Petrecerea a inceput. Invitatii stau nemiscati, iar linistea e deplina. La fel de tacuti, chelnerii se strecoara neauziti printre mese. Nici cel mai mic sunet nu are voie sa tulbure linistea adanca din jur. Muzica e interzisa, iar de rasete nu poate fi vorba.

Nu, nu ati fost transpusi intr-un univers desprins din opera maestrilor absurdului. Toate astea se intampla la New York, in anul de gratie 2005.

Va vine sau nu sa credeti, in ultima vreme au ajuns tot mai apreciate petrecerile in care originalitatea - oportunitatea acestui termen ramane la latitudinea dumneavoastra -  este dusa la extrem, indiferent de faptul ca printre invitati se afla vedete de la Hollywood, personalitati politice, multimiliardari extravaganti sau, de ce nu, "simpli muritori".

Ce-ati spune, pentru inceput, de o petrecerea muta?  Desfasurate in diferite localuri, anuntate din timp, acest gen de party-uri au fost organizate pentru prima oara la New York, pentru ca apoi sa-si castige un grad neasteptat de popularitate in mai toate orasele mari ale lumii "civilizate". Practic, "petrecerile mute" sunt ultima moda la capitolul intalniri relaxante. Pentru cei care nu suporta galagia, muzica data la maxim sau telefoanele care suna neintrerupt pana si in cele mai intime localuri, proprietarii catorva cluburi din Statele Unite s-au gandit sa le ofere petreceri speciale, intr-o atmosfera in care linistea e de aur.

 Plecand de la principiul ca un club e locul perfect pentru a intalni noi oameni, atata timp cat nu esti fortat sa tipi pentru a te face auzit, Paul Rebhan, artist si curator, impreuna cu Tony Noe, compozitor si cantaret, au impus la petrecerile organizate de ei o singura regula: invitatii nu au voie sa comunice verbal. Iar asta inseamna ca nu au voie sa foloseasca telefonul mobil, sa discute cu barmanul sau cu vreun ospatar. Cat despre muzica, nici nu poate fi vorba despre asa ceva. Ce ramane de facut la o astfel de petrecere? Participantii pot sa comunice cu restul "comesenilor" recurgand la limbajul corpului sau la simple semne. Cei mai putin inclinati spre mima o pot face prin scris. Hartia si pixul sunt din partea casei.

In ceea ce priveste comenzile la bar, acestea se pot face intr-un singur fel: scriind cu gheata pe tejghea. Pe site-ul quietparty.com, fondatorii acestor petreceri sustin ca nimeni nu a plecat dezamagit de la o astfel de intalnire. Ideea le-a venit dupa ce au organizat o expozitie de arta si au pornit in galagiosul New York in cautarea unui loc in care sa discute despre vernisaj. N-au gasit nici unul suficient de linistit pentru conversatii si astfel au ajuns sa organizeze o petrecere muta. La trei ani de la prima reuniune, organizata in 2002, Rebhan si partenerul sau se gandesc ca intr-o zi sa expuna intr-o galerie cateva dintre cele mai originale biletele scrise la intalnirile mute. "Scrii des pe aici?" sau "Nu mai calc niciodata la o petrecere de genul asta, pentru ca nimeni nu a vrut sa vorbeasca cu mine!" sunt doar cateva dintre exponatele care ar putea ajunge pe simezele galerie. Pe de alta parte, cota "petrecerilor mute" a crescut si datorita faptul ca acestea au inceput in New York, un oras in care anual sunt inregistrate in jur de 100.000 de plangeri legate de poluarea fonica.

Daca acest gen de "chiolhanuri" nu va este pe plac, puteti opta pentru o petrecere a oratorilor. Descrise drept ultima obsesie underground, priza lor la public e intr-o continua crestere. In timpul unei astfel de petreceri fiecare participant isi testeaza talentele muzicale. In sensul ca fiecare conversatie se fredoneaza. Vrei sa ceri ceva de la bar sau sa primesti nota de plata? Atunci dorinta ta trebuie pusa pe note. Odata intrat la o astfel de petrecere, ritmul te prinde imediat, iar avantajul e ca o conversatie fredonata cu o persoana necunoscuta e mai putin intimidanta. Sau cel putin asa spun fanii lor. Povestea "petrecerilor cu cantec" a inceput tot in New York, in Manhattan, intr-un local in care cativa muzicieni cantau unui public restrans. Linia melodica a concertelor a devenit insa contagioasa si a monopolizat toate conversatiile de la aceste intalniri. In cele din urma recitalurile au fost eliminate in totalitate si inlocuite de conversatiile muzicale.

Pe de alta parte, renumele "petrecerilor in birou" nu are nici o legatura cu modul in care comunica invitatii. Conceptul pare banal la prima vedere, dar banalitatea e ultimul lucru care ar caracteriza aceste intalniri. Petrecerile sunt organizate in sediile unor firme, fara stirea proprietarilor. De altfel, in afara de organizatori, o singura persoana mai cunoaste locatia unei astfel de petreceri: paznicul cladirii, care primeste o recompensa generoasa in schimbul careia nu mai vede si nu mai aude nimic timp de cateva ore. De regula, participantii primesc prin mail sau SMS  adresa unei parcari unde trebuie sa se prezinte. Nu sunt chemati insa toti la aceeasi ora, pentru a nu a atrage atentia. Din parcare sunt transportati in sediul unei firme care e transformat, pentru o noapte, in club.

Istoria petrecerilor la birou a inceput cand un angajat al unei companii de grafica computerizata din Los Angeles isi chema prietenii la serviciu, la cateva ore dupa sfarsitul programului, pentru o seara de jocuri in retea. Intr-una din seri, joaca s-a transformat intr-o petrecere. Iar in scurt timp intr-o adevarata afacere, in primul rand datorita preturilor extrem de piperate (o sticla de vodca, de pilda e vanduta cu 750 de euro)  si apoi a exclusivitatii, organizatorii neinvitand pe oricine. Se spune ca la la aceste petreceri au luat parte vedete precum Gwenyth Paltrow, Jay-Z sau Kiefer Sutherland.

Insa cel mai recent trend este dat de petrecerile "cuddle" (in traducere, un fel de "ia-ma-n brate"). La acest gen de chefuri, participantii nu se cunosc intre ei, iar tinuta obligatorie e banala pijama. Interesul este dat de faptul ca poti sa stai intr-o tinuta mai putin obisnuita si sa vorbesti cu un necunoscut fara nici o grija. Stilul lansat de Reid Mihalko a fost intens mediatizat in special pentru ca reuniunile din casa sa erau confundate cu un simplu pretext ca necunoscuti sa se intalneasca si sa puna la cale petreceri de care aveau parte candva imparatii romani, doar pentru 30 de dolari, taxa de participare. Insa Mihalko sustine pe site-ul cuddleparty.com ca fiecare petrecaret trebuie sa respecte cateva reguli. Iar cea mai importanta e ca in cele 3 ore cat tine cheful nimeni nu are voie sa renunte la pijama.

Petrecerile, care in publicatia "Times of London" au fost descrise drept o "hidoasa inventie americana", sunt prin definitie intalniri la care lumea se tine in brate, in perechi de doi sau trei, in camera unui apartament. Mihalko insa le descrie ca o metoda in care adultii isi pot dezvolta latura intima, nonsexuala. Pe de alta parte, acestia le vad ca pe o solutie optima de te descarca de stresul zilnic, de a petrece cateva ore intr-o atmosfera extrem de relaxanta si de a cunoaste oameni noi. In New York, un oras in care pentru multi fiecare zi e o lupta si fiecare loc poate fi imbibat cu violenta, intalnirile din casa lui Mihalko sunt percepute ca un ultim loc in care pot gasi afectiune. Lansate in 2004, petrecerile "ia-ma-n brate" au inceput sa se organizeze in Canada, Londra, Los Angeles si Texas.

Indiferent de locatie, numitorul comun al petrecerilor e relaxarea si defularea. In plus, conceptul de petrecere tinde sa se desprinda de cel de distractie. Deseori pana si dansul iese din discutie. Vi s-a facut dor de-un chef? -