100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022 Ali Edvin, Adobe România: Sub zodia educaţiei
Vârstă: 34 de ani
Funcţie: Engineering Manager
Companie: Adobe România
Cifră de afaceri (an fiscal 2021): 270 mil. lei
Număr mediu de angajaţi: 741
Număr de colegi aflaţi în subordine: 10
Experienţă: Lucrează în industria IT de aproximativ 14 ani şi a început să lucreze full-time încă din primul an de facultate. Consideră că aceasta a fost decizia corectă, deoarece jobul l-a ajutat să se dezvolte profesional mai mult decât ar fi făcut-o facultatea.
♦ Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?
Ambele! Dacă eşti talentat şi ambiţios, atunci ai cele mai mari şanse de reuşită fără a depune un efort semnificativ. Dacă ai doar ambiţie, atunci este foarte probabil să ajungi departe, dar vei depune un efort pe măsură.
♦ În ce loc te simţi cel mai fericit?
În general mă simt cel mai fericit departe de agitaţia urbană, în aer liber, aproape de mare. Este şi locul în care mă retrag ori de câte ori am ocazia. Plimbările pe faleză sau pe plajă, în adierea vântului şi zumzetul mării mă fac să mă desprind de viaţa cotidiană şi să mă relaxez cu adevarat.
♦ Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?
Faptul că am reuşit să realizez ce mi-am propus atât în viaţa personală, ca soţ şi tată a doi copii, cât şi cea profesională, unde alături de o echipă matură contribuim la un proiect de o importanţă strategică pentru succesul Adobe din următorii 10 ani.
♦ Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?
Undeva între 8 si 9. Cred că mai am multe de învăţat şi trebuie să devin mai bun astfel încât să amplific succesul celor din jurul meu, educaţia copiilor atunci când vorbim de un context personal şi dezvoltarea profesională a membrilor din echipa mea dacă vorbim de un context profesional.
♦ Cine este mentorul tău?
Cred ca educaţia este cel mai bun mentor. Investiţia constantă în educaţie nu are cum să dea greş. Întotdeauna am căutat să cer mai multe perspective de la cei din jur, să caut să înţeleg mai multe puncte de vedere şi să îmi formez propria părere aliniată cu obiectivele şi mai ales valorile mele.
♦ Ce te motivează?
Fie că vorbim de viaţa personală sau cea profesională, un singur lucru mă motivează nespus de mult: să susţin şi să amplific succesul celor din jurul meu. Acest lucru mă determină să devin mai bun zi de zi şi să investesc constant în dezvoltarea mea personală şi profesională.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro