Desi sunt rar intalnite, cazurile de antreprenori sau manageri care iau decizia de a se retrage inainte de 50 de ani contureaza primul grup de milionari pasivi din Romania. In primavara anului 2006, Dorin Gherman, pe atunci director general si presedinte al consiliului de administratie al companiei Rompetrol SA, primea premiul BUSINESS Magazin pentru cel mai promitator tanar manager al unei companii din zona „piete industriale“. Pe atunci, Dorin Gherman avea 31 de ani si ajunsese la fotoliul de CEO din functia de director de marketing al Rompetrol SA, dupa ce avusese o cariera in ascensiune in industria berii.

Pe parcurs, Dorin Gherman - care facea un fel de naveta de la Arad la Bucuresti, dat fiind ca nu numai ca nu a avut niciodata buletin de Bucuresti, dar nici nu a avut o casa a lui in Capitala - a investit o parte din banii pe care ii castiga intr-o afacere coordonata de trei prieteni. SIDE, compania lui Gherman si a partenerilor sai, activeaza in distributia de consumabile, are sediul la Arad si urmeaza sa ajunga in acest an la afaceri de 10 milioane de euro.

Doua motive l-au facut ca in ianuarie 2007 sa isi dea demisia din functia de conducere de la Rompetrol: faptul ca afacerile incepute cu prietenii sai aveau un rulaj profitabil, dar si faptul ca era la 33 de ani intr-o functie in care se vedea abia la 50 de ani. „Bineinteles, speram sa ajung vreodata directorul general al unei companii importante in piata. Dar nu credeam ca se va intampla atat de devreme si, dat fiind ca s-a intamplat si am bifat o ambitie personala, m-am retras fara regrete“, spune Dorin Gherman. Iar pentru viitor are planuri clare: „Nu cred ca ma voi mai implica operational in vreuna din afacerile in care sunt partener si sigur nu voi mai fi niciodata angajatul altcuiva“.

George Butunoiu, director al firmei de head-hunting George Butunoiu Consulting, crede ca Dorin Gherman este unul dintre destul de putinele exemple de oameni retrasi din management de tineri, dar ca probabil nu va rezista mult timp in afara adrenalinei afacerilor: „Parerea mea este ca Dorin Gherman se va intoarce si va prelua o noua pozitie in conducerea unei companii“. Butunoiu adauga totusi ca, desi i se pare prematur, probabil ca Gherman si altii ca el sunt primele exemple de oameni care prefera sa cheltuie cat sunt tineri ce au acumulat pana atunci, „indiferent daca e foarte mult sau mai putin“.

Faptul ca o serie de oameni de afaceri au decis sa se retraga din munca de zi cu zi poate fi vazut insa si ca o maturizare a societatii in ansamblul ei, este de parere Mihai Stanescu, business & life coach. „Este ca si la haine: in urma cu 12 ani, pe strada oamenii erau imbracati la fel, iar acum e diversitate, abia daca mai vezi doi la fel. Cred ca asta se intampla si la nivel vocational“, spune Mihai Stanescu, care este de parere ca retragerea la o varsta la care in mod normal „motoarele duduie la altii“ este si o chestiune de tip de personalitate.

Mihai Stanescu sustine ca, de cand e in businessul acesta (coaching - consultanta personalizata de business), a remarcat doua tipuri de manageri in Europa de Vest. Prima este cea a asa-numitilor „late starters“ („care incep mai tarziu“), care intre 35 si 50 de ani dau ce este mai bun din ei si sunt in perioada lor de maxima ascensiune profesionala, iar o parte dintre ei nu se opresc nici dupa 70 de ani: „Se pare ca exista un grad optim de activare personala, la unele tipuri de personalitati, care se atinge dupa varsta de 40 de ani si se mentine la cote inalte pana aproape de sfarsitul vietii“.

La persoanele din a doua categorie identificata de Mihai Stanescu, „gradul optim de activare“ este la maximum intre 25 si 30 de ani. „De obicei, acestia muncesc mult, la fel de mult in valoare absoluta ca si ceilalti de multe ori, acumuleaza bani, ii plaseaza inteligent si apoi se retrag“, spune Stanescu, subliniind ca, intr-adevar, acestia par cazuri speciale deoarece sunt mai rari. Desi modul de a se retrage sau motivatia pot diferi de la un caz la altul, sunt cateva concluzii comune acestei categorii de persoane, spune psihologul Aurora Liiceanu. Ea explica faptul ca aceasta decizie de retragere are la baza o serie de intrebari pe care diverse persoane ajung sa si le puna intr-o zi. „Fie se intreaba «daca nu o sa pot face mai mult de atat?» si se sperie de un eventual esec, fie intra intr-o criza asa-zisa a varstei (care poate fi orice varsta, nu neaparat cea mijlocie) si se intreaba: «eu muncesc toata ziua si din cate se vede asa voi munci toata viata, oare asta e viata mea, pentru asta traiesc eu?»“. Aurora Liiceanu spune ca persoanele care isi pun aceste intrebari sunt cel mai predispuse sa intre in randurile adeptilor curentului „downshifting“ (curent al eticii muncii pornit din Europa de Vest, care urmareste o calitate sporita a vietii, in loc de o cursa continua dupa bani si recunoastere sociala).

Liiceanu recunoaste insa ca abordarea acestui concept a inceput diferit in Romania fata de vestul Europei. Principala diferenta identificata de psiholog este cea a securitatii financiare: „Aceasta prima transa de «downshifters» in Romania este reprezentata de oameni care au strans bani - manageri, oameni de afaceri - si isi permit un trai indestulat, dupa cum e modelul local“. Psihologul precizeaza ca un roman are nevoie de securitate financiara, „in profilul nostru psihologic fiind inscrisa intai asigurarea standardului vietii si apoi relaxarea“. Aurora Liiceanu precizeaza ca in Vest, oamenii pornesc de la aceleasi intrebari, dar nu au nevoie de cateva milioane de euro in cont pentru a decide sa munceasca mai putin. „De exemplu, un neamt a carui profesie e conductor de tren va calcula cat din salariul sau se duce pe rate si pe costurile medii ale vietii, iar daca o norma la jumatate ii va asigura acest necesar, este posibil sa renunte la norma intreaga pentru a putea savura apusuri de soare la tara zile la rand“.

Dincolo de curente la moda sau trasaturi psihologice, Mihai Stanescu crede ca e nevoie in primul rand de trei elemente pentru ca un manager sau un antreprenor sa „sune“ retragerea: „Ai nevoie de o doza imensa de curaj, de incredere infinita in tine insuti si de niste bani gheata pe care sa te poti baza o perioada buna de timp, fie ca sa ii investesti, fie ca sa ii cheltui pur si simplu“. Stanescu evidentiaza ca managerii care s-au retras sunt mai putini decat antreprenorii care au facut-o, principala explicatie fiind faptul ca acestia din urma „au fost dintotdeauna pe picioarele lor, nu angajatii altcuiva, si au mai mult curaj sa delege altcuiva treaba si sa isi vada de viata lor“.

Intr-adevar, majoritatea celor care au luat in ultimul an decizia sa se retraga sunt in general oameni de afaceri - antreprenori, unii dintre ei luand decizia in urma vanzarii propriei afaceri, cum este cazul lui Ilie Stoichescu, ex-proprietar al firmei de cablu TV Terrasat si al firmei de transport TransCondor, altii in urma delegarii responsabilitatilor catre directori generali si pastrand controlul integral sau partial al actiunilor, cum este cazul lui Octavian Radu, proprietarul grupului RTC, iar altii pentru ca sunt mai preocupati de diversele moduri de petrecere a timpului liber decat de afaceri - dupa cum spune Ionut Dumitrescu, fost director general si actionar al companiei imobiliare Eurisko.