Cine mai are curaj sa investeasca in magazine noi

Postat la 21 iunie 2010 112 afişări

Intre un an cu insolvente si reorganizari si altul cu vanzari in scadere, exista comercianti romani care au curaj si resurse sa investeasca, E vorba in total de bugete de 80 de milioane de euro pentru 2010.

"Ma uit acum in curtea magazinelor si nu vad decat pe jumatate numarul de masini care se gaseau altadata. Clientii nu prea apar si, cand vin, nu mai cumpara doua radiatoare, ci unul", spune Enrico Perini. Omul de afaceri italian care a dezvoltat grupul de firme Romstal, pe care l-a extins apoi pe alte sase piete, declara pentru BUSINESS Magazin ca a trecut toate investitiile in stand-by. "Am vrut sa deschidem sapte sau opt spatii noi, dar in contextul economic si politic actual am pus frana." Cel mult unul sau doua magazine vor fi deschise anul acesta, pentru ca "sunt necesare", sustine Perini, care adauga ca vrea sa se opreasca insa, pentru ca nu vrea sa ajunga in situatia Diverta.

Perini se afla undeva la mijloc fata de cele doi poli ai afacerilor din comert. Nu se plaseaza nici in tabara optimistilor - ca Dedeman, Mic.ro sau Casa Rusu, care investesc in ciuda vremurilor grele. In total, investitiile pe care le-au bugetat pentru anul in curs depasesc 80 de milioane de euro, chiar daca unii au apelat deja la inchiderea magazinelor nerentabile (cum e cazul Domo sau Primavara). Dar Perini nici nu se vede nevoit sa apeleze la insolventa sau sa inchida spatii. Situatia celor sapte lanturi de magazine (Spar, Pic, Trident, Ethos, Diverta, Leonardo si Flamingo) care au intrat in insolventa nu e deloc confortabila: afacerile lor cumulate s-au redus aproape la jumatate in 2009 fata de 2008, ajungand in jurul a 250 de milioane de euro. Spatiile de vanzare s-au redus, in ansamblu, tot cam la jumatate, dupa ce au inchis circa 110 magazine, iar datoriile lor adunate ajung, conform calculelor BUSINESS Magazin, in jur de 350 de milioane de euro.

Acesta este doar bilantul retelelor mari, insa nici micii comercianti nu stau pe roze. Anul trecut au fost inchise aproape 2.000 de magazine alimentare, iar numarul de chioscuri, magazine generale si magazine din benzinarii a scazut cu 9% fata de 2008, arata un studiu realizat de compania de cercetare de piata MEMRB.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cine-mai-are-curaj-sa-investeasca-in-magazine-noi-6430331
6430331
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.