Priveam cu admiraţie primii oameni de afaceri veniţi în România învăţaţi să îşi ascundă banii în ciorapi ca să nu fie furaţi şi care ne învăţau cum să educăm ţiganii şi cum să facem afaceri.

A trebuit să treacă 25 de ani ca să mă prind că suntem egali cu ei, că putem face chiar mult mai bine anumite lucruri, că în afaceri şi etică suntem egali. Nu este mai puţin adevărat că aparţinem unui spaţiu geografic diferit, că facem cu avionul la fel de mult până la Londra sau Bagdad, mai puţin până la Istanbul decât până la Viena.

Aş avea un aplomb mai mare, am învăţat că nu trebuie să fiu ca ei, occidental, trebuie să fiu conştient de valoarea mea ca român veritabil, cu valorile noastre de la întretăierea lumilor, fără ruşine că suntem inventivi, plini de viaţă şi prietenie şi antreprenori cu învăţăminte armene şi italiene, turceşti şi germane. Aş avea şi mai mult curaj să mă uit de la egal la egal cu oricine, aşa cum îi sfătuiesc şi pe tinerii antreprenori şi executivi români.