Cel mai bine plătit executiv român
Transformare – acesta este cuvântul de ordine pe agenda lui Silviu Popovici, managerul român care conduce din funcţia de CEO businessul PepsiCo în Europa, un gigant cu afaceri de 13 miliarde de dolari în 2022, cam cât tot businessul din producţia de alimente din România. Cum va arăta viitorul pentru unul dintre cei mai mari producători de băuturi şi alimente, dar şi cum au influenţat pandemia, războiul şi inflaţia viziunea de management a executivului care a ajuns anul trecut cel mai bine plătit manager român?
„Industria alimentară o să treacă printr-o transformare radicală în eforturile de decarbonizare, în eforturile de a transforma agricultura într-una regenerativă şi de a promova o dietă mult mai sănătoasă. Iar PepsiCo împreună cu alte companii mari similare vor juca şi trebuie să joace un rol decisiv în această tranziţie şi transformare, datorită impactului la nivel global pe care îl au”, crede Silviu Popovici, CEO al PepsiCo Europe, cel mai puternic executiv român. Silviu Popovici conduce din 2019 PepsiCo în Europa, dar are în spate peste două decenii petrecute în companii multinaţionale la nivel internaţional. El s-a alăturat PepsiCo în 2011 după ce gigantul din sectorul băuturilor şi produselor alimentare a preluat Wimm-BillDann Foods, care la acea vreme era cea mai mare companie de pe piaţa produselor alimentare şi a băuturilor din Rusia şi compania pentru care Silviu Popovici lucra.
În 2019, atunci când a preluat conducerea PepsiCo Europe lucrurile erau mai aşezate pe bătrânul continent şi nimeni nu anticipa că următorii ani vor sta sub zodia incertitudinii provocate de pandemie, război şi mai apoi a creşterii puternice a preţurilor. Însă în această perioadă viziunea lui Silviu Popovici şi a PepsiCo a rămas în picioare, cu toate că lecţiile învăţate în această perioadă stau mai departe la baza modului în care această strategie va fi implementată în următorii ani. Investiţiile principale nu au suportat amânări, după cum spune executivul român. „Planurile noastre sunt pe termen mediu şi lung, iar aşa cum face fiecare dintre noi în perioadele dificile, ne uităm mai atent la bani şi încercăm să prioritizăm. Am făcut o listă cu toate investiţiile programate, le-am pus în ordinea importanţei astfel încât să vedem ce poate să aştepte. În general, toate investiţiile care sunt legate de strategia noastră de creştere, respectiv investiţiile din România, nu le-am oprit.”
De altfel, nici investiţiile în sustenabilitate nu au fost oprite, iar celelalte doar au fost amânate, mai spune Silviu Popovici, care conduce un grup cu venituri de circa 13 miliarde de dolari la nivelul anului 2022. PepsiCo Europe aduce 15% din veniturile totale ale grupului PepsiCo la nivel global, iar Europa este pe primele locuri ca şi contribuţie la business după continentul nord american. În total, PepsiCo are venituri de peste 86 de miliarde de dolari la nivel global, iar unele dintre cele mai importante branduri din portofoliul grupului la nivel european şi nu numai sunt Lay’s, Doritos, Pepsi, Sprite sau Getorade.
Schimbare de percepţie
Pandemia a fost un moment dificil pentru majoritatea companiilor din industria bunurilor de larg consum având în vedere că mişcarea populaţiei a fost puternic încetinită. Cum a gestionat Silviu Popovici criza care lovea rând pe rând ţările europene? „Cel mai bine a funcţionat când pur şi simplu le-am spus echipelor din fiecare ţară care sunt priorităţile. Prima dată: aveţi grijă de angajaţi, apoi aveţi grijă să continuăm livrările către clienţii noştri şi a treia să aveţi grijă de profitul companiei. Fiecare ţară, având aceste principii, a făcut exact ce trebuie.”
Războiul a adus apoi o nouă lovitură, PepsiCo fiind cea mai mare din sectorul food & beverages din Ucraina, dar şi un business mare în Rusia. Companiile mari au în general multe proceduri, dar Silviu Popovici a avut aceeaşi abordare ca în cazul pandemiei. A stabilit nişte principii, deşi în cazul acesta a fost mult mai dificil pentru că echipele regionale au fost nevoite să aibă grijă nu doar de angajaţi, ci şi de familiile lor. Dar la fel, a lăsat fiecare echipă să facă cum vrea, să nu trebuiască să ceară aprobare pentru cât trebuie să cheltuiască. Şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul cutremurelor din Turcia. „Lecţia mare a fost că nu trebuie să ai structuri foarte stufoase, nu trebuie să ai nişte proceduri foarte complicate şi trebuie doar să laşi echipele locale să-şi facă treaba. Asta pentru o companie multinaţională a noastră este ceva destul de dificil de făcut. Şi această lecţie încerc să o folosesc şi să încurajez echipa să folosească aceeaşi abordare când nu este o criză. În timpul unei crize reuşim să fim dinamici, să facem lucrurile foarte bine şi foarte repede, dar când nu e o criză revenim la elementele birocratice”, a explicat Silviu Popovici, care adaugă că PepsiCo Europe este în proces de transformare astfel încât procedurile să fie simplificate. „Să ne comportăm la fel de bine ca atunci când avem o criză externă.”
Practic, Silviu Popovici încearcă să preia din modelul antreprenorial, unde deciziile sunt mult mai rapid luate având în vedere că în cazul acesta nu sunt foarte mulţi oameni implicaţi. Iar când vine vorba de antreprenoriat, un om de afaceri pe care Silviu Popovici îl admiră este Jean Valvis, fondatorul brandului de apă minerală naturală AQUA Carpatica. De altfel, PepsiCo a intrat anul trecut în acţionariatul Carpathian Springs, producătorul apei AQUA Carpatica. Dacă Silviu Popovici s-a născut în Suceava, Jean Valvis este sucevean prin adopţie, el fiind antreprenorul care a dezvoltat mai multe branduri în zonă inclusiv Dorna (brand de apă minerală care este acum în portofoliul Coca-Cola HBC) şi LaDorna (brand de lactate vândut către gigantul francez Lactalis).
PepsiCo a preluat 20% din acţiunile Carpathian Springs, iar planul de dezvoltare implică creşterea notorietăţii brandului românesc peste hotare. Aceasta a fost cea mai importantă mutare făcută de Silviu Popovici şi echipa lui în România, alături de investiţiile de 100 de milioane de dolari anunţate anul trecut în unităţile de producţie din România. „Izvoarele AQUA Carpatica sunt în Vatra Dornei. Eu sunt din Suceava, din Bucovina, şi am crescut cu ape minerale din Vatra Dornei şi e o mare mândrie pentru mine să pot să ajut ca un brand românesc să fie prezent şi pe alte pieţe.” De altfel, Silviu Popovici şi Jean Valvis au mers în Orientul Mijlociu pentru a discuta cu partenerii PepsiCo despre potenţialul brandului în zonă, dar se uită împreună şi la alte pieţe de export.
România, mereu ca acasă
De altfel, din biroul lui din Zürich, inima comercială a Elveţiei, Silviu Popovici vorbeşte despre România plin de entuziasm, povestind despre prietenii pe care îi are aici, despre familie, dar şi despre căsuţa de la malul mării, locul preferat al soţiei lui.
El spune despre ţara în care s-a născut şi revine în vizită de 2-3 ori pe an că este „cea mai importantă”, şi deşi România nu aduce cele mai mari venituri în Europa pentru PepsiCo, rămâne una dintre principalele pieţe pentru care PepsiCo are planuri importante de dezvoltare. PepsiCo, jucător care mai deţine în România şi o fabrică de băuturi răcoritoare în Dragomireşti (jud. Ilfov), a anunţat că investeşte 100 de milioane de dolari în trei linii de producţie operaţionale şi un nou depozit automat, capabilităţi de automatizare şi un nou masterplan în fabrica din Popeşti-Leordeni. Investiţia în unitatea din Popeşti-Leordeni urmează să fie finalizată până în 2024.
În România, PepsiCo produce băuturi răcoritoare într-o unitate situată în Dragomireşti-Deal şi operată prin intermediul companiei Quadrant Amroq Beverages, lângă Bucureşti, şi snackuri în unitatea Star Foods EM din Popeşti-Leordeni. Împreună, cele două companii au avut în 2021 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 2 mld. lei (peste 400 mil. euro). În ultimii zece ani PepsiCo a investit direct 320 de milioane de dolari în România, consolidând astfel rolul companiei de hub de producţie şi distribuţie regional. „Grecia este doar o ţară din cele 18 în care exportăm în prezent din România. Nu mai este doar o ţară unde producem pentru consumatorii locali, ci România este o ţară importantă pentru exporturi. Dar aş vrea să văd că PepsiCo România va avea un rol şi mai mare, nu doar ca vânzări, ci şi în transformarea industriei de mâncare şi de băuturi, atât prin realizarea de produse mai sănătoase, cât şi într-un mod sustenabil.“
Star Foods, divizia de snackuri de pe plan local a PepsiCo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa băuturilor răcoritoare şi a snacksurilor, exportă produsele realizate în fabrica din Popeşti-Leordeni pe 15 pieţe, conform ultimelor date. Investiţiile de 100 de milioane de dolari sunt importante având în vedere că acestea sunt direcţionate către unităţi existente şi nu într-o fabrică nouă. La nivel global, PepsiCo are un buget de investiţii de 5-6% din cifra de afaceri de 90 de miliarde de dolari, adică circa 4,5 miliarde de dolari, conform calculelor ZF. Către Europa sunt direcţionate circa 20% din aceste investiţii, adică în jurul a 900 milioane de euro anual. Practic, către România a fost direcţionat o bună parte din bugetul gigantului de la nivel european, ceea ce vine să demonstreze faptul că Silviu Popovici susţine dezvoltarea businessului de aici. “România este cea mai importantă, dar aş vrea să fie şi mai importantă”, spunea el zâmbind. De altfel, executivul nu vede motivul pentru care businessul din România să nu fie lider în piaţa de food & beverages. În prezent, PepsiCo este lider pe piaţa de snackuri, ci numărul doi în piaţa de băuturi răcoritoare.
„Suntem foarte mulţumiţi de cum progresăm în România. În rest, rolul meu este să nu încurc, aşa cum am zis pe timp de criză, să fiu sigur că echipa are resursele necesar aşa cum este cazul investiţiilor în infrastructură de producţie. În rest, echipa ştie ce are de făcut. Ei înţeleg mult mai bine piaţa românească decât mine, care am plecat acum 25 de ani din România. Şi aştept să aştept să văd, să-mi spună ei în ce an o să fie PepsiCo cea mai mare companie din food & beverages”, adaugă zâmbind Silviu Popovici.
El este şi cel mai bine plătit executiv român: a încasat anul trecut 9,4 milioane de dolari, cu aproape un milion de dolari mai mult decât în 2021. Este vorba de salariu, acţiuni şi alte beneficii, conform raportului anual al companiei. Prin prisma sumei încasate, Popovici este cel mai bine plătit executiv român. Doar ca salariu Popovici a primit anul trecut 764.000 de dolari, adică 63.600 de dolari pe lună. Prin poziţia pe care o deţine, Popovici este cel mai puternic executiv român.
Cum vor arăta următorii ani?
Inflaţia galopantă a fost şi ea una din cele mai importante provocări în ultimul an, cel puţin, iar preţurile mai mari la energie, zahăr, ulei au influenţat şi PepsiCo la nivel european.
„Sunt în continuare preţuri foarte ridicate. Dacă sunt unele ingrediente la care vedem că s-ar putea să preţurile să reducă, deşi noi cumpărăm în avans, noi cumpărăm pe nouă luni, 12 luni în avans. Scăderile care le vedem în viitor sunt relativ mici, ceea ce înseamnă că perioada asta inflaţionistă încă nu va dispărea. Din păcate, cred că următorii doi ani vom vom avea mediul ăsta de inflaţionist în piaţă şi încă nu vedem impactul asupra inflaţiei provenit din partea Chinei”.
În opinia sa, având în vedere că consumul în China va continua să crească, vor mai fi nişte presiuni inflaţionişte în unele zone ale economiei. De altfel, deşi PepsiCo este cunoscută în România ca o companie producătoare de băuturi, compania are în portofoliu şi snackuri. Astfel, compania foloseşte pentru aceste categorii de produse zahăr, cartofi şi ulei, pe care le cumpără de la fermierii cu care are parteneriate. De exemplu, în România PepsiCo lucrează cu 25 de fermieri care cultivă cartofi pe mai mult de 1.000 de hectare în şase judeţe.
„În România în special ajutăm producătorii de cartofi. Avem o echipă de specialişti în cultura cartofului, care ajută fermierii în a alege tipul de cartofi pentru produsele noastre, dar şi cu să irige, cât îngrăşământ să pune. Iar aici avem foarte multă experienţă şi avem acum şi tehnologie care ne ajută să optimizăm producţia de cartofi.” În plus, specialiştii de la PepsiCo ştiu şi cum să se depoziteze cartofii de exemplu astfel încât să nu încolţească. „Un exemplu, care nu este din România, dar aşteptăm să-l face şi aici. În Anglia, din coajă de cartofi facem îngrăşământ pe care îl trimitem din nou la ferme.” La nivel global, PepsiCo lucrează cu zeci de mii de fermieri.
Silviu Popovici spune că se uită la modul în care pot oferi consumatorilor produse mai sănătoase, dar în acelaşi timp să fie produse într-un mod sustenabil, cu o amprentă de carbon mai mică. În plus, produsele agricole pe care PepsiCo le foloseşte pentru a realiza branduri precum Pepsi, Mirinda, 7Up, Lay’s sau Doritos, adică sfeclă de zahăr, porumb şi cartofi, să fie realizate într-un mod sustenabil. Silviu Popovici crede că consumatorii se vor îndrepta către produse sănătoase, dar nu vor face compromis la gust. Însă deocamdată consumatorul nu este pregătit în toată Europa să plătească mai mult pentru un produs mai sustenabil, deşi se văd îmbunătăţiri an de an. Iar lucrurile vor sta mai bine în viitor. „Să influenţez şi să fiu parte a transformării modului în care oamenii consumă băuturi şi snackuri astfel încât să nu mai facă un compromis între gust şi sănătate este un lucru foarte important. Aş vrea să ştiu că în 10-15 ani majoritatea băuturilor răcoritoare din România vor fi fără zahăr. Iar când o să stau de vorbă cu nepoţii mei am să le spun că la schimbarea asta am contribuit şi eu, astfel că motivul pentru care industria alimentară este astăzi aşa s-a datorat şi mie”, a conchis Silviu Popovici. ■
De la meseria de profesor la rolul celui mai bine plătit executiv român
► Originar din Suceava, Silviu Popovici a fost profesor de fizică înainte de a-şi începe cariera în industria bunurilor de larg consum.
► În 1993, imediat după facultate, unul dintre prietenii săi cei mai buni s-a angajat la o firmă care vindea ţigări, acolo unde a primit un Ford Mondeo ca maşină de serviciu. „Mie, la momentul acela, mi se părea extraordinar“, povestea managerul anterior. Astfel, el a luat decizia să lase învăţământul şi să-şi găsească un job într-o companie care îi oferea beneficii asemănătoare celor primite de prietenul său. La scurtă vreme s-a angajat la Coca-Cola, care i-a oferit un Oltcit ca maşină de serviciu.
► După doi ani se muta la Iaşi să se ocupe de vânzările companiei în Moldova. În Coca-Cola a ocupat şi funcţii de conducere precum cea de general manager al businessului din Ucraina sau director operaţional în cadrul Coca-Cola HBC Rusia. În 2011, a intrat în echipa PepsiCo odată cu preluarea de către gigant a Wimm-BillDann Foods, care la acea vreme era cea mai mare companie de pe piaţa produselor alimentare şi a băuturilor din Rusia şi compania pentru care Silviu Popovici lucra. Din 2013 şi până în 2015 a fost preşedinte al PepsiCo Rusia, iar în perioada 2015-2017 a activat ca preşedinte în cadrul PepsiCo Rusia, Ucraina şi ţările CIS.
► Din 2019, el este CEO al PepsiCo Europe, care în 2022 a avut venituri de aproape 13 miliarde de dolari.
► Silviu Popovici a terminat Facultatea de Fizică din Iaşi şi, deţine o diplomă de master în administrarea afacerilor la London Business School şi, de asemenea, a absolvit programul Advanced Management din cadrul Harvard Business School.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro