar părinţii. Tatăl său suferea de o boală rară degenerativă care nu-i permitea să muncească. Cariera sa în modeling s-a terminat la 18 ani când a rămas însărcinată cu Michael Mone, cu care s-a căsătorit şi alături de care a lansat marca de sutiene Ultimo. Cei doi au divorţat în 2011.
Ea nu era mulţumită să stea acasă şi-şi dorea o carieră. A inventat mai multe calificări şi a fost angajată pe un post de marketing în cadrul fabricii de bere, Labatt. În doar doi ani a devenit şeful echipei de vânzări şi marketing, dar a fost dată afară când s-a aflat că a minţit în CV.
A pus bazele unei companii, iar soţul ei a devenit "financial adviser" în cadrul firmei. S-a hotărât să producă sutiene după ce a purtat un sutien inconfortabil la un eveniment festiv. S-a gândit că poate realiza un sutien mai confortabil şi mai frumos. Mone a citit un articol despre un nou produs din silicon care ar fi putut fi folosit la creearea unui sutien mai flexibil, mai confortabil. A abordat compania şi a obţinut licenţa pentru Europa. În 1996 a înfiinţat compania MJM international şi aşa s-a născut brandul de sutiene Ultimo. Potrivit spuselor ei, brandul Ultimo valorează 50 milioane de lire sterline.
În 2001 Prinţul Charles a invitat-o pe Michelle să se alăture consiliului de administraţie al "The Princes Scottish Youth Business Trust".
În 2010 a primit recunoaşterea pentru contribuţia adusă în afacerile din Marea Britanie obţinând medalia de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic.
Nu totul a fost uşor. În primii ani de existenţă ai companiei, un distribuitor a fugit cu 1.8 milioane de lire sterline din banii Ultimo. "Puteam să cedez nervos, dar nu am lăsat acest lucru să se întâmple", a declarat Mone. Iar în 2003 a fost şefuită şi bătută de un atacator necunoscut, care a furat mai multe prototipuri de sutiene.
"Mi-aş fi dorit să fiu o femeie care să se bazeze pe soţul ei, dar nu sunt. Foarte puţini bărbaţi apreciază femeile independente. Dacă eram o femeie casnică probabil că încă aş fi fost căsătorită cu Michael", a declarat ea în 2012 pentru Sunday Times.
Divorţul a costat-o 24 milioane de lire sterline, bani cu care i-a cumpărat acţiunile lui Michael de la Ultimo. În 2013, MJM International a fost cumpărat de către MAS Holdings, companie de lenjerie şi articole sportive din Sri Lanka, iar în noiembrie 2014 Michelle a vândut 80% dintre acţiuni către MAS Holdings şi a pornit afacerea cu saloane de bronzat UTan.
În august 2015 şi-a dat demisia din board-ul MJM International pentru a evita conflictul de interese cu noul său post, membru în Camera Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit. În septembrie 2015 i-a fost înmânat titlul de baronesă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro