Aurel Neţin a fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor, iar împreună cu nişte colegi a înfiinţat Sistec, o companie din Cluj pe care au reuşit să o crească foarte mult. Până în 2005, aceasta ajunsese la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, care făcea aproape de toate în domeniul IT şi avea în jur de 150 de angajaţi. În 2005, Neţin a vândut Sistec, ceea ce a fost o surpriză pentru mulţi la momentul respectiv, şi în acelaşi an a fost nominalizat ca secretar de stat în IT la ministerul comunicaţiilor. A aflat însă de la un prieten că era liberă poziţia de CEO la Lenovo România şi, după o discuţie de 15 minute, parcursul său profesional a luat o cu totul altă turnură.

Care a fost cea mai mare oportunitate pe care nu aţi ratat-o?

Cred că, până la urmă, oportunitatea a ţinut de faptul că am acceptat să vin la o companie necunoscută în România la acea vreme, în 2006, o companie de PC-uri. Şi nu ştiu dacă a fost o oportunitate sau a fost un risc asumat, pentru că de multe ori m-am gândit că, în general, oamenii se duc la corporaţie după ce termină facultatea şi eventual rămân în corporaţie sau îşi lansează propriile businessuri. Eu am făcut exact invers, în sensul că am trecut prin toate tipurile de businessuri şi am ajuns la o corporaţie către finalul carierei.

Nu vă pare rău că nu aţi rămas în domeniul antreprenorial, acum poate aţi fi avut o companie unicorn?

Nu eram de unicorn fiindcă am analizat acest lucru. La momentul în care eram la facultate, aveam  dispute cu colegii legat de ce e mai important, softul sau hardul – credeam că e vorba de hardware. Acum vedem însă că hardul nu mai este atât de important şi ceea ce este cel mai important este software-ul. Eu luasem decizia să fac hardware şi asta am făcut toată viaţa – din timpul facultăţii, după facultate şi până acum.

De ce nu  aţi plecat din ţară?

Niciodată nu m-am gândit la acest subiect, deşi am avut o oportunitatea. Pentru că îmi place aici, nu vreau să mă dau patriot, dar aici am crescut, aici am prieteni, aici am realizat tot ceea ce am realizat. Mă gândesc acum, să ştiţi, acum mă bate gândul să mă retrag în afara ţării, dar până acum nu m-am gândit. Este greu fiindcă dacă alegi să mergi afară, nu ştiu dacă pentru tine este foarte bine imediat. Este foarte mult de muncă, muncă este şi aici, eventual o faci pentru copii sau pentru generaţiile următoare. Eşti conştient că te duci într-un loc în care cel puţin prima generaţie sau a doua generaţie, totuşi, nu este de-a locului. Am prieteni mulţi care lucrează în străinătate. Am colegi de facultate. Cred că aproape 30 % din colegii de facultate din Timişoara în acest moment sunt plecaţi din ţară.

Uitându-vă la evenimentele trecute, ce aţi ratat în anii ’90? Ce aţi fi putut să faceţi şi nu aţi făcut?

Le-am făcut pe toate pentru că eu am lucrat la IIRUC, o instituţie de service de pe vremea comunismului – singura de fapt, am avut oportunităţi şi acolo fiindcă lucrând acolo, practic am lucrat şi în afară. Am avut aşa zisele oportunităţi de a pleca din ţară, pentru că la momentul respectiv, produceam minicalculatoare care erau exportate în ţările din fostul bloc comunist şi în China. Am simţit după, după Revoluţie, că lucrurile se vor schimba, dar pot să vă spun că n-am avut acel simţ de antreprenor să pornesc imediat ceva. Primul proiect a fost cu un coleg de la IIRUC – Gazeta Matematică – am publicat câteva numere din această gazetă, după care am început cu un coleg o companie pe direcţia pe care o stăpâneam foarte bine, partea de service. A fost  foarte greu să convingi companiile de stat din acel moment, după ’90 să meargă la un privat, dar nu eram siguri că putem trăi  din asta. Apoi am aplicat şi am intrat la facultate ca şef de lucrări de calculatoare la catedra din Cluj, unde m-am înscris la doctorat.

Aţi vândut propria companie - de ce?

Multă lume a fost surprinsă la momentul respectiv, fără să trecem la celebrele formulări cum ar fi  „peştele cel mare mănâncă peştele cel mic”, dar în 2004 am avut oportunitatea şi am venit la guvern. Mă gândeam la vânzarea firmei din 2003. Deja aveam o companie de consultanţă cu care am făcut o evaluare a firmei. A existat la un moment dat posibilitatea de a vinde către o firmă de distribuitori din Cehia.

