Radiografia sistemului privat de sanatate. E pregatit sa preia bolnavii din sistemul public?
Clinicile private investesc sute de milioane de euro anual in deschideri de noi unitati. Intreaga piata este inca mica, estimata la jumatate de miliard de euro in 2011, dar de sase ori mai mare decat in 2004. Opt milioane de consultatii s-au bifat numai in ultimul an in mediul privat, iar miza pentru a castiga noi clienti este din ce in ce mai mare. Din 2011, batalia intre operatori se muta pe segmentul spitalelor. Cat de pregatit e sectorul privat sa preia bolnavii din sistemul public?
Privita prin ochii Laurei Voinea, piata serviciilor medicale este acum un copil care incepe sa se maturizeze. Firma de cercetare pe care a preluat-o la inceputul anilor 2000 intra pe o piata in care statisticile lipseau cu desavarsire. "Nu era deloc o piata matura, nu existau informatii, niciuna din decizii nu era fundamentata si clinicile mergeau foarte mult dupa feeling." Din nevoia clientilor, care aveau atunci cel mult doua unitati de tratament, si acelea strict in Bucuresti, au pornit primele studii in sfera serviciilor medicale private. Au trecut numai sapte ani, timp in care marile lanturi au depasit granitele Bucurestiului si se lupta sa acapareze cat mai mult din orasele tarii.
MEDICUL-ANTREPRENOR
Dintre cele mai mari clinici private cu activitate in Romania, majoritatea au pornit drept afaceri de familie, pornite de regula de un medic. In cazurile MedLife, Regina Maria, Sanador, Gral Medical sau Polisano, povestea e similara. Medicul Mihaela Cristescu a deschis povestea MedLife in 1996, cand a parasit policlinica Titan din Capitala, si, din pasiunea pe care o avea pentru copii, a pus bazele primei clinici alaturi de alti trei fosti colegi din facultate. La acea vreme, clinica avea patru specialitati medicale: pediatrie, obstetrica-ginecologie, oftalmologie si medicina interna. Trei ani mai tarziu a fost infiintat primul laborator de analize MedLife, iar dezvoltarea in adevaratul sens al cuvantului a inceput din 2004, sub conducerea fiului ei, Mihail Marcu.
Dupa acelasi sablon, inceputul Centrului Medical Unirea a fost un cabinet de cardiologie deschis de medicul german Wargha Enayati, absolvent de medicina in Romania. Fondatorul CMU, devenita acum Regina Maria, a deschis un cabinet in Piata Unirii in 1995. Anul urmator a insemnat introducerea conceptului de abonamente medicale care cuprindeau la acea vreme servicii de la medicina a muncii, de familie, medicina primara, servicii prespitalicesti, tratamente in ambulatoriu pana la sisteme de urgenta si spitalizare. Abia in 1999 avea sa fie inaugurat oficial primul sediu cu specialitati multiple. "Daca nu venea Revolutia, as fi plecat din Romania", spunea Enayati anul trecut, mentionand ca asteptarile sale legate de potentialul tarii au inceput sa scada dupa anul 1995. Asta pentru ca banii au inceput sa conteze tot mai mult si specificul afacerilor mai putin. Mijlocul anilor '90 l-a surprins facand tranzactii in domeniul imobiliar, iar ulterior a decis sa-si deschida un cabinet in Piata Unirii din Bucuresti. "Cu imobiliarele mergea foarte bine, asa ca primul cabinet a fost mai mult o distractie. Dupa criza din '95, am insistat mai mult pe partea medicala pentru ca oferea stabilitate", declara Wargha Enayati pentru catalogul 100 Cei Mai Admirati CEO din Romania.
"Un actionariat 100% romanesc care a reusit sa mentina clinicile in top cinci companii din tara, desi este singura de acest tip." Asa vorbesc sotii Robert si Georgeta Serban despre Gral Medical, afacerea pe care au pornit-o in 2001. Gral Medical opereaza pe piata serviciilor medicale private de acum zece ani, insa a prins contur ca brand in 2006, odata cu trecerea actionariatului printr-un proces de divizare. "A fost momentul in care aripile amortite s-au deschis si s-a lansat pe piata serviciilor medicale private printr-o strategie unitara si cu o viziune noua", explica cei doi. Daca privim in trecut, actionarii au dorit sa mizeze pe invatamant la inceputul anilor 2000, insa cum spatiul disponibil reprezenta de fapt o fosta clinica intr-un liceu, si-au dat seama ca era mult mai facil sa reia fosta activitate. De aici pana la deschiderea unei retele de clinici si laboratoare nu a trecut mult timp.
Antreprenor este si Ilie Vonica. Au trecut 18 ani de cand sibianul deschidea o policlinica de obstetrica-ginecologie in orasul de pe Cibin, urmat de infiintarea unui distribuitor de medicamente zonal. Grupul Polisano este acum printre cei mai mari operatori pe piata serviciilor de sanatate, iar discretul om de afaceri a devenit cel mai bogat din Sibiu. "Eu vin din sistem, deci, fiind doctor, stiam cel mai bine care sunt lipsurile", spune Vonica. A deschis prima policlinica si previziunea i s-a confirmat imediat. Afacerile familiei Vonica au ajuns la peste 300 de milioane de euro si includ, in 2011, distribuitorul de medicamente Polisano, reteaua de farmacii Reteta, fabrica Polipharma Industries, reteaua de clinici generaliste Polisano si un spital privat la Sibiu. "Mi-am dat seama de oportunitatea serviciilor medicale private in piata si, ca orice om de afaceri, cand ai un ban nu stai pe el, ci il pui la treaba", spunea vara trecuta si Florin Andronescu, in prezent COO al retelei Sanador. Sotia lui, Doris Andronescu, incepuse din anul 2001 cu prima clinica in Piata Alba Iulia si a continuat ulterior dezvoltarea ei. "E foarte adevarat ca eu tot tranzactionand si Flanco, si Credisson am reusit sa procuram capital important ca sa investim in Sanador", explica managerul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro