Desele avertismente din ultima vreme asupra costurilor si dificultatilor integrarii tind sa alimenteze un val de euroscepticism la fel de putin argumentat ca si entuziasmul din anii trecuti, intemeiat pe speranta intr-o Europa care pentru Romania ar insemna numai lapte si miere.

De-a lungul ultimilor ani, relatia Romaniei cu Uniunea Europeana a fost marcata de un reflex aproape bizar: presa de la noi, daca nu neaparat intreaga opinie publica, urmarea cu sufletul la gura orice declaratie a unui oficial de la Bruxelles sau de la Strasbourg pe tema negocierilor de aderare, incercand sa extraga toate nuantele posibile ale oricarei intorsaturi de fraza si gata sa conchida ca declaratia in cauza e decisiva pentru soarta Romaniei. 

"Uniunea Europeana" era o entitate nediferentiata, unde cuvantul comisarului pentru extindere avea aceeasi greutate ca vorbele politicoase spuse in graba de un functionar european aflat in trecere prin Bucuresti sau ca amenintarile unui europarlamentar dornic sa-si fereasca electoratul de primejdia infratirii cu o tara saraca. 

Treptat, lucrurile s-au mai nuantat, au venit ierarhizarile si explicatiile din culise, menite sa dea statuile jos de pe socluri. Arie Oostlander nu critica Romania pentru ca avea motive, ci pentru ca avea interesul sa promoveze Turcia in UE peste rand; Markus Ferber se opune aderarii Romaniei fiindca e crestin-democrat, deci nemultumit ca orientarea lui ideologica nu prea are priza la noi. 

Astfel incat efectul a fost o binevenita victimizare a Romaniei: o data ce nu exista criterii obiective in functie de care o tara sa fie acceptata sau respinsa, ci numai jocuri politice si conjuncturi bune sau rele, la ce bun suferinta ca nu suntem la inaltimea cerintelor UE si sfortarile din rasputeri de a le indeplini? Cazuta la mijloc in luptele pentru putere din interiorul Parlamentului European, dintre Parlament si Comisia Europeana, dintre UE si SUA si asa mai departe, Romania n-ar avea deci de facut mare lucru pana in 2007: doar sa-si exercite talentele de lobby si sa spere ca va avea noroc. 

Rationamentul de mai sus, exprimat voalat in cateva ocazii dupa votul de saptamana trecuta din Parlamentul European, e doar ultimul din cele cateva care incearca sa relativizeze pe cat posibil raspunderea Romaniei fata de clubul european si sa ofere astfel confort psihic unei societati demoralizate de graba cu care e silita acum sa recupereze intarzierea pregatirii pentru Uniunea Europeana. 

Un alt rationament de relativizare, inca mai cunoscut, se hraneste din ceea ce se intampla acum in economia occidentala. Statele din Est, "noua Europa", cu forta lor de munca ieftina si dispusa sa lucreze peste program, cu impozitele lor scazute, sunt un soi de cal troian pentru Europa sociala, unde vor sfarsi prin a impune modelul american de piata a muncii, flexibila pana la limita acrobatiei. 

Prin urmare, antipatia occidentalilor fata de dumping-ul estic ii va face pe acestia sa impiedice pe cat posibil accesul unui nou val de tari candidate, carora li se vor gasi noduri in papura inexistente, gen coruptie, justitie nereformata, prea multi agricultori pe cap de locuitor. Sau, in cazul altor tari, cate o centrala nucleara nesigura ori cate un general care ar trebui sa achite nota de plata pentru Bosnia.

In fine, un alt rationament de relativizare a raspunderii Romaniei fata de UE porneste de la premisa ca pentru societatea si economia tuturor tarilor candidate, cerintele UE sunt nepotrivite intr-un fel sau altul, ca un pat al lui Procust, unde unii intra scurtati de cap, altii cu oasele rupte. 

Din acest punct de vedere, Uniunea pare pentru economia reala a Romaniei ceea ce FMI a fost ani de-a randul pentru cea financiara - un instrument de coercitie absurda. Sa se inchida mii de fabrici doar fiindca scapa ceva bacterii in plus la kilogramul de cotlete ? Sa nu mai putem produce cat lapte sau otel vrem? I-am vazut deja pe taranii polonezi care au iesit sa protesteze cu vacile la guvern. Nici Elvetia, nici Norvegia, ba chiar nici SUA nu respecta cotele de productie ori standardele de mediu ale UE si iata ca traiesc foarte bine.

Aceasta logica are in plus avantajul ca serveste de minune luptelor politice din tara. Dupa ce fosta guvernare i-a obisnuit pe cetateni cu ideea unui pamant al fagaduintei la care vom ajunge in 2007, actuala guvernare avertizeaza neincetat ca de fapt ne asteapta falimente, cresteri de preturi si somaj in masa, pentru ca vechiul regim a negociat prost conditiile de aderare. 

Raspunsul opozitiei a venit sub forma unei sugestii deloc inocente. Adrian Severin lansa acum catva timp ideea ca exista o categorie de oameni de afaceri de la noi ale caror interese vor fi afectate de aderarea Romaniei la UE, astfel incat fac tot posibilul sa amane momentul. 

Businessmanii cei eurosceptici ai lui Severin ar propaga deci ideea ca economia tarii nu e pregatita sa se integreze si chiar ar incerca sa impinga actuala putere spre o atitudine atat de sfidator proamericana in chestiuni delicate pentru relatiile dintre SUA si UE, incat aderarea Romaniei in 2007 sa ajunga inacceptabila pentru Bruxelles.

Deocamdata, euroscepticismul in randul celor mai multi oameni de afaceri de la noi e insa dezarmant de spontan. Exportatorii veniti la BNR cu cererea ca leul sa fie depreciat la loc ori bancherii suparati ca dobanzile sunt impinse in jos prea repede spre nivelul celor din Vest se manifesta ca niste eurosceptici, chiar daca putini dintre ei se considera ca atare. 

La polul opus sunt capsunarii si salahorii care au plecat sa vada cum arata pamantul fagaduintei din UE si au incercat pe pielea lor integrarea Romaniei: cu autocare intoarse de la granita, cu atentate care ii ucid in trenuri si cu cate un DJ Syto care ii afuriseste fiindca lucreaza si duminica. Nimic din toate acestea nu i-a descurajat si nu i-a facut eurosceptici. Instinctiv, ei stiu ca fara integrarea in UE, Romania va ramane vesnic locul de unde sunt siliti sa plece ca sa scape de saracie. Chiar daca, pret de inca niste ani buni dupa integrare, vor fi nevoiti sa trimita in tara tot bani castigati din capsunele altora. Cine greseste si cine are dreptate in privinta aderarii? BUSINESS Magazin a incercat sa ofere cateva argumente - daca nu pentru un raspuns transant, cel putin pentru o reflectie mai realista.