„Din vânat virtual, am devenit vânători.“ „Noi nu acţionăm ca un rechin în mare, ci ca un banc de peşti.“ „Nu cred în responsabilităţi colective.“ „Vom fi aici şi în următorii zece ani. Dacă este o piaţă în regiune care va avea succes, aceasta este România.“

Primul citat reprezintă strategia, al doilea organizarea, al treilea regula de management, al patrulea planul pe termen lung. Limpezimea militărească a regulilor de mai sus anulează sfaturile din miile de cărţi de economie şi constituie reţeta uneia dintre cele mai importante privatizări din energia românească: preluarea fostei Electrica Oltenia de către cehii de la CEZ. De atunci au trecut zece ani. Ce vor aduce următorii zece?

În toamna lui 2005, statul transfera controlul asupra încă uneia din distribuţiile sale de energie. Electrica Oltenia era la acel moment distribuţia cu cel mai mare număr de consumatori legaţi la firele sale, circa 1,3 – 1,4 milioane de clienţi. Câştigătorul procesului a fost compania cehă CEZ, care a plătit circa 47 de milioane de euro pentru 25% din acţiunile companiei, operaţiune urmată de o majorare de capital de 104 milioane de euro, prin care a devenit acţionar majoritar.

Dincolo de importanţa strategică a obiectivului la care statul a renunţat, această privatizare continuă să fie o lecţie pentru felul cum România a înţeles să-şi joace atuurile din energie.

Alături de privatizarea Petrom, compania vândută în 2004 către OMV, grup petrolier în spatele căruia să află statul austriac, vânzarea Electrica Oltenia către cehii de la CEZ, o altă companie de stat, arată foarte bine cum, cu un careu de aşi, poţi să pierzi locul la masa energiei regionale.

În loc să-şi pună piesă peste piesă, statul român a început să vândă bucăţi din zestre, iar în cazul energiei electrice a început cu cea mai profitabilă parte, distribuţia. Acesta este practic locul în care se fac banii şi se ajunge la consumatorul final. Strategia statului din acel moment era de a atrage în primă fază o serie de investitori, pe care mai apoi să îi implice şi în producţia de energie, acolo unde erau necesare fonduri masive pentru modernizări şi pentru construcţia de noi unităţi. Din strategia creionată de stat la începutul anilor 2000, statul a reuşit doar să vândă ceea ce genera cash sigur, reglementat, şi a rămas cu un parc de producţie care plânge după investiţii, dar la care nu se mai uită nimeni.

În acest timp, în Cehia, tot o companie energetică de stat, CEZ, nu mai avea loc între graniţele proprii. Dar cehii nu avuseseră nevoie să apeleze la organismele internaţionale, care veneau cu reguli peste reguli privind funcţionarea marilor monopoluri din energie. Statul ceh a înţeles că este important ca CEZ să rămână integrată şi să aibă totul de la minele de cărbuni până la termocentrale, la firele care duc energia în case sau la forţa de vânzare. În România s-a spart totul, iar acum cărbunii concurează cu energia hidro şi Nuclearelectruca nu ştie dacă să investească în deschiderea unei noi mine de uraniu, deşi în câţiva ani ar putea foarte bine să importe materia primă pentru reactoarele de la Cernavodă.

„La momentul când CEZ a luat decizia de a face achiziţia în România, eu eram şeful diviziei internaţionale. Construiam modelul pentru achiziţiile internaţionale şi eram responsabil de integrarea ţintelor preluate. Atunci strategia CEZ era destul de clară. Ne doream să fim lideri în regiune prin acţiuni proiectate pe termen lung“, spune acum Martin Zmelik, care de aproape un an ocupă funcţia de director general al CEZ România. Intrarea pe piaţa locală nu era primul pas pe care CEZ îl făcea în regiune: la finalul lui 2004 mai cumpărase trei companii de distribuţie a energiei în Bulgaria. În toamna lui 2005, CEZ intra oficial şi în România după preluarea controlului asupra Electrica Oltenia.

„La acel moment, CEZ era deja un business consolidat, eram puternici la noi acasă, dar eram şi o companie listată cu investitori care ne cereau să punem pe masă o strategie de creştere. Pieţele se deschideau, iar noi credeam că putem să ne extindem regional pornind de la un mix format din experienţa proprie a grupului alături de cultura locală. Dintr-un vânat virtual, CEZ a devenit un vânător. Totul ţine de strategie şi de modul cum îşi stabileşti priorităţile. Noi aveam chiar de la acel moment un management dual, ne purtam ca o companie de piaţă.“

De ce două state care activează în aceeaşi regiune ajung totuşi la concluzii atât de diferite în ceea ce priveşte dezvoltarea pe termen lung într-un domeniu strategic ca energia?

„Cred că România era într-o etapă în care-şi dorea să aducă aici investitori. Asta se dorea la acel moment, iar uneori asfel de experienţe sunt necesare. Noi ne-am concentrat pe achiziţia de distribuţii pentru că este competenţa noastră de bază.“

După achiziţie, Zmelik a rămas în biroul din Praga al CEZ, primul manager trimis de cehi la Bucureşti fiind Jan Veskrna, cel care avea să stea până anul trecut (timp de trei mandate) la vârful operaţiunilor CEZ din România. Dar contactul cu piaţa exista oricum.

„Imediat după achiziţie, supervizam modul cum se derulau lucrurile, dar din biroul din Praga. Când am venit am găsit o companie împărţită în 7 firme cu dispunere teritorială. Electrica Oltenia era o companie descentralizată, iar activităţile de distribuţie şi de furnizare nu erau încă separate. La acel moment lucrau 3.000 de oameni. Ca tehnologie standardele erau jos, dar firma avea un mare potenţial. Tot sectorul a intrat într-o schimbare odată cu venirea investitorilor privaţi, dar şi a reglementărilor europene.“

Cert este că în perioada 2004-2005 s-au făcut cele mai importante privatizări din România. Petrom a fost vândut cu tot cu rezervele sale de petrol şi gaze către OMV într-un proces care şi azi generează controverse. În 2005 italienii de la Enel au fost primii care au spart gheaţa în domeniul energiei electrice, luând la pachet distribuţiile din Banat şi Dobrogea. Au venit apoi nemţii de la E.ON care au luat fosta Electrica Moldova, dar care şi-au completat portofoliul şi cu fostul Distrigaz Nord. Cealaltă jumătate din distribuţia de gaze avea să intre în portofoliul francezilor de la Gaz de France.