UBI BENE UBISOFT
Istoria Ubisoft incepe in Franta, in anul 1986, cand cinci frati pe nume Guillemot au decis sa infiinteze o companie de publishing si distributie de software educational si jocuri video pentru computer. Acum, compania care alaturi de Gameloft si Ama completeaza portofoliul firmei-mama, Guillemot, este a doua cea mai mare companie independenta de publishing din Europa. La nivel mondial, Ubisoft ocupa locul al patrulea, iar in SUA, piata cea mai importanta pentru industria jocurilor video, este considerat al cincilea cel mai mare publisher independent.
PRIMA LOVITURA. Evolutia companiei a depins de tranzitia in 1993 de la simplu publisher la producator de jocuri video proprii, iar confirmarea ca aceasta a fost o decizie potrivita a dat-o jocul Rayman, lansat in 1995, prin care Ubisoft a capatat un renume in piata. De altfel, Rayman este cel mai bine cotat joc din portofoliul companiei franceze, cu vanzari de peste 18,5 milioane de exemplare.
EXTINDERE. In paralel, compania s-a extins cu studiouri de productie in Franta si Romania (1992-1993), apoi in
ACHIZITII. Din a doua jumatate a anilor '90, Ubisoft a inceput sa creasca pe baza achizitiilor de companii, intre care Red Storm Entertainment, recunoscuta pentru jocurile din seria Tom Clancy. Cele trei jocuri - Rainbow Six, Splinter Cell si Ghost Recon - au inregistrat vanzari cumulate de 44,5 milioane de unitati la nivel mondial. Lista achizitiilor nu s-a incheiat aici, una din cele mai notabile vizand licenta pentru King Kong, joc inspirat din filmul cu acelasi nume.
STRATEGIE. Planul Ubisoft este sa ajunga numarul unu in lume, insa primii trei jucatori, THQ, Activision si Electronic Arts, sunt greu de depasit. Mai mult, Electronic Arts (EA) a cumparat aproape 20% din pachetul de actiuni Ubisoft, achizitia fiind considerata o miscare ostila a EA. In cartile Ubisoft raman insa dublarea cifrei de afaceri si triplarea profitului net la nivel global pana in 2010.
Anul | Cifra de afaceri (mil. euro) | Cresterea fata de anul precedent |
2002 | 369 | 42% |
2003 | 453 | 30% |
2004 | 508 | 22% |
2005 | 538 | 8% |
2006 | 547 | 3% |
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro