Simplu şi spectaculos: moda bricolajului în arhitectură (FOTO)

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 07 septembrie 2013 385 afişări

Atunci când nu li se oferă şansa unui proiect la construirea căruia să participe, arhitecţii găsesc totuşi soluţii de a-şi demonstra talentul, scrie Financial Times. Nevoiţi să improvezeze, aceştia folosesc drept material de lucru tot ce le cade în mână sau lucrează oriunde găsesc loc, dat fiind că în marile oraşe e greu de găsit spaţiu, iar terenurile disponibile sunt scumpe.

Tendinţa nu e tocmai nouă: o regăsim, de pildă, în Ungaria dinainte de instaurarea comunismului, când arhitecţii şi studenţii la arhitectură care doreau să facă practică mergeau din loc în loc prin ţară, participând în general la proiectarea şi construirea de primării săteşti sau autogări (în imagine, autogara din Mako, proiectată de Imre Makovecz):

În SUA, Rural Studio, înfiinţat în anul 1993, şi-a concentrat activitatea pe aşa-numita "Centură neagră" a statului Alabama, o zonă cu populaţie majoritară de culoare şi cu un nivel de trai scăzut, creând clădiri şi locuinţe care să ţină seama de necesităţile locale.

Grupul de arhitecţi Practice Architecture a construit din nişte stâlpi şi o copertină un bar pe acoperişul unei parcări tot la Londra.

Tot la Londra, un exemplu de lucrare a arhitecţilor care se ocupă singuri de construirea proiectelor lor îl reprezintă Cineroleum, un cinema realizat de Assemble prin conversia unei staţii de benzină părăsite de pe Clerkenwell Road, în încercarea de a demonstra ca există soluţii pentru multele astfel de benzinării părăsite din ţară.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/simplu-si-spectaculos-moda-bricolajului-in-arhitectura-foto-11299655
11299655
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.