Eu mă aşteptam ca în 2005 să se deschidă piaţa, să vină şi companiile europene. Eu eram în Cluj, practic piaţa de IT iniţial s-a dezvoltat în vestul ţării, fiind apropierea mai mare faţă de Ungaria şi Austria, iar apoi urma să crească firmele din Bucureşti. Competiţia era din ce în ce mai mare, erai tot timpul  dator la bănci, pentru că dacă voiai să creşti, investeai mereu şi mergeai la bancă să ai bani pentru finanţarea businessului, iar totul era un risc. Era un risc, totul depindea de antreprenor, nu puteam merge în vacanţe etc.  Şi am venit la Bucureşti. Practic m-am dus să discut cu Octavian Radu, ca să fac business cu el. Dar dintr-o discuţie de a extinde piaţa – am primit oferta de vânzare şi în trei luni am vândut. Într-un interval de trei luni, subiectul a fost închis. Nu vă spun ce telefoane am primit în septembrie, când s-a aflat de vânzare, pentru că nimeni nu anticipa acest lucru în 2005.

Cred că şi în acest moment multe businesuri noi România s-ar dezvolta şi ar putea să crească, în special în piaţa de IT, dacă cei care au avut ideea de a porni un business şi l-au pus pe roate, ar accepta o investiţie din partea unui fond de investiţii de pildă. Eu cred în continuare că avem această problemă, acest simţ al proprietăţii, faptul că eu am pornit businessul şi numai eu ştiu să-l fac şi nu mi-l ia nimeni, e al meu. În afară, cam acesta este mersul – înfiinţezi un business, vinzi, treci la următorul – nu cred că suntem în piaţa unde să avem superbusinessuri ca în State.

Cum a fost când aţi primit oferta de la Lenovo România?

Compania avea o echipă foarte mică aici şi am avut şansa – am avut un prieten care să îmi spună că vine domnul de la Lenovo în februarie să îşi caute country manager. Am sunat acasă, la Cluj şi le-am spus că m-aş duce la interviu –  am ezitat chiar între a veni acasă şi a sta în Bucureşti. Am decis să merg la interviu, unde am discutat cam 15 minute, la Crowne Plaza, iar apoi am bătut palma. Nici măcar nu ştiam de oferta financiară. Ştiţi ce s-a întâmplat? Firma era vândută, da? Am vrut să ies de pe scena politică şi era o oportunitate de a cunoaşte o corporaţie, la final de carieră. O altă provocare.

Şi când a venit salariul, cum a fost, peste aşteptări?

La vremea respectivă, într-adevăr, era peste aşteptări. Vorbim despre o corporaţie, iar la corporaţie, în special în cazul celor care sunt axate pe vânzări, viaţa este foarte simplă: cât timp livrezi, lucrurile sunt bune. Există  o bază a veniturilor şi un bonus trimestrial care se dă în baza realizării ţintelor trimestriale.

Care a fost cea mai dificilă perioadă din carieră?

Sunt un optimist, este greu să-mi aduc aminte care a fost cea mai dificilă. Probabil că începuturile la Lenovo au fost foarte grele,  deşi  IBM era brand foarte puternic, nu era în top 10 în 2006, când am preluat eu, produsele erau cam scumpe. A fost foarte greu să încep cu trei oameni preluaţi de la IBM, cu care nici nu mă înţelegeam foarte bine, sincer să fiu. După trei luni, am vrut să îmi dau demisia. A existat chiar şi un moment în care am plâns efectiv cu şeful meu, am spus că nu este de mine postul.  M-a motivat însă să rămân. Au urmat apoi ani grei până am pus lucrurile la punct, până când, după stabilirea unor principii, reguli foarte simple, toată lumea a avut încredere în Lenovo şi în produsele companiei.

Ce i-aţi  spune lui Aurel Neţin care are acum 20 de ani?

Oportunităţile ar fi imense, dar probabil că ar trebui să rămân acelaşi om căruia îi place să comunice, căruia îi place să asculte oamenii, care trebuie să fie un exemplu pentru oamenii din jur.

Dar încotro să se îndrepte?

Oportunităţile sunt uriaşe în acest moment, e foarte greu de spus. Într-adevăr, din punctul meu de vedere – şi ceea ce încerc să le mai spun şi oamenilor din – cred că tinerii de acum trebuie să fie pregătiţi pentru inovaţie şi pentru creativitate. Cred că lucrurile care vor fi definitorii în viitor vor ţine de creativitate.

Ce defecte trebuie să aibă un CEO bun?

Poţi să ai orice defecte, nu există manager bun sau rău.  Din punctul meu de vedere, CEO-ul trebuie să fie recunoscut de echipă, nu trebuie să fie impus. Dacă creează respect prin tot ceea ce face, este un CEO bun.

Ce calităţi şi defecte aveţi?

Câteodată am prea mare încredere în oameni, deşi am văzut că este necesară această încredere în oameni. Sunt un tip căruia îi  place să creeze o atmosferă pozitivă, un om căruia îi place să asculte oamenii. Ce nu îmi place? Să fiu criticat.

De ce conduc americanii lumea businessului?

Pentru că probabil acea democraţie i-a lăsat şi a creat mediul propice pentru inovaţie; pentru că, până la urmă, competiţia este foarte bună, au avut o piaţă mare – au reuşit să extindă companiile lor la nivel global.

Când aţi avut Sistec, aţi avut momente când nu aţi avut bani de salarii?

Nu, am plătit tot, inclusiv, în perioada '94-'95, când nimeni nu plătea datoriile la stat. La Sistec am mai avut şi alţi acţionari, doi dintre ei fiind membri fondatori ai Bancii Transilvania, aşa că la noi la ei totul era curat. Ce era în plic, era declarat şi la Fisc - nu a existat niciun moment în care să ne jucăm altfel. A fost un moment într-adevăr, greu din punctul ăsta de vedere, cred că în anul 1998, când  s-a devalorizat foarte mult leul. Când mi-am făcut cash flow-ul, dispăruse un miliard de lei – ce mi-a scăpat din vedere atunci era pierderea financiară.

Ce calităţi trebuie să aibă un vânzător bun? Pentru că Lenovo este o companie care vinde.

Vânzătorul bun, în primul rând, trebuie să cunoască produsele foarte bine. Apoi, trebuie să fie un prezentator, în sensul în care îşi vinde produsele şi este un foarte bun cunoscător al gamei de produse şi al competiţiei – să ştie atât lucrurile bune, cât şi pe cele rele. În al treilea, rând, ceea ce le spun eu colegilor mei în general este să ştie să piardă, să ştie să facă un pas înapoi pentru a face doi paşi înainte în faza următoare. Din păcate, există foarte mulţi oameni care nu ştiu să piardă şi asta este valabil nu numai în vânzarea către clientul final, cât şi către parteneri; să ştii să pierzi este un element foarte important.

Ce i-aţi recomanda unui tânăr, să încerce să devină antreprenor, să se ducă într-o multinaţională pentru a învăţa sau să se ducă într-o companie antreprenorială?

Depinde de cât de inventiv şi de creativ este. Dacă are creativitate şi are condiţiile necesare, să se facă antreprenor. Businessul  din ziua de astăzi s-ar putea să fie mai uşor decât a fost în trecut, pentru că e greu ca roata să se reinventeze. Da, sunt foarte multe produse, sunt foarte multe servicii disponibile. Dacă reuşeşti să le pui în altă ordine sau în altă formă, poţi să scoţi ceva nou pe piaţă. Depinde însă de om, dacă este o persoană metodică şi organizată,  ar fi bine să înceapă la o corporaţie pentru că astfel învaţă toate procesele şi toate fluxurile de acolo şi modul în care se poate conduce sau crea un business. N-aş recomanda să fie neapărat angajat, adică poate să fie şi angajat, dar să nu vadă asta pe termen lung.

Tot timpul să ceară mai mult de la el.

Ce facultate pentru viitor aţi recomanda acum?

Aş rămâne totuşi pe partea de programare pentru viitor, tot ce înseamnă robotică, tot ceea ce e legat de inteligenţă artificială, tot ceea ce e legat de machine learning cred că vor fi de viitor în continuare.

Care este cea mai importantă lecţie de business pe care aţi învăţat-o sau aţi trăit-o pe propria piele?

Să nu te laşi păcălit de succes. Succesul este un profesor destul de răutăcios, pentru că te poate face să crezi că orice este posibil. 

Când angajaţi pe cineva, la ce vă uitaţi?

La atitudine, mai mult decât la skilluri.

Cum poţi să descoperi atitudinea dintr-o discuţie de jumătate de oră?

Din modul în care persoana din faţa ta se prezintă, din modul în care se pregăteşte şi prin întrebările pe care le pui. E vorba de pregătire în cele din urmă. Aşa au fost angajaţi oamenii din echipa noastră, pentru atitudinea pe care au avut-o şi pentru dorinţa de a creşte, de a face ceva.

La ce oră vă treziţi dimineaţa?

La 6 şi 20.

Aţi avut vreodată vreo datorie de 1 milion de euro?

N-am avut niciodată datorii, eu, personal sau compania. Vorbim de sute de mii de euro. A fost unul din primele motivele pentru care m-am gândit să vând. N-am ştiu dacă pot să joc la cifre mari şi foarte riscante. Am reuşit în viaţă, dar nu ştiu dacă mi-am asumat prea multe riscuri.

Dacă aţi fi să vă scrieţi propria carte, ce titlu i-aţi da?

Eu i-aş spune „64”  pentru că la 64 de ani m-am gândit să scriu cartea despre viaţa mea.

Care a fost cea mai buna decizie de business pe care aţi luat-o?

Probabil cea mai bună decizie a fost să aleg oamenii potriviţi in echipa mea.

Ce aţi învăţat de la antrepenorii români?

Îi apreciez foarte mult pentru că antreprenoriatul este o luptă continuă, ceea ce în schimb încerc să le mai spun din când în când pe la evenimentele pe care le avem este să le vadă mai mult decât businessul lor, să vadă pasul următor, să vadă că mai există şi altceva în afară de acea cutie in care se învârt încontinuu – şi să viseze. De multe ori,  intrăm într-o buclă din aceasta nesfârşită în care nu vedem oportunităţile care există în jurul nostru. Şi stăm şi rămânem în aceeaşi buclă. Sunt multe oportunităţi în jur şi ar trebui să vadă din când în când, să încerce şi altceva – nu rămâneţi  doar în ceea ce ştiţi să faceţi.

Puteţi vedea toate emisiunile pe: alephbusiness.ro/emisiune/viata-ta-e-un-business/