În zorii zilei de la 24.02.2022, Rusia a invadat Ucraina, călcând cu şinele tancurilor 77 de ani de pace în Europa. Pentru generaţii întregi europeni, crescuţi în religia libertăţii de exprimare şi cultul drepturilor omului, agresiunea militarizată a Rusiei este şocantă. Într-o lume digitalizată până aproape de amnezia emoţională, după doi ani de pandemie izolatoare, şuieratul bombelor a trezit o coeziune aproape fără precedent, la nivel global. La momentul redactării acestui material, 2 martie, drama umană din Ucraina este în plină desfăşurare. Rusia este economic în genunchi. Orice plan ar fi avut în minte Putin, ruşii, poporul căruia îi promite de un sfert de secol prosperitate prin trimiteri la o glorie apusă, sunt şi vor fi mai săraci ca niciodată. De partea cealaltă, Ucraina este în tranşee, chiar la graniţa României.

Restul lumii îşi reface strategiile şi în calculează pierderile. Rezultatele le vom afla în ani.

Acesta este doar începutul.

Invadarea Ucrainei de către armata rusă, conflictul deschis dintre cele mai multe state occidentale cu Rusia, interdependenţele economice, dar şi animozităţile, criza de leadership şi prăpăstiile chiar din interiorul NATO şi al UE par să fie planul de durată al unei minţi răbdătoare, oportuniste şi care ştie ce vrea.

Dictatorul de la Kremlin ştie exact ce vrea în estul Europei. Problema este că Vestul a fost nehotărât. Aşa explică Timothy Garton Ash, comentator la The Guardian, cum s-a ajuns ca Vladimir Putin, fost spion, fost şef al serviciilor ruse de spionaj şi conducător într-un fel sau altul al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie el cel care a fost mult timp cu un pas sau mai mulţi, înaintea UE şi Americii.

Cine şi-ar fi închipuit, privind pozele de acum 10-20 de ani cu Angela Merkel, cancelar al Germaniei, întâlnindu-se bucuroasă, zâmbind, îmbrăţişându-se cu colegul ei rus, Putin, că o Rusie hrănită cu banii germanilor va ataca Ucraina şi va forţa chiar Berlinul ca pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial să-şi dorească o armată mai puternică. Indicii că poate veni un război au existat. Putin este bătrân, are aproape 70 de ani. Prin referendumul constituţional din 2020 şi-a deschis calea spre a domni până în 2036, deci nu are planuri de a renunţa prea curând la putere. Dar dacă vrea să devină ţarul Rusiei mari, aşa cum spun unele teorii, el trebuie să se grăbească.

Timpul, sănătatea şi duşmanii nu stau să aştepte. Seminţele războiului cu Ucraina au fost sădite în 2014, iar Occidentul le-a lăsat să rodească. Rusia a alimentat de atunci nelinişte şi incertitudine în două aşa-zise republici separatiste în estul Ucrainei. Două bucaţi din două judeţe alăturate. A urmat, inevitabil, anul acesta recunoaşterea acestor republici rusofile de către Moscova şi acţiunile militare necesare pentru „protejarea” cetăţenilor lor, mulţi deja cu paşaport rusesc. Apoi, când Rusia a anexat Crimeea în 2014, guvernul de la Kiev a tăiat accesul peninsulei la apă. Peninsula, fără resurse de apă dulce proprii suficiente, era alimentată printr-un canal venit din fluviul Nipru. Ucraina a blocat acest canal, iar în anii care au urmat anexării Crimeea s-a confruntat cu o criză de apă acută. De aceea, câţiva strategi s-au gândit că următoarea acţiune armată a Rusiei în Ucraina va fi pentru a asigura peninsulei acces la apă dulce, obiectiv pe care de altfel armata rusă l-a atins în primele zile ale invaziei.

Într-o scenetă recentă, poate regizată, poate nu, şeful spionajului rusesc a recunoscut bâlbâit şi intimidat sub privirile lui Putin că ar fi de acord cu alipirea acelor două republici separatiste la Rusia. Pe atunci invazia nu începuse, dar Washingtonul şi apoi unii din aliaţii săi erau convinşi că o intervenţie armată rusă de aploare în Ucraina este iminentă. Washingtonul a dat chiar şi o dată anume. Invazia n-a întârziat cu mult. De asemenea, în contextul în care Rusia concentra zeci de mii de trupe la graniţele cu Ucraina, iar SUA erau sigure că acestea vor intra în ţară, Kremlinul lui Putin devenise loc de pelerinaj pentru liderii europeni mari şi mici dornici de afirmare.

Atât „prietenul” Viktor Orban, premierul Ungariei şi un admirator al politicilor Moscovei, cât şi Emmanuel Macron, preşedintele Franţei care se visa liderul Europei, şi noul şef al guvernului de la Berlin Olaf Scholz au fost ţinuţi la respect de către Putin la o masă a discuţiilor lungă de 4 metri. Macron a rămas până în ultima clipă convins că Putin este deschis la concesii şi că el, preşedinte al Franţei aflat în campanie electorală, poate fi protectorul liniştii în Europa. Macron a mai vorbit cu Putin. La un forum economic din urmă cu câţiva ani acesta l-a certat prieteneşte pe francez că investiţiile ţării sale în Rusia sunt doar ceva mai mari decât cele ale unei companii finlandeze nenumite. Acum Franţa aduce trupe în Europa de Est pentru a-şi face datoria de membru al NATO şi a declarat război economic total Rusiei. Când SUA şi Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deşi războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimiţând doar căşti militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialităţi ucrainene au cerut apoi şi perne de la germani. Acum Scholz vorbeşte de o politică de naivitate a Occidentului faţă de Rusia, iar Germania se rupe de istoria postbelică şi face planuri pentru investiţii masive în armata sa.

♦ Când SUA şi Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deşi războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimiţând doar căşti militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialităţi ucrainene au cerut apoi şi perne de la germani.

♦ Până acum Franţa şi Germania au făcut investiţii masive în economia rusă, iar economia germană, dar şi altele, au înghiţit nesătule gaze ruseşti, hrânind cu banii europenilor maşinăria de război a lui Putin.

♦ Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina şi a organizat mişcarea separatistă din estul acestei ţări, investiţiile lor pe piaţa rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times.

♦ 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiţii semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault şi TotalEnergies.

♦ Vestul a contribuit la criză prin confuzie şi dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de Est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereuşind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia.

♦ În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei Angela Merkel a purtat peste 40 de conversaţii cu Putin şi părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Şi-a şters picioarele cu legile internaţionale”, declara ea.

Construcţia iniţială a Uniunii Europene după cel de-al Doilea Război Mondial avea ca scop împiedicarea Germaniei să devină prea puternică, inclusiv la capitolul armată. Până acum Franţa şi Germania au făcut investiţii masive în economia rusă, iar economia germană, dar şi altele, au înghiţit nesătule gaze ruseşti, hrânind cu banii europenilor maşinăria de război a lui Putin. Berlinul a reluat un plan mai vechi de a renunţa la energia nucleară după dezastrul din Japonia, de la  Fukushima, din 2011, cu gândul că o poate înlocui treptat cu energie din surse regenerabile, sfârşind doar prin a deveni mai dependentă de gazele ruseşti. În 2011 a fost inaugurată prima conductă a Nord Stream 1, gazoductul rusesc care aduce gaze naturale direct în Germania, ocolind Ucraina şi Polonia.

Acestea două din urmă au fost state importante de tranzit pentru conductele cu gaze ruseşti către Europa de Est şi de Nord, dar care aveau relaţii conflictuale cu Gazprom în privinţa politicilor tarifare. A urmat Nord Stream 2, deşi Polonia şi SUA au avertizat de la început că acesta este doar încă un viitor instrument de politică externă de forţă şi şantaj în mâinile Kremlinului. Washingtonul a argumentat prin faptul că noul gazoduct nu are sens economic deoarece nici măcar primul nu era folosit la capacitate maximă. Germania a continuat, apărându-şi proiectul, cu toate că exista şi precedentul din 2009, când Gazprom a oprit gazele care veneau în UE prin Ucraina în plină iarnă, lăsând Republica Moldova şi Bulgaria să îngheţe. Argumentul Berlinului de atunci este că Rusia a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Germania.

În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei, Angela Merkel, a purtat peste 40 de conversaţii cu Putin şi părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Şi-a şters picioarele cu legile internaţionale”, declara ea pentru un think-tank australian. Sferele de influenţă pe care liderul rus le avea în cap păreau extrase dintr-o gândire atavică. A luat ce-a vrut de la Ucraina. Ce va urma? Moldova? Vrea Balcanii? Acţiunile şi metodele sale înşelătoare încălcau valorile europene. Merkel era îngrijorată de o conflagraţie mai mare. Atunci a fost pentru prima dată când cel mai puternic politician european vorbea atât de deschis despre îngrijorările sale legate de Rusia. Dar până la urmă încrederea în Ostpolitik, politica Germaniei de a îmblânzi estul cu forţa sa economică, investiţională şi comercială, a învins. Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina şi a organizat mişcarea separatistă din estul acestei ţări, investiţiile lor pe piaţa rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times, care citează date ale Camerei de comerţ germano-ruse.

The Economist a găsit că volumul investiţiilor germane a fost de 3,8 miliarde de dolari în 2018. Statistica arată că acest flux chiar a crescut în 2015, la un an după anexarea Crimeei. Însă în acelaşi timp numărul de firme germane care operază în Rusia s-a diminuat de la 6.000 la 4.500. Camera de comerţ germano-rusă spune că firmele germane au fost cei mai activi investitori în Rusia după căderea URSS, ajutate să ajungă acolo de cancelarul Gerhard Schroeder. Acesta este prieten atât de bun cu Putin încât a lucrat la Gazprom, monopolul exporturilor de gaze ruseşti. Înainte de invazie, când Putin concentra trupe la graniţele cu Ucraina şi Europa se confrunta cu o criză a gazelor, Kremlinul i-a propus lui Schroeder o avansare. Abia după invazie mulţi foşti lideri politici şi de afaceri europeni ţinuţi în puf de Moscova s-au reteras de acolo. Cele mai multe dintre lanţurile de retail germane sunt prezente în Rusia, dar în contextul crizei financiare în care a căzut economia rusească după anexarea Crimeei şi a conflictelor politice dintre Moscova şi Occident, unele au început să se retragă. Pe de altă parte, între timp, Rusia a devenit din ce în ce mai atractivă pentru IMM-urile germane, afacerile de familie cu mai puţin de 40 de angajaţi cunoscute ca Mittelstand.

Un studiu realizat în 2020 de centrul de studii economice ZEW a găsit că pentru aceste Mittelstand dintre toate economiile emergente cea rusească este cea mai atractivă. Ele sunt încântate de forţa de muncă de acolo, de condiţiile pentru investiţii şi de costurile mici cu energia. „Avem încredere în Rusia”, a rezumat Deutsche Welle concluzia analizei. Dar nu numai germanii s-au adâncit în tranşee pe piaţa rusească. 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiţii semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault şi TotalEnergies. Circa 700 de subsidiare franceze au operaţiuni şi peste 200.000 de angajaţi în Rusia. Spre comparaţie, 38 din cele 40 de companii listate în indicele bursier german DAX au investiţii pe piaţa rusească. În 2018 Putin chiar l-a certat pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron că investiţiile sale în economia rusească sunt de doar două ori mai mari decât cele ale unei companii finlandeze. Dar şi America se numără printre cei mai mari investitori din Rusia, iar SUA, deşi este stat care produce petrol şi exportă gaze naturale, importă ţiţei rusesc. Putin a oferit lumii iluzia păcii, iar mulţi lideri europeni şi toţi liderii de business au acceptat-o. Germania însăşi s-a lăsat condusă de mirajul că Nord Stream 2, acum terminat dar nefincţional, o va face cu ajutorul Rusiei poate cel mai mare hub de gaze al Europei, unul cu puterea de a stabili preţurile.

După prima criză ucraineană consumul de gaze ruseşti al Germaniei a crescut, iar banii astfel obţinuţi de Rusia s-au dus la bugetul ţării şi au finanţat invazia. Timothy Garton Ash scria în The Guardian pe 1 februarie, deci înainte de invazie, că obiectivul pe termen lung al lui Putin este perfect clar. Acesta vrea să restaureze cât mai mult posibil statutul de imperiu, de mare putere, al Rusiei. Să redea Rusiei sfera de influenţă pe care aceasta a pierdut-o odată cu dezintegrarea URSS. Doar tacticile lui sunt greu de anticipat. Din 2008, de când Rusia şi-a alipit cu forţa două bucăţi secesioniste din Georgia, şi după episodul Crimeea a fost evident că Putin este pregătit se să folosească de toate mijloacele, de la diplomaţie şi dezinformare la atacuri cibernetice şi război cu tancuri, avioane, bombe şi soldaţi, a scris Garton Ash. Iar el nu este strateg, doar jurnalist. Şi alţii spun că scenariul aplicat în Ucraina a fost scris în Georgia. Polonia s-a simţit mai sigură când fostul preşedinte Donald Trump i-a promis mai multe trupe americane, o parte din cele staţionate în Germania. Acum Polonia este statul est-european care face cele mai mari eforturi să ajute Ucraina. În schimb, Vestul a contribuit la criză prin confuzie şi dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereuşind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia. A luat câte un pic din fiecare, dar n-a aplicat nimic cum trebuie. Este vorba de modelul Helsinki, stabilit în 1975, pentru o Europă a ţărilor egale, suverane, independente, democratice, care respectă statul de drept şi îşi rezolvă problemele paşnic. Alternativa este modelul Yalta (din Crimeea!), care face referire la împărţirea Europei în 1945 de către  Stalin, Roosevelt şi Churchill.