Eric Stab, GDF Suez Energy: Vom promova România pentru a atrage finanţări şi a continua dezvoltarea companiei

Autor: Iuliana Roibu Postat la 17 ianuarie 2014 244 afişări

Eric Stab, GDF Suez Energy: Vom promova România pentru a atrage finanţări şi a continua dezvoltarea companiei

Întrucât am avut plăcerea să răspund întrebărilor adresate de BUSINESS Magazin şi anul trecut, îmi dau seama, recitind declaraţiile de atunci, că priorităţile rămân, în mare parte, aceleaşi.

Astfel, primul punct de pe agenda anului viitor este gestionarea portofoliului de clienţi, căruia îi acordăm o atenţie deosebită. Prin urmare, în calitatea mea de CEO, sunt primul care se preocupă de siguranţa în aprovizionare a clienţilor noştri, de securitatea persoanelor şi a bunurilor, precum şi de calitatea serviciilor furnizate, condiţii indispensabile pentru a ne păstra cota de piaţă importantă pe care o deţinem în prezent.

Al doilea punct care-mi reţine atenţia şi care este în prezent, indubitabil, principalul motiv de preocupare ţine de aspectul reglementar, caracterizat, în ultima perioadă, de incertitudine şi de o instabilitate pronunţată. Dialogul cu autorităţile publice privind necesitatea de a le crea investitorilor premisele unei predictibilităţi pe termen lung, exprimate prin angajamente ferme şi care să fie respectate, reprezintă o prioritate majoră pentru întreg anul viitor. Din păcate, ultimele evoluţii legislative şi fiscale pun sub semnul întrebării predictibilitatea mediului economic şi a cadrului de reglementare în care evoluează compania noastră şi vor avea drept consecinţă, fără îndoială, încetinirea sau chiar oprirea investiţiilor de care România are mare nevoie, mai ales în sectorul nostru de activitate. Or, acest lucru face foarte dificilă sarcina care îmi revine de a fi ambasadorul României pe lângă Grupul GDF SUEZ şi de a promova ţara în vederea atragerii finanţării necesare pentru continuarea dezvoltării companiei.

Cel de-al treilea punct de pe agenda anului viitor se referă la contribuţia companiei la evoluţia strategiei energetice a României şi mai ales a optimizării mixului energetic, care rămâne o provocare crucială. Aceasta presupune, pe de o parte, dezvoltarea energiilor regenerabile, iar pe de altă parte înlocuirea progresivă, dar într-un ritm susţinut, a capacităţilor de producţie învechite, cât şi luarea unor măsuri pentru eficienţa energetică. Contribuţia noastră la dezvoltarea energiilor regenerabile se traduce prin dezvoltarea de parcuri eoliene, GDF SUEZ Energy România având în prezent 100 MW de energie eoliană instalată. Vom continua, de asemenea, procesul de modernizare a reţelei de distribuţie a gazelor.

O a patra prioritate se concentrează pe răspunsul pe care compania noastră îl poate aduce la nevoile comunităţilor în care activăm. Astfel, în 2014 vom continua angajamentul de companie responsabilă şi implicată prin susţinerea Habitat for Humanity şi SOS Satele Copiilor, cele două fundaţii alături de care dezvoltăm un program de îmbunătăţire a eficienţei energetice a caselor sociale care găzduiesc copii defavorizaţi şi a asociaţiei Dăruieşte viaţa, partenerul nostru pentru proiectul de dotare cu echipament medical modern a Institutului Clinic Fundeni care să contribuie la o mai bună diagnosticare şi monitorizare a bolilor de sânge.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Eric Stab,
GDF Suez Energy,
agenda,
ceo,
energie
/cover-story/eric-stab-gdf-suez-energy-vom-promova-romania-pentru-a-atrage-finantari-si-a-continua-dezvoltarea-companiei-11918187
11918187
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.