„Sari mai întâi şi apoi vezi dacă ai plasa dedesubt – cam aşa au fost deciziile mele în viaţă“, rezumă Emilia Bunea, noul CEO al Metropolitan Life Asigurări, modul cum şi-a dezvoltat cariera. În ultimii 13 ani a avut funcţii la nivel executiv, iar ultimii trei i-a petrecut în cadrul sediului central al ING Group din Amsterdam, unde a activat iniţial ca CFO pentru Europa Centrală şi de Est pe segmentul asigurărilor, iar ulterior ca CFO al grupului pe acest segment la nivelul întregului continent.

Experienţele de expatriat şi de management, presărate cu umor şi multe expresii englezeşti, au fost principalele linii pe care Emilia Bunea şi-a construit discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO în care s-a prezentat reprezentanţilor mediului de afaceri din România. „Poate că, deşi nu sunt religioasă, a contat foarte mult în definirea mea faptul că sunt nepoată de preoţi.“ Modelul ei în viaţă a fost unul dintre bunici, al cărui nume îl poartă acum o stradă din satul aflat în apropiere de Ploieşti, unde a copilărit împreună cu mama şi cu cele două surori. „De aici cu siguranţă un psiholog ar trage nişte concluzii referitor la capacitatea noastră de afirmare feminină“, glumeşte ea.

Drumul său spre afirmare l-a început urmând tendinţele perioadei de dinainte de 1989, când, dacă erai bun la matematică, fie studiai această disciplină, fie, „dacă nu voiai să fii trimis în satul de unde se agăţa harta, Automatica“. S-a înscris la  Facultatea de Automatică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1993, însă diploma de inginer nu a ajutat-o prea mult pentru că, imediat după Revoluţie, a realizat că nu Automatica era ce îşi dorise. 

În 1995, s-a angajat ca secretară la firma israeliană Comtel Rom, a cărei activitate era găsirea oportunităţilor de afaceri în România pentru potenţialii parteneri israelieni. În următoarea perioadă a fost nevoită să bată ţara în lung şi-n lat pentru găsirea unor oportunităţi de afaceri. A avut astfel prilejul să interacţioneze cu o varietate de firme, de la cele din publicitate până la producători de lumânări sau cabluri. A lucrat în această firmă până în 1997, când a devenit manager executiv. „A fost o  şcoală foarte bună. Era o vreme în care influenţa investitorului străin era foarte mare, iar atunci când venea o puştoaică de 20 şi ceva de ani spunând că are investitori străini în spate, se întâlnea direct cu directorii companiilor respective care îi puneau pe masă modelul şi strategia de business.“

După doi ani petrecuţi în cadrul firmei israeliene, viaţa sa a urmat o curbă accelerată în care s-au născut cele două fiice ale sale, a avut două locuri de muncă – în cadrul Capital Securities şi a doua la compania de asigurări Interamerican (Eureko) -, a făcut un masterat la ASEBUSS şi a obţinut şi certificarea CFA. „Dacă aş fi povestit unui olandez toate lucrurile acestea şi rapiditatea cu care s-au succedat sau s-au suprapus uneori, ar fi fost surprins de determinarea mea. Românii sunt mult mai motivaţi să se afirme, să înveţe ceva, de unde şi motto-ul meu: învăţarea nu este obligatorie, dar nici supravieţuirea.“

Saltul la banca de investiţii Capital Securities a fost logic din punctul ei de vedere datorită aplecării sale către vânzări. Schimbarea carierei sale s-a întâmplat odată cu proiectul hotelului Holiday Inn, ce urma să fie construit în apropiere de aeroportul Henri Coandă din Otopeni şi pentru care a început să caute finanţare alături de alţi parteneri. „M-am întâlnit cu Ion Florescu, şeful de la Capital Securities, care nu ne-a dat finanţarea, dar care m-a luat pe mine.“

Bunea s-a angajat astfel, în 1997, pe poziţia de research & sales manager al companiei. „Experienţa de vânzare a fost de departe cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă.“ Dacă iniţial vindea acţiuni, problemele economice din regiune din anul 2000 au marcat trecerea şi către vânzarea de investiţii de capital. „De fapt, ceea ce vindeam cel mai mult în perioada respectivă era România, nu se ajungea la discuţii individuale pe acţiuni, pentru că erau de fapt microacţiuni pentru toţi clienţii cu care vorbeam.“ Exemplifică prin discuţiile cu clienţi de la Londra sau New York cărora, în momentul când le povestea, de pildă, de producătorul de ciment Casial, cu multipli atrăgători şi cu perspective de creştere, dar a cărui capitalizare era pentru ei infimă, discuţiile se opreau